Prima pagină » Coronavirus » Record negativ la Brăila: Cinci oameni au murit în 24 de ore din cauza Covid 19

Record negativ la Brăila: Cinci oameni au murit în 24 de ore din cauza Covid 19

Record negativ la Brăila: Cinci oameni au murit în 24 de ore din cauza Covid 19
Petre Mazilu
09 sept. 2020, 10:47, Social

Potrivit statisticilor, cinci persoane au murit în numai 24 de ore în judeţ, iar alte 17 s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Persoanele decedate sunt din oraşele Brăila şi Făurei.

Este un record pentru judeţul Brăila, care în prima parte a epidemiei avea foarte puţine cazuri de infectare şi decese provocate de coronavirus.

În ultima perioadă, situaţia s-a schimbat la Brăila, iar de la începutul săptămânii numărul infectărilor a crescut îngrijorător.

De la debutul epidemiei, în judeţul Brăila au fost înregistrate 1.922 de infectări şi 80 de decese. În prezent, în spitalele din Brăila sunt internate 296 de persoane, iar peste 500 de oameni sunt în carantină la domiciliu.