- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.01.2013, 18:43)
- Alina Novaceanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raportul MCV: Procuratura, DNA şi ICCJ au continuat să lucreze profesionist, deşi supuse la presiuni
ICCJ a raportat progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt, iar, în ultimele luni, Ministerului Public, DNA şi ICCJ au continuat să lucreze profesionist şi imparţial, uneori fiind supuse unei presiuni extreme, se arată în raportul CE publicat miercuri.
Urmărește
252 afișări
Raportul MCV: Procuratura, DNA şi ICCJ au continuat să lucreze profesionist, deşi supuse la presiuni (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Raportul MCV dat publicităţii miercuri de Comisia Europeană menţionează că abordarea Înaltei Curţi în ceea ce priveşte dosarele de corupţie la nivel înalt a continuat să se caracterizeze printr-un grad binevenit de administrare proactivă a cauzelor.
"ICCJ a raportat progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt, înregistrându-se o scădere de la 28 la 10 cauze pendinte, precum şi o creştere a numărului de cauze soluţionate în primă instanţă. În dosarele în care inculpaţii au fost condamnaţi s-a adoptat, de asemenea, în continuare, o abordare mai proporţională şi consecventă a pedepselor. Rezultatul este acela că justiţia este percepută ca îndeplinindu-şi mai eficient rolul disuasiv", se arată în documentul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
CE consideră că se impune, de asemenea, ca asigurarea respectării legii să funcţioneze în mod eficient şi echitabil în cadrul întregului sistem şi că ICCJ a continuat să facă progrese în ceea ce priveşte stabilirea de standarde şi orientări pentru instanţele inferioare.
"În ultimele luni, Ministerul Public, Direcţia Generală Anticorupţie şi Înalta Curte au continuat să lucreze în mod profesionist şi imparţial, uneori fiind supuse unei presiuni extreme. Rezilienţa dovedită până în prezent de instituţiile respective întăreşte concluzia că rezultatele pe care acestea le-au obţinut în materie de sancţionare a corupţiei la nivel înalt se numără printre cele mai semnificative semne ale progreselor realizate de România în cadrul MCV. Este esenţial ca acest progres să se menţină sub noua conducere. De asemenea, acesta nu trebuie să fie subminat de alte restricţii privind capacitatea agenţiilor de asigurare a respectării legii de a acţiona în justiţie", se mai arată în raport.
"Un alt element esenţial al reputaţiei şi răspunderii sistemului judiciar este procedura de numire a magistraţilor. Noile dispoziţii privind promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie par să fi introdus o nouă rigoare în cadrul sistemului: pare mai important să se menţină calitatea concurenţei mai degrabă decât să se remedieze lacunele percepute, care se pot dovedi a fi de scurtă durată", se menţionează în documentul citat.
În raport se mai arată că noul cadru juridic privind Inspecţia Judiciară, adoptat în 2011, a permis acestei instituţii să îşi atingă obiectivele cu mai multă eficacitate, ceea ce a avut ca rezultat adoptarea a 21 de noi măsuri disciplinare în primele sale luni de activitate, adăugându-se că Ministerul Justiţiei a sprijinit noul inspectorat printr-o serie de măsuri practice, inclusiv prin punerea la dispoziţiie a unui nou sediu central. "Mai multe lecţii cu un caracter general învăţate din cazuri individuale ar putea fi incluse în politica comună recomandată de Comisie astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Guvernul să promoveze răspunderea şi integritatea în cadrul procedurilor judiciare şi legislative", se adaugă în document.
Comisia Europeană mai consideră că transparenţa şi consecvenţa procesului judiciar sunt elemente-cheie pentru credibilitatea şi eficacitatea acestuia şi că de la raportul din luna iulie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a continuat să ia măsuri concrete în vederea unificării jurisprudenţei şi a îmbunătăţirii calităţii acesteia, asigurând transmiterea hotărârilor către instanţele inferioare şi îmbunătăţind accesul online.
Un aspect important pentru unificarea jurisprudenţei este actualizarea sistemului informatic depăşit, care limitează capacitatea de informare a judecătorilor cu privire la hotărârile pronunţate în alte cauze, mai consideră CE, arătând că două proiecte sunt în curs şi că Ministerul Justiţiei intenţionează să pună în aplicare o strategie pentru ca accesul la ECRIS (principala bază de date judiciare) să se facă simplu şi rapid, iar CSM încearcă, de asemenea, să îmbunătăţească în paralel sistemul existent "Jurindex" (un sistem alternativ).
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:11
-
astăzi, 12:34