- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.05.2012, 18:01)
- Livia Ispas , Roxana Alexe ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
RATB înfiinţează o linie specială de autobuze în Capitală pentru Noaptea Muzeelor. Între ce ore va circula şi care este traseul
RATB a înfiinţat pentru Noaptea Muzelor o linie specială de autobuze, care vor circula de sâmbătă, ora 21.00, până duminică la ora 4.00, pe un traseu care include mai multe muzee din Bucureşti.
Urmărește
406 afișări
RATB înfiinţează o linie specială de autobuze în Capitală pentru Noaptea Muzeelor. Între ce ore va circula şi care este traseul (Imagine: Andrei Moise/Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor RATB, autobuzele vor circula pe traseul Palatul Parlamentului - Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Calea 13 Septembrie, strada Izvor, Bulevardul B.P. Hasdeu, strada Vasile Pârvan, Calea Plevnei, strada Mircea Vulcănescu - Muzeul Militar Naţional, strada Baldovin Pârcălabul, Bulevardul Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, Bulevardul Dacia - Muzeul Literaturii, Piaţa Romană, Calea Dorobanţilor - Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi, Bulevardele Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff - Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Ţăranului Român, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei - Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Calea Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei - Muzeul Bellu cu întoarcere pe Şoseaua Viilor, strada Dr. Istrate, Parcul Carol - Muzeul Tehnic Naţional, strada 11 Iunie şi Bulevardele Regina Maria, Libertăţii şi Calea 13 Septembrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău - suprema ta investiţie - după 12 ani de şcoală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu ştii şi te enervezi. Sau ştii şi te enervezi
Pe acest traseu, autobuzele vor opri pe Calea 13 Septembrie - la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe strada Mircea Vulcănescu - la Muzeul Militar, pe Bulevardul Dacia - la Muzeul Literaturii, în staţia Piaţa Romană, aferentă liniilor 79 şi 86, pe Calea Dorobanţilor, în staţia ",Piaţa Dorobanţilor_ - pentru Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi, au precizat reprezentanţii RATB într-un comunicat de presă.
Alte staţii vor fi pe Şoseaua Kiseleff, înainte de intrarea în Piaţa Victoriei - pentru Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Grigore Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, pe Calea Victoriei, înainte de intersecţia cu strada Gh. Manu - pentru Muzeul Naţional George Enescu, în Piaţa Revoluţiei - pentru Muzeul Naţional de Artă al Romaniei, precum şi după intersecţiile cu Bulevardul Regina Elisabeta - pentru Muzeul Municipiului şi strada Lipscani - pentru Muzeul Naţional de Istorie, la Piaţa Unirii, în staţia ",Piaţa Unirii 1", în Piaţa Eroii Revoluţiei, în dreptul Cimitirului Şerban Vodă, iar pe strada 11 Iunie, în staţia "Parcul Carol I" - pentru Muzeul Tehnic Naţional.
Preţul unei călătorii este de 1,3 lei, iar călătorii care circulă pe linia specială vor putea urca în aceste autobuze numai pe la uşa din faţă.
Bucureştenii vor putea circula şi cu autobuzele celor 23 linii de noapte, care vor face legătura între Piaţa Unirii şi cartierele bucureştene.
Noaptea Muzeelor va avea loc sâmbătă, în Capitală fiind implicate 27 de instituţii, dintre care unele, precum Muzeul Minovici de Artă Veche Apuseană, Biblioteca Naţională şi Şcoala Centrală, s-au alăturat în premieră evenimentului, potrivit noapteamuzeelor.ro.
Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes care se află deja la a opta ediţie şi este sărbătorit de aproximativ 3.000 de muzee din Europa, dintre care circa 100 sunt din România. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internaţional, coordonând desfăşurarea Nopţii Muzeelor în ţară.
În Bucureşti, vizitatorii pot alege să-şi petreacă noaptea de sâmbătă spre duminică parcurgând atât muzee care şi-au făcut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi muzee sau organizaţii culturale care s-au alăturat recent manifestării.
În 2010, intrau în circuitul Nopţii Muzeelor Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Löwendal şi Centrul Cultural Art Society, urmate, anul trecut, de Muzeul Bellu, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" şi Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", pentru ca la acestă ediţie bucureştenii să poată vizita şi Muzeul de Artă Veche Apuseană "Ing. Dumitru Furnică-Minovici", Universitatea Spiru Haret, Şcoala Centrală şi Biblioteca Naţională a României (unde vor putea admira expoziţia World Press Photo România).
Muzeele care s-au alăturat evenimentului încă de la primele sale ediţii îşi aşteaptă şi în acest an publicul sunt Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul de Artă "Vasile Grigore", Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", acesta din urmă organizând însă "Dimineaţa muzeului", sâmbătă, între orele 9.00 şi 14.00, din motive de protejare a patrimoniului.
Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor.
Citește pe alephnews.ro: Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Harbin Ice-Snow World te așteaptă cu peste 300.000 de metri cubi de gheață și zăpadă. Tema din acest an este „Vis de iarnă, dragoste în inima Asiei”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe