Raliu pentru vitezomanii amatori organizat de Ziua Poliţiei
Serviciul Poliţiei Rutiere Sibiu a anunţat, joi, că organizează, cu ocazia Zilei Poliţiei, un raliu pentru vitezomanii amatori, care se va desfăşura pe pista veche a Aeroportului Sibiu, ideea venind pentru a opri concursurile ilegale care se desfăşoară noaptea.
Raliu pentru vitezomanii amatori organizat de Ziua Poliţiei
Raliul se va desfăşura în data de 21 martie, fiind inclus de conducerea IPJ Sibiu în seria evenimentelor dedicate zilei de 25 martie, când se sărbătoreşte Ziua Poliţiei.
Raliul este organizat în parteneriat cu o asociaţie care se va ocupa de partea sportivă a concursului automobilistic.
"Ideea organizării unui asemenea concurs a plecat de la faptul că, într-un fel sau altul, într-o modalitate sau alta, trebuie stopate concursurile ilegale care se desfăşoară noaptea pe arterele rutiere sau în parcările hipermarket-urilor şi de a le oferi amatorilor de viteză, prin organizarea unui concurs legal, un spaţiu în care să îşi descarce adrenalina. Este primul concurs de acest fel la care Poliţia este partener, iar locul în care se va desfăşura reprezintă şi el o premieră", se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Raliul se va desfăşura pe vechea pistă a Aeroportului Sibiu, dezafectată, concurenţii beneficiind de cele mai bune condiţii, calitatea asfaltului fiind net superioară faţă de cel de pe şosele.
Competiţia este deschisă tutoror amatorilor, existând şi un regulament ce va fi făcut public. Informaţiile preliminare făcute publice de organizatori arată că separarea autoturismelor se va face în funcţie de capacitatea cilindrică. În funcţie de numărul participanţilor, vor fi trei manşe de concurs, iar pentru stabilirea timpilor vor fi utilizate celule.
Înscrierile la concurs sunt deschise tuturor doritorilor, începând de joi, taxa de înscriere fiind de 100 lei.
Organizatorii şi-au exprimat dorinţa ca acest concurs să nu rămână singular, urmând a fi organizate şi alte concursuri similare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO