- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raport privind starea justiţiei: Instanţele din România au înregistrat peste 3,1 milioane de dosare
Instanţele din România, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au înregistrat anul trecut 3.191.290 de dosare, cu opt la sută mai multe faţă de 2010, fiind soluţionate 2.336.519 cauze, ceea ce reprezintă 73 la sută, potrivit unui raport privind starea justiţiei.
Raport privind starea justiţiei: Instanţele din România au înregistrat peste 3,1 milioane de dosare (Imagine: Shutterstock)
La nivelul întregii ţări au funcţionat un număr de 179 de judecătorii (trei dintre acestea au fost defiinţate începând cu 1 noiembrie 2011), 42 de tribunale, (unul a fost desfiinţat la 1 noiembrie 2011), patru tribunale specializate, 15 curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au înregistrat un volum de activitate de 3.191.290 de cauze (cu opt la sută mai mult decât în 2010).
Din totalitatea dosarelor înregistrate la instanţe, au fost soluţionate 2.336.519 cauze, ceea ce reprezintă 73 la sută, procent identic cu cel din anul 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
La nivelul ICCJ a fost înregistrat în 2011 un număr de 42.182 de cauze de soluţionat.
În perioada 2007-2011, în timp ce creşterea numărului dosarelor nou intrate la instanţa supremă a fost de 13 la sută, nivelul stocurilor de dosare a crescut cu 28 la sută.
Cea mai mare încărcătură de dosare de soluţionat a înregistrat-o Secţia I civilă cu 16.152 de cauze, urmată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu 9.596 de cauze, Secţia penală cu 7.993 dosare şi de Secţia a II-a civilă cu 6.778 cauze.
Completul de cinci judecători a înregistrat 1.052 de cauze de soluţionat, iar cel de nouă judecători 574 cauze, iar cel de 25 de judecători 34 de cauze.
Din cele 42.182 de dosare, în 2011 au fost soluţionate 29.094 dosare, ceea ce reprezintă 69 la sută din ele.
Volumul de activitate al celor 15 curţi de apel din România (mai puţin Curtea Militară de Apel) a fost de 265.772 cauze, cu 77 la sută mai multe faţă de anul 2007.
În perioada 2007-2011, creşterea numărului de dosare nou intrate a fost de 72 la sută, în timp ce stocul de cauze a crescut cu 114 la sută.
În anul 2011, nicio instanţă nu a înregistrat mai puţin de 7.000 de dosare, deşi în anul 2007 opt curţi au fost într-o astfel de situaţie.
Potrivit Raportului privind starea justiţiei 2011, se evidenţiază, ca şi în anii anteriori, trei curţi de apel cu un număr foarte mare de cauze de soluţionat comparativ cu celelalte. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat 56.878 de cauze (48.558, în anul 2010), Curtea de Apel Craiova cu 34.132 cauze (22.956, în 2010) şi Curtea de Apel Cluj cu 20.236 cauze (15.577, în anul 2010).
La polul opus se află Curtea de Apel Bacău, care a înregistrat anul trecut cel mai mic volum de activitate, respectiv 7.716 cauze (6.290, în 2010) şi Curtea de Apel Târgu Mureş cu 8.154 dosare (5.477, în 2010).
Din cele 265.772 de cauze înregistrate pe rolul curţilor de apel au fost soluţionate 201.586 de dosare, reprezentând 76 la sută din ele, rămânând în stoc 64.186 de dosare ce se va raporta pentru soluţionare în anul 2012.
La nivelul celor 46 de tribunale din toată ţara a fost înregistrat un număr de 941.335 de cauze de soluţionat.
În perioada 2007-2011, nivelul stocurilor de dosare a cescut cu 161 la sută, în timp ce creşterea numărului de dosare nou intrate a fost de 38 la sută.
Concret, volumul de activitate pe anul 2011 este mai mare cu 118.409 dosare, adică 14 la sută faţă de anul anterior.
Potrivit documentului citat, anul trecut trei tribunale au avut un volum foarte mare de activitate comparativ cu celelalte. Astfel, Tribunalul Bucureşti a înregistrat 165.329 cauze (130.447, în 2010), Tribunalul Constanţa cu 41.889 cauze (40.221, în anul 2010) şi Tribunalul Dolj cu 40.858 cauze (33.947, în 2010).
Un volum redus de activitate s-a înregistrat la Tribunalul Ialomiţa (7.367 dosare), Tribunalul Călăraşi (7.934 dosare) şi Tribunalul Covasna (8.023 cauze).
O creştere semnificativă a activităţii a avut loc la Tribunalul Capitalei cu 35.000 de cauze, ceea ce reprezintă 25 la sută mai multe dosare faţă de anul anterior. Din cele 941.335 de cauze în 2011 au fost soluţionate 628.743 (67 la sută), rămânând în stoc 312.592 dosare ce se vor reporta în 2012.
Ca şi în cazurile curţilor de apel, numărul dosarelor soluţionate de tribunale a crescut semnificativ comparativ cu anii anteriori, practic în mod proporţional cu numărul dosarelor nou intrate.
La nivelul judecătoriilor s-a înregistrat anul trecut un număr de 1.942.001 cauze. Volumul de activitate a crescut faţă de 2010 cu doi la sută. În 2010 s-a înregistrat o creştere de 22 la sută faţă de anul anterior.
Faţă de anul 2007, volumul a crescut cu 68 la sută la nivelul judecătoriilor.
În perioada 2007-2011, nivelul stocurilor de dosare a crescut cu 88 la sută, în timp ce creşterea numărului de dosare nou intrate a fost de 63 la sută.
Şase instanţe au înregistrat un volum de activitate mai mare de 50.000 de dosare, respectiv Judecătoria Timişoara (50.124 dosare), Judecătoria Iaşi (52.200), Judecătoria Constanţa (58.152), Judecătoria sectorului 2 Bucureşti (68.027), Judecătoria sectorului 3 Bucureşti (69.781) şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti (75.790 dosare, dar în scădere faţă de 2010, când a avut 86.348 cauze).
Un volum foarte mic de activitate s-a menţinut la judecătoriile Agnita, Întorsura Buzăului, Gurahonţ, Făget, Dragomireşti, Târgu Lăpuş, Moldova Nouă, cu un volum de sub 1.500 de dosare.
Din cele 1.942.001 cauze rulate la judecătorii în cursul anului trecut au fost soluţionate 1.477.096, ceea ce reprezintă 76 la sută. În cursul anului 2010 au fost soluţionate 75 la sută din cauze.
A rămas un stoc de 464.905 de dosare ce va fi reportat pentru 2012, însă este un stoc inferior faţă de cel din 2010.
Creşterea exponenţială a volumului de activitate peste o limtă rezonabilă pot afecta grav calitatea actului de justiţie şi gradul de satisfacţie a justiţiabilului, notează documentul citat, a cărei discutare în plenul Consiliului Superior al Magistraturii a fost amânată în şedinţa din 1 martie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO