Rămăşiţele umane a zeci de evrei ucişi în 1941 şi aruncaţi în gropi comune, înhumate la Iaşi

Rămăşiţele umane a zeci de evrei ucişi în 1941 şi aruncaţi în gropi comune în localitatea ieşeană Popricani au fost înhumate, luni, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi, în prezenţa unor reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din ţară şi din străinătate, dar şi a autorităţilor locale.

Urmărește
25 afișări

Înhumarea rămăşiţelor umane ale evreilor ucişi în 1941 a avut loc luni după-amiază la Cimitirul Evreiesc din Iaşi, ceremonia religioasă fiind oficiată de şapte rabini din România, Marea Britanie şi SUA. La festivitate a luat parte şi ambasadorul Israelului la Bucureşti, Dan Ben Eliezer.

Rămăşiţele a zeci de evrei evrei împuşcaţi în anul 1941 au fost descoperite toamna trecută în mai multe gropi comune din Popricani, judeţul Iaşi, în urma unor cercetări începute de o echipă de istorici şi arheologi, în baza unor mărturii ale localnicilor.

În urma săpăturilor, au fost descoperite fragmente osoase, cranii, dar şi tuburi de cartuşe.

Cercetătorul Adrian Cioflâncă de la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi a afirmat că evreii erau obligaţi să-şi sape singuri gropile, după care erau dezbrăcaţi, împuşcaţi şi aruncaţi în gropi comune.

Potrivit acestuia, numai la Popricani ar fi existat câteva sute de victime, declaraţiile martorilor arătând că masacrul era legat de pogromul de la Iaşi izbucnit la sfârşitul lunii iunie a anului 1941.

Într-un comunicat al Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, Comunitatea Evreiască din Iaşi şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel”, transmis luni, se arată că "finalizarea acestor fapte dureroase din istorie, de ucidere a unor oameni complet nevinovaţi, având doar vina de a se fi născut evrei, constituie un argument de împotrivire la învrăjbirea între oameni pe considerente de apartenenţă la o anume etnie sau la un cult religios".

În acelaşi comunicat, reprezentanţii comunităţii evreieşti au apreciat demersurile ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu pentru finalizarea investigaţiilor legale în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici