Raport HRW: Agenţi ai Poliţiei de Frontieră din Arabia Saudită, acuzaţi că au împuşcat sute de refugiaţi
Potrivit raportului, sute de oameni, cei mai mulţi etiopieni, care au traversat Yemenul, un stat aflat în război civil, în scopul ajungerii în Arabia Saudită, au fost împuşcaţi mortal. Supravieţuitorii au declarat pentru BBC News că au fost mutilaţi de focurile de armă şi au lăsat în urmă cadavrele însoţitorilor omorâţi.
Raportul organizaţiei Human Rights Watch contine mărturii ale imigranţilor care afirmă că au fost atacaţi cu focuri de armă şi cu dispozitive explozive de agenţi ai Poliţiei de Frontieră şi de militari saudiţi.
Un imigrant, Mustafa, a declarat că a fugit timp de trei luni de atrocităţile comise de traficanţi etiopieni şi de grupuri insurgente yemenite, a ajuns la frontiera cu Arabia Saudită şi a fost împuşcat, unul dintre picioare fiindu-i amputat.
Arabia Saudită a fost acuzată în mai multe rânduri de crime, dar a respins acuzaţiile privind acţiuni sistematice.