Rapperul PnB Rock a fost împuşcat mortal într-un restaurant din Los Angeles

Publicat: 13 09. 2022, 15:40
Actualizat: 14 09. 2022, 20:00

Rapperul PnB Rock a fost împuşcat mortal de un bărbat necunoscut luni după-amiază într-un restaurant din Los Angeles, unde se afla împreună cu partenera sa.

Artistul mânca la un fast-food când un bărbat înarmat s-a apropiat de el, i-a cerut să îi dea bijuteriile şi, pus în faţa refuzului, a tras „mai multe gloanţe”, potrivit ofiţerului Kelly Muniz de la poliţia din Los Angeles.

„Verificăm înregistrările de pe camera de supraveghere pentru a determina exact ce cuvinte au fost schimbate înainte de eveniment şi pentru a-l identifica pe trăgător”, a explicat Muniz.

Ucigaşul, care nu a fost încă arestat, a ieşit pe uşa laterală într-o parcare din apropierea restaurantului fast-food şi a fugit cu o maşină.

Potrivit Los Angeles Times, poliţia verifică, de asemenea, camerele de luat vederi ale firmelor din apropierea restaurantului.

PnB Rock a fost transportat de urgenţă la un spital din apropiere, unde şi-a pierdut viaţa 45 de minute mai târziu.

Înainte de împuşcături, iubita lui Rakim Allen, numele real al rapperului, postase pe reţelele de socializare o fotografie în care se vedea unde se aflau cei doi.