- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rata pirateriei software este în descreştere în România
Rata pirateriei software este, potrivit estimărilor, de 68%, România înregistrând o descreştere a nivelului estimat, potrivit datelor prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Rata pirateriei software este în descreştere în România (Imagine: Mediafax Foto)
Echipe ale Inspectoratelor de poliţie din aproape toate judeţele ţării au verificat activitatea unor persoane fizice şi juridice în ceea ce priveşte utilizarea de programe pentru calculator fără licenţă şi distribuirea de software pirat.
Astfel, până la sfârşitul lunii august au fost organizate peste 300 de controale la societăţi comerciale care utilizau astfel de programe pentru calculator şi peste 55 de controale în cazuri de distribuire de software pirat. Potrivit IGPR, în timpul acestor verificări poliţiştii au ridicat peste 26.000 de discuri optice care prezintă caracteristicile unor produse pirat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Directorul Direcţiei de Investigarea Fraudelor din cadrul IGPR, comisarul şef Dan Bucur, a declarat, miercuri, că pe parcursul anului 2007 nivelul infracţionalităţii din domeniul importului, al producţiei naţionale şi al comercializării de bunuri piratate s-a menţinut aproximativ constant, consecinţele asupra producătorilor şi bugetului naţional fiind grave.
Comisarul şef Dan Bucur a explicat că dezvoltarea reţelelor specializate în afaceri ilegale cu produse protejate prin drepturi de autor şi drepturi conexe a fost influenţată de potenţialul ridicat al pieţei româneşti şi de oportunităţile rezultate din tranzitul pe teritoriul României.
Totodată, reprezentantul unei organizaţii nonguvernamentale internaţionale, care reprezintă industria mondială de software, Magda Popescu, a declarat că nivelul ratei de piraterie software din România este la nivelul mediei din Europa Centrală şi de Est şi în ultima perioadă a fost înregistrată o descreştere a nivelului estimat.
Referitor la numărul dosarelor din acest domeniu care au fost trimise în instanţă, şeful Serviciului pentru coordonarea activităţii în domeniul proprietăţii intelectuale din Ministerul Public, procurorul Monica Pop, a declarat că în perioada 2006-2008 au fost trimişi în judecată 178 de inculpaţi, prin 151 de rechizitorii.
"În acest moment, mai mult de 150 de cazuri au fost finalizate cu rechizitoriu şi se află în diferite stadii procedurale pe rolul instanţelor penale. Dintre acestea, în 2008 au fost pronunţate mai mult de 35 de hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România, stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, sancţionarea lor şi obligarea la plata de despăgubiri civile faţă de titularii drepturilor de autor", a declarat Monica Pop.
Campania de combatere a deţinerii, utilizării şi comercializării de programe de calculator fără licenţă a vizat verificarea unor societăţi comerciale de mărime medie sau chiar mare care îşi desfăşoară activitatea utilizând software licenţiat.
În urma verificărilor au fost descoperite nereguli în mai multe judeţe ale ţării, valoarea totală a programelor fără licenţă utilizate, fiind de peste 700.000 de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO