- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.03.2019, 17:59)
- Diana Grigore
Raport al Camerei Deputaţilor asupra proiectului de lege iniţiat de Florin Iordache: Hotărârile Parlamentului pot fi contestate la CCR în maximum 15 zile
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a întocmit, marţi, raport de admitere asupra proiectului de lege iniţiat de Florin Iordache care prevede că hotărârile adoptate de Parlament pot fi contestate la Curtea Constituţională în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial.

Raport al Camerei Deputaţilor asupra proiectului de lege iniţiat de Florin Iordache: Hotărârile Parlamentului pot fi contestate la CCR în maximum 15 zile
„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale în privinţa actelor Parlamentului, stabilind un termen de sesizare de maximum 15 zile de la publicarea acestora. Comisia juridică a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Propunerii legislative pentru completarea art 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în forma iniţiatorului”, se arată în raportul Comisiei juridice.
Iniţiativa prevede că „sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputaţilor şi al celor două Camere ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial”.
Potrivit expunerii de motive, legea în vigoare prevede că „în procedura jurisdicţională a controlului constituţionalităţii actelor Parlamentului nu este stabilit un termen în care cei îndrituiţi să sesizeze Curtea Constituţională să-şi poată exercita acest drept”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Iniţiatorul proiectului legislativ este deputatul PSD Florin Iordache.
Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută şi votată în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului