Maşină a Ambasadei SUA, implicată într-un accident rutier în Capitală
Subinspectorul Adrian CodăuAdrian Codău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere din Capitală, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că accidentul a avut loc, vineri, în jurul orei 18.00.
Potrivit lui Adrian Codău, în urma producerii accidentului nu au fost persoane rănite, context în care toţi cei implicaţi au putut pleca.
La scurt timp, la Spitalul Floreasca din Bucureşti s-au prezentat şoferul maşinii de transport consular a ambasadei americane şi un copil.
Ulterior, persoanele implicate în accident au fost chemate la poliţie, constatându-se că niciuna nu era sub influenţa alcoolului în momentul producerii incidentului.
Ancheta în acest caz nu s-a încheiat, a declarat reprezentantul Brigării de Poliţie Rutieră.