Râu poluat cu steril, după ruperea unui iaz din cauza ploilor

Un râu din Maramureş a fost poluat cu minereuri neferoase, sâmbătă seară, după ce iazul numărul 2 de la Baia Borşa s-a rupt din cauza ploilor abundente, iar sterilul s-a scurs în iazul numărul 1, existând riscul ca digul de protecţie al acestui iaz să cedeze, iar minerul să ajungă direct în râu.

Urmărește
207 afișări
Imaginea articolului Râu poluat cu steril, după ruperea unui iaz din cauza ploilor

Râu poluat cu steril, după ruperea unui iaz din cauza ploilor (Imagine: Mediafax Foto)

Pentru a evita această situaţie, autorităţile locale au luat decizia să creeze o breşă în iazul numărul 1, pentru ca apele care spală sterilul să se scurgă în afară şi să nu mai creeze o presiune prea mare asupra digului, care ar putea duce la ruperea acestuia. În urma acestei acţiuni controlate, o parte din apa cu steril a ajuns, totuşi, în râul Cisla, care ajunge în râul Vişeu, râu care ajunge, în cele din urmă, în Tisa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, a declarat că, în situaţia în care s-ar rupe digul de la iazul numărul 1, iar apa cu steril ar ajunge în râu, autorităţile trebuie, potrivit convenţiilor internaţionale, să facă o alertă internaţională întrucât poluarea ar fi masivă.

La ora transmiterii acestei ştiri, Man se îndrepta în zonă pentru a lua toate măsurile de protecţie întrucât, dacă s-ar rupe acest dig, sterilul ar ajunge, în final, în Tisa, situaţie care ar impune alertă internaţională.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, a declarat, sâmbătă seara, că pârâul Colbu, în care se deversează apa după ruperea iazului de la Baia Borşa, a crescut foarte mult după crearea breşei.

"Apa se deversează în pârâul Colbu, a cărui cantitate a crescut foarte mult după ce s-a făcut breşa. Pârâul nu mai merge pe albia lui şi pot să spun că antrenează o mare cantitate de steril. Totul depinde de cantitatea de apă care poate să fie degajată prin acea breşă şi de cum evităm ca apa din iaz să nu preseze foarte mult la baza digului, în aşa fel încât acesta să se rupă", a declarat Man.

Potrivit acestuia, nu se poate vorbi despre un accident ecologic în acest caz.

Un drum către Baia Borşa s-a surpat

Drumul comunal care face legătura între Borşa şi cartierul Baia Borşa s-a surpat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o porţiune de peste o sută de metri, circa trei mii de persoane rămânând izolate în cartier, intervenţia de refacere fiind imposibilă din cauza apelor.

Primarul oraşului Borşa, Remus Şteţco, a declarat că drumul s-a surpat din cauza cantităţilor foarte mari de apă şi s-a încercat intervenţia cu utilaje, însă fără succes, deoarece pârâul Cisla are un debit foarte mare şi nu se poate face nimic pentru refacerea drumului şi deschiderea accsului auto.

Acelaşi drum face legătura şi cu iazurile de decantare a sterilului Colbu 1 şi 2, astfel încât, în cazul ruperii digului, intervenţia ar fi imposibilă, dacă ar fi nevoie de utilaje suplimentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici