Războiul Israel-Hamas. Armata israeliană se află în inima oraşului Gaza, iar liderul Hamas este „înconjurat într-un buncăr” / Crucea Roşie afirmă că un convoi umanitar a fost atacat în oraşul Gaza
UPDATE Hamas a pierdut controlul în nordul Fâşiei Gaza
Hamas a pierdut controlul în nordul Fâşiei Gaza, în timp ce mii de locuitori s-au mutat spre sud, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, într-un briefing televizat, citat de Reuters.
„Am văzut că 50.000 de locuitori din Gaza s-au mutat din nordul Fâşiei Gaza spre sud. Ei se deplasează pentru că înţeleg că Hamas a pierdut controlul în nord”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari.
„Hamas a pierdut controlul şi continuă să piardă controlul în nord”, mai spune el.
UPDATE Mii de civili fug din nordul Fâşiei Gaza în timpul luptelor dintre trupele israeliene şi Hamas
Mii de civili palestinieni au plecat miercuri din nordul Fâşiei Gaza, căutând să se refugieze din calea atacurilor aeriene israeliene şi a luptelor terestre violente dintre trupele israeliene şi militanţii Hamas, scrie Reuters.
UPDATE Stoltenberg: Aliaţii NATO susţin pauzele umanitare în Gaza
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că aliaţii din NATO susţin pauzele pentru a permite ca ajutorul umanitar să ajungă în Gaza.
Stoltenberg a făcut aceste comentarii în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Ungariei,Katalin Novak, la sediul NATO din Bruxelles.
UPDATE IDF a atacat mai multe locuri de lansare ale Hezbollah
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) anunţă că, miercuri, militarii israelieni au atacat mai multe locuri de lansare a rachetelor aparţinând grupului Hezbollah, potrivit Sky News.
Nu au fost numite locurile în care se aflau echipamentele militare, dar Hezbollah acţionează în special în sudul Libanului.
„Soldaţii IDF au lovit o serie de posturi de lansare de rachete antitanc aparţinând organizaţiei teroriste Hezbollah”, a anunţat IDF.
Hezbollah a răspuns lansând o rachetă în direcţia trupelor IDF din zona Dovev din nordul Israelului, au mai anunţat militarii.
„Doi soldaţi IDF au fost răniţi, unul uşor şi celălalt moderat, ambii au fost duşi la spital pentru tratament medical”, a precizat IDF.
Tot miercuri, Hezbollah a mai efectuat două lansări către Shtula şi Yiftah, în nordul Israelului, iar IDF a ripostat.
UPDATE Italia va trimite o navă spital pe coasta Fâşiei Gaza
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a anunţat că ţara va trimite o navă spital cu 170 de angajaţi pe coasta Fâşiei Gaza, potrivit Sky News.
Crosetto a spus că la bord vor fi şi 30 de persoane instruite pentru urgenţe medicale.
Nava pleacă miercuri spre zona de conflict.
De asemenea, Italia intenţionează să trimită un spital de campanie în Gaza.
Iniţiative privind organizarea unor spitale de campanie în apropierea graniţei cu Fâşia Gaza au avut mai multe ţări din Asia şi din Europa.
UPDATE Israelul prelungeşte cu o oră operaţiunea „coridorului de evacuare” din Gaza
UPDATE Bilanţul victimelor palestiniene din Gaza creşte la 10.569 de morţi, dintre care 4.324 de copii
UPDATE Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a declarat că „o evoluţie către o conducere palestiniană iubitoare de pace este cel mai dorit rezultat” al actualului conflict Israel-Hamas
UPDATE Vorbind la Tokyo, secretarul de stat american Antony Blinken a respins din nou apelurile pentru încetarea focului în Gaza şi Israel
UPDATE Armata israeliană a afirmat că l-a ucis pe şeful departamentului de dezvoltare a armelor pentru Hamas în Gaza
UPDATE Rămăşiţele a şapte cetăţeni thailandezi sunt aşteptate să ajungă joi la Bangkok
Crucea Roşie afirmă că un convoi umanitar a fost atacat în oraşul Gaza
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a declarat că un convoi umanitar a fost ţinta unor focuri de armă în oraşul Gaza, dar a reuşit să livreze provizii medicale la spitalul Al Shifa.
Două camioane au fost avariate, iar un şofer a fost rănit uşor, a precizat organizaţia.
Convoiul includea cinci camioane şi două vehicule ale organizaţiei.
Crucea Roşie, organizaţie neutră cu sediul la Geneva, a escortat pacienţi şi a transportat ostatici eliberaţi din Gaza.
Trebuie să existe restricţii privind puterile oricărui stat palestinian, afirmă un ministru israelian
Ron Dermer, ministru în cabinetul de război al Israelului, spune că ar trebui să existe restricţii privind puterile oricărui viitor stat palestinian.
Întrebat de Sophy Ridge dacă susţine o Palestină independentă, ministrul pentru afaceri strategice spune că „nu este un răspuns de tip da sau nu”.
Ar trebui să existe „anumite limite ale suveranităţii care trebuie puse în aplicare” în ceea ce priveşte posibilitatea ca un stat palestinian să aibă propria armată sau să-şi controleze propriul spaţiu aerian, spune Dermer.
„Palestinienii ar trebui să aibă toate puterile pentru a se guverna singuri, dar niciuna dintre puterile care ar putea ameninţa Israelul”, spune el.
Dl Dermer spune că palestinienii vor guverna Gaza în viitor, dar nu şi Hamas.
Joe Biden a cerut luna trecută să se lucreze pentru o soluţie cu două state după încheierea conflictului.
SUA nu sprijină reocuparea Fâşiei Gaza
Statele Unite nu sprijină reocuparea Fâşiei Gaza de către Israel, a declarat departamentul de stat.
Purtătorul de cuvânt Vedant Patel a mai spus că Washingtonul nu susţine nicio relocalizare forţată a palestinienilor în afara teritoriului.
Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă zilnice, Patel a declarat că Washingtonul nu a urmărit şi nici nu a avut în vedere acest lucru.
Acest lucru vine după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat pentru postul de televiziune ABC că Israelul va avea responsabilitatea generală de securitate pentru Gaza „pentru o perioadă nedeterminată”.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat apoi în această seară că Israelul nu va conduce Gaza după război şi nici Hamas nu o va face.
Liderul Hamas, înconjurat în buncărul său, afirmă un ministru israelian
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a confirmat că forţele israeliene se află în inima oraşului Gaza.
El a adăugat că liderul Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, a fost înconjurat într-un buncăr. Însă ministrul nu a precizat unde se află acel buncăr.
Israelul nu va conduce Gaza după război şi nici Hamas, a declarat Gallant.
În această dimineaţă, Benjamin Netanyahu, prim-ministrul, a declarat că Israelul va avea „responsabilitatea generală de securitate” în Gaza „pentru o perioadă nedeterminată”.
Nu va exista o pauză umanitară până când ostaticii nu vor fi returnaţi, a spus Gallant.
Referindu-se la conflictul cu Hezbollah de la graniţa libaneză, el a spus că 70 dintre luptători au fost ucişi, dar că Israelul nu are „niciun interes” într-un război cu acest grup militant.