Prima pagină » Social » Poliţiştii vor tasere. Sindicat: „Dacă patrula de ieri era dotată cu un astfel de sistem, aveam un om în viaţă”

Poliţiştii vor tasere. Sindicat: „Dacă patrula de ieri era dotată cu un astfel de sistem, aveam un om în viaţă”

Poliţiştii vor tasere. Sindicat: „Dacă patrula de ieri era dotată cu un astfel de sistem, aveam un om în viaţă”
Mihaela Gidei
23 apr. 2020, 16:39, Social

Sindicaliştii din poliţie trag un semnal de alarmă şi spun că echipajele sunt insuficient de dotate. Episodul de ieri din Capitală, când un bărbat a fost împuşcat mortal după ce a fost agresiv cu poliţiştii este ultima dovadă.

„Astăzi am solicitat imperativ ministrului de Interne să doteze poliţia cu acele sisteme, pistoale cu electroşocuri. Tasere. Dacă patrula din data respectivă era dotată cu un astfel de sistem, aveam un om în viaţă”, declară Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

Faptul că poliţiştii au nevoie de tasere a fost subliniat şi de APADOR-CH, asociaţie pentru drepturile omului. Asociaţia spune că un pistoalele vechi din dotarea agenţilor „produc mai mult dramă decât ordine”.

„Nu avem dotare suficientă, toate poliţiile moderne din lume sunt dotate cu acel sistem cu electroşocuri”, adaugă acesta.

Ieri, un bărbat din Bucureşti a fost împuşcat mortal de poliţişti după ce ar fi devenit violent.