Bacalaureat mai uşor pentru liceele tehnologice, propus de ministrul Educaţiei. Ecaterina Andronescu vrea să modifice şi programul de începere a orelor

Publicat: 13 03. 2019, 20:07
Actualizat: 24 01. 2022, 05:30

„Liceul tehnologic este, după opinia mea, cea mai mare vulnerabilitate a sistemului de învăţământ în acest moment. Ca urmare, încercăm să vedem cum putem să-l regândim şi să-l transformăm în liceu tehnologic dual, cu un Bacalaureat diferenţiat. Este nivelul următor de pregătire după şcoala profesională, şi cred că lucrul acesta trebuie să-l facem şi să-l restructurăm prin lege”, a declarat, miercuri, Ecaterina Andronescu, la întâlnirea cu primarii Municipiilor.

Ministrul Educaţiei vrea schimbări şi în ceea ce priveşte laboratoarele în şcoli, dar şi legate de programul de începere a orelor.

„Nu mai avem laboratoare în şcoli şi mă gândesc la o formulă să construim laboratoare mobile şi de a deplasa aceste laboratoare de la o şcoală la alta (…) Dacă am putea să gândim o formulă prin care nu toate şcolile să înceapă la ora 8, să încercăm să decalăm programul şi să nu supra-aglomerăm oraşul”, a mai precizat Andronescu.