- Home
- Social
- (08.09.2024, 07:53)
- Daniel Contescu
Război în Orientul Mijlociu: încă o seară de proteste împotriva lui Netanyahu în Israel. Număr record de participanţi
În jur de 500.000 de oameni au participat la demonstraţii pentru eliberarea ostaticilor numai în Tel Aviv, potrivit organizatorilor, cifră care ar stabili un record pentru protestele din Israel, estimarea, a scris presa israeliană, fiind confirmată de Poliţie.

Demonstraţie antiguvernamentală organizată în faţa Ministerului Apărării din Tel Aviv
Activiştii de pe reţelele de socializare au declarat că zeci de mii de oameni au protestat simultan la Ierusalim, Haifa şi Kfar Saba, în timp ce alte sute s-au adunat şi în oraşe precum Beersheba, Netanya şi Rishon Lezion.
Între timp, uciderea tinerei activiste americane de origine turcă în apropiere de Nablus, în timpul unui protest pro-palestinian în Cisiordania, a atras atenţia ONU, care solicită „o anchetă aprofundată” în acest caz.
Războiul dintre Israel şi Hamas declanşat de atacurile teroriste islamice împotriva statului evreu din 7 octombrie anul trecut intră astăzi în cea de-a 12-a lună.
Un conflict cu aproape 41.000 de morţi care continuă să facă victime în rândul palestinienilor strămutaţi. Oamenii se adună în fostele şcoli, obiective vizate de armata israeliană.
IDF crede că acolo se ascund centre de comandă ale teroriştilor Hamas. Cel puţin 11 persoane au murit în două raiduri aeriene, în ultimele câteva ore, în Fâşia Gaza.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe