Proiectil cu încărcătură explozivă, descoperit la Aeroportul Oradea

Publicat: 18 09. 2023, 16:15
Actualizat: 18 09. 2023, 16:17

Sesizarea cu privire la descoperirea unui proiectil în zona Aeroportului Oradea a fost primită, prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în jurul orei 13.30.

A fost alertat echipajul pirotehnic din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea.

„Ajunşi la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari pirotehnişti au identificat un proiectil cu încărcătură explozivă, de calibru 122 de milimetri, provenit din cea de-a doua conflagraţie mondială. Muniţia, care prezenta un potenţial pericol, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă, de către specialiştii pirotehnişti, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată”, a transmis ISU Bihor.