Răzvan Nicolescu îi dă în judecată pe Iulian Iancu şi Andreea Paul Vass pentru calomnie

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat joi într-o conferinţă de presă că îi va acţiona în instanţa pe deputatul PSD Iulian Iancu şi pe Andreea Paul Vass pentru insultă şi calomnie.

Urmărește
192 afișări
Imaginea articolului Răzvan Nicolescu îi dă în judecată pe Iulian Iancu şi Andreea Paul Vass pentru calomnie

Andreea Paul Vass (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

"Am luat decizia de a-i acţiona în instanţa pe Iulian Iancu şi pe Andreea Vass pentu insultă şi calomnie. Nu am nicio vină că domnul Iancu nu este ministru al Energiei şi probabil că nu va fi niciodată", a afirmat Nicolescu.

El a adăugat că în unele cazuri dezbaterea politică în spaţiul public pe teme energetice a depăşit unele limite admise.

"O anumită decenţă este absolut necesară oricărei discuţii în spaţiul public. Asta este ţara, ăştia sunt oamenii", a mai spus Nicolescu.

Nicolescu şi Iancu au avut miercuri în plenul Camerei un schimb de replici, ministrul arătând că nicidată nu s-a pus problema creşterii preţului energiei termice în 2015, iar Iancu a spus că este „intervenţie mincinoasă care sfidează Parlamentul”.

Disputa a apărut la discutarea Ordonanţei de urgenţă 35/2014 care vizează creşterea trasparenţei pe piaţa gazelor naturale din România.

„Niciodată nu s-a pus problema în România să fie altfel decât centralele de apartament să aibă acelaşi regim ca şi centralele de cogenarare, niciodată nu s-a pus problema în România ca preţurile la energie termică să crească începând cu 1 ianuarie 2015. În Monitorul Oficial din data de 4 noiembrie, nr. 803, ANRE a publicat preţurile la energia termică valabile pentru anul 2015 conform metodologiei în vigoare care ţine cont de preţurile la combustibil din anul 2013 şi anul 2014. Niciodată nu s-a pus această problemă de a creşte preţurile la energie termică, niciodată nu a existat acest risc”, a afirmat Nicolescu.

Iulian Iancu, ce deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei de industrii, a replicat că este necesară amendarea Ordonanţei 35 pentru a nu se ajunge la creşterea preţurilor la energie termică în 2015, iar intervenţia ministrului delegat este „o intervenţie mincinoasă”.

„Puţin mai înainte, prin vocea ministrului delegat, aţi auzit că nu era nevoie de nicio intervenţie legislativă întrucât, prin Monitorul Oficial, preţurile pentru energia termică pentru anul viitor erau deja stabilite de către ANRE şi în consecinţă nu exista niciun risc de creştere de la 1 ianuarie 2015. Aş vrea să sancţionez de la această tribună în modul cel mai dur o astfel de intervenţie mincinoasă pentru că este o intervenţie, pe de o parte, periculoasă, pe de altă parte, sfidează Parlamentul României. Am invitat acest ministru la dezbaterile noastre, nu a venit la dezbateri. Pe Facebook, la postările domniei sale, referirile la adresa parlamentarilor sunt de genul corupţi, s-a terminat cu jaful”, a spus Iancu.

El a susţinut că, prin amendarea ordonanţei, se corectează această situaţie în urma căreia preţurile gazelor ar fi crescut cu 40%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici