- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Record în transplant, patru donatori şi 14 vieţi salvate în numai două zile
Echipe medicale din Bucureşti şi Iaşi au realizat o premieră în transplantul de organe, reuşind identificarea în numai două zile a patru donatori în moarte cerebrală, care au salvat viaţa a 14 bolnavi, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Victor Zota, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.
Record în transplant, patru donatori şi 14 vieţi salvate în numai două zile(Imagine:Mediafax Foto)
Transplanturile au început joi şi se vor încheia sâmbătă. Pentru aceste intervenţii au fost mobilizate echipe de specialişti în Terapie Intensivă, chirurgie urologică, hepatică, cardiacă, dar şi în chirurgie plastică, oftalmologică şi ortopedie din Iaşi, Bucureşti, Târgu Mureş şi Constanţa.
De asemenea, în acest interval au fost prelevate două corduri, unul fiind transplantat în Clinica de Chirurgie şi Transplant Cardiac din Târgu Mureş, condusă de profesorul Radu Deac, iar al doilea, urmând să fie realizat, vineri, de medicul Şerban Brădişteanu, în clinica de profil din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Pe lângă rinichi şi ficat, chirurgii au reuşit prelevarea de insule pancreatice, care vor fi transplantate în Clinica de specialitate din Spitalul Judeţean Constanţa.
"Medicii mulţumesc familiilor care au reuşit să-şi înfrângă durerea şi să accepte prelvarea, ajutând astfel să fie salvate 14 vieţi", a adăugat Zota.
În 2008, până joi au fost opt donatori cadavru, cinci dintre aceştia fiind copii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO