- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.08.2016, 09:40)
- Andreea Traicu
Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pus sub învinuire de DNA
Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri şi obstrucţionarea justiţiei, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Urmărește
2824 afișări
Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pus sub învinuire de DNA
Comisarul şef Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a ajuns, luni dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Văduva a mers la audieri însoţit de un avocat.
Aceleaşi surse precizează că este vorba despre un dosar disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată, menţionând că şi alte persoane vor fi audiate luni.
Până la momentul transmiterii ştirii procurorii anticorupţie nu au furnizat informaţii referitoare la cauza în care este vizat comisarul şef.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Rareş Văduva a preluat conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă în luna februarie, după ce fostul şef DIPI, Nicolae Gheorghe, a fost pus sub urmărire penală alături de fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.
Citeşte şi: Cererea DNA de prelungire a arestului preventiv pentru Bogdan Olteanu, amânată pentru luni
Citeşte şi: Cererea DNA de interzicere a dizolvării Carpatica Asig SA, respinsă. Decizia nu e definitivă
Citeşte şi: Băsescu susţine că DNA a procedat corect în cazul Olguţei Vasilescu, dar procurorii "au vina lor" pentru practica transmiterii de informaţii din dosare
Citeşte şi: Judecătorii instanţei supreme decid dacă Bogdan Olteanu va fi arestat preventiv, aşa cum a cerut DNA, sau dacă va fi cercetat în libertate
Citeşte şi: DNA a cerut instanţei interzicerea dizolvării sau lichidării societăţii Carpatica Asig SA. ASF: Este prea devreme pentru a pune problema suspendării procedurilor în cazul Carpatica
Citeşte şi: DNA a cerut instanţei instituirea controlului judiciar pentru Lia Olguţa Vasilescu după publicarea unor pasaje din dosar pe Facebook. Reacţia primarului Craiovei
Citeşte şi: Percheziţii DNA la Consiliul Judeţea Sibiu
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe