Recomandări de sărbători: evitaţi excesul de alimente şi alcool, faceţi exerciţii fizice
Medicii recomandă cetăţeanilor, ca în perioada sărbătorilor de iarnă, să evite consumul excesiv de alimente şi de alcool şi să facă multă mişcare în aer liber, pentru a preveni riscul de îmbolnăvire.
Recomandări de sărbători: evitaţi excesul de alimente şi alcool, faceţi exerciţii fizice (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
Specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să consume carne de porc numai examinată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate, deoarece trichineloza este o boală determinată de un parazit care ajunge în organism în urma consumului de carne infestată, potrivit unui comunicat de marţi al Ministerului Sănătăţii.
Consumul moderat de alimente şi alcool, în special în această perioadă a sărbătorilor, poate preveni riscul declanşării unor afecţiuni digestive sau modificarea metabolismului în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice, ca de exemplu diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi obezitatea.
Specialiştii spun că organismul nu trebuie supraîncărcat cu alimente greu digerabile, precum carnea de porc sau alte produse de sezon, ca de exemplu cârnaţi, caltaboş, slănina, tobă. Aceste preparate trebuie consumate cu moderaţie şi, în niciun caz, la masa de seară. Este bine să fie evitată prăjirea alimentelor pentru preparare, fiind de preferat ca acestea să fie fierte, coapte sau făcute pe grătar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spirallis.
La cinele festive nu trebuie să lipsească legumele şi fructele, mai recomandă medicii.
În perioada sărbătorilor de iarnă, alimentaţia trebuie să fie cât mai diversificată, cuprinzând zilnic cereale (200-350 de grame de pâine integrală), legume (minimum 300 de grame), fructe (minimum 450 de grame), lapte şi derivate (500 de mililitri de lapte sau de iaurt). Aportul de lichide trebuie să fie de minimum 1,5 litri pe zi (apă, ceaiuri de plante neîndulcite), iar alimentele trebuie să aibă termenul de garanţie afişat pe ambalaj.
Pentru ca organismul să funcţioneze bine, pe lângă o alimentaţie cât mai echilibrată, este recomandat exerciţiul fizic de cel puţin de trei ori pe săptămână, respectiv mersul pe jos, alergat, schi, patinaj. Persoanele cu afecţiuni cunoscute vor păstra continuu legătura cu medicii curanţi pentru a evita agravarea stării de sănătate şi luarea unor măsuri profilactice suplimentare.
Alcoolul, chiar dacă, pe moment, dă senzaţia de încălzire a corpului, în canităţi mari poate produce deshidratarea acestuia, se mai arată în comunicat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO