- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Referendum 2019 | Care este pragul la vot pentru validarea referendumului pe tema justiţiei
Referendum 2019. Pe data de 26 mai, românii vor vota la alegerile parlamentare şi la referendumul consultativ pe tema justiţiei, convocat în luna martie de preşedintele Klaus Iohannis. Pentru a fi considerat valid, referendumul trebuie să treacă de pragul de prezenţă de 30%, dar şi de cel privind voturile valide.
Referendum 2019 | Care este pragul la vot pentru a fi validat
Referendum 2019. Pragul pentru validarea referendumului pe tema justiţiei
Legea 3/2000 prevede 2 praguri:
1. pragul de 30% prezenţă
Art. 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
2. pragul de 25% voturi valabil exprimate
(3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Conform AEP, Registrul Electoral cuprindea în februarie 2019 18.266.936 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 670.322 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.
Procentele de 30% şi 25% se aplică la primul număr, neincluzând şi persoanele cu domiciliul în străinătate. Cu alte cuvinte, pentru a fi valabil referendumul trebuie să participe 5.480.080 de alegători, iar pentru a fi validat trebuie să exprime voturi valabile (care nu sunt nule) 4.566.734 de alegători, fie cu opţiunea DA, fie NU.
Este considerat adoptat dacă referendumul trece cu 50% +1 din voturile valabil exprimate.
La alegerile parlamentare de anul trecut, prezenţa a fost de 7.323.368 de alegători (39,49%), înclusiv cei care au votat prin corespondenţă.
În noiembrie 2014, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, prezenţa la vot a fost de 11.719.344 de români, adică 64,10% din numărul celor înscrişi la acea dată pe listele electorale permanente.
Referendum 2019. Guvernul a adoptat, la începutul lunii mai, ordonaţa de urgenţă pe referendum, fiind publicată şi în monitorul oficial. Din ordonanţă au dispărut modificările legate de cvorumul de prezenţă. Astfel, prevederile Legii în vigoare rămân valabile, respectiv referendumul va fi valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, şi nu în Registrul electoral aşa cum prevedea propunerea AEP.
În Legea 3/2000 privind organizarea referendumului care este în vigoare sunt precizate următoarele: „Articolul 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.
AEP publicase pe site, miercuri, o variantă actualizată a ordonanţei de urgenţă, în care era eliminat articolul care obliga autorităţile publice de a nu se pronunţa în campania pentru referendum sau pentru alegerile electorale în favoarea sau defavoarea subiectului. Totodată actul normativ al AEP propunea ca referendumul să fie valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. De asemenea, o altă schimbare viza: „Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării”.
Referendum 2019. Care sunt întrebările de pe buletinele de vot
Referendumul din 2019 pe justiţie va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.
Pe 25 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de organizare a referendumului.
Întrebările care vor fi puse românilor sunt: „1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Totodată, pe 26 mai, românii vor putea alege şi europarlamentarii care vor reprezenta ţara noastră la Bruxelles.
Lista partidelor care cadinează la alegerile parlamentare 2019:
Partidul Social-Democrat (PSD)
Partidul Naţional Liberal (PNL)
Alianţa 2020 USR-Plus
Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE)
Partidul Mişcarea Populară (PMP)
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR)
Partidul România Unită (PRU)
PRODEMO
Partidul Social Democrat Independent (PSDI)
Partidul Blocul Unităţii Naţionale (BUN)
Partidul Socialist Român (PSR)
Candidaţi independenţi: Gregoriana Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion, Peter Costea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO