Reforma sănătăţii: Când va scăpa România de operaţii la lanternă sau mese de chirurgie de 3 milioane de euro care cad
10.000 de medici români sunt pregătiţi să plece să lucreze în altă ţară, în condiţiile în care personalul medical în România este deja insuficient. Nici la dotări nu stăm mai bine. Mesele se prăbuşesc cu pacienţii, iar operaţiile se fac şi la lumina lanternei.
Reforma sănătăţii: Când va scăpa România de operaţii la lanternă sau mese de chirurgie de 3 milioane de euro care cad (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Ministerul Sănătăţii a luat, recent, decizia de a comasa şi reprofila spitalele din România, motivând că spitalele mici epuizează inutil resurse de care spitalele mari duc lipsă. Este această reformă suficientă pentru a rezolva problemele din spitale?
Cu un deficit la bugetul asigurărilor de sănătate de aproape un miliard de euro în 2010, sistemul are multe probleme, iar medicii, câţi au mai rămas, nu sunt cea mai mare dintre ele. Uneori managementul este atât de defectuos încât doctorii din sistem trebuie să improvizeze în jurul sistemului pentru a-şi putea salva pacienţii.
La începutul lunii, medicul urolog Omer Hadi realiza o performanţă în chirurgie - o operaţie realizată la lumina lanternei. Curentul a picat în oraşul Negreşti, lăsând spitalul în beznă. Generatorul de urgenţă nu a putut intra în funcţiune, din cauza gerului de afară, aşa că medicul a trebuit să improvizeze. "S-a întrerupt curentul timp de 45 de minute şi n-am avut ce să fac, decât să chem o infirmieră să cumpere o lanternă să continuăm operaţia", a declarat Omer Hadi. Medicul a trebuit să taie la lumina slabă a lanternei, însă mai mult de muncă a avut anestezistul care a trebuit să ventileze pacientul manual, cu un balon de plastic. Toată această situaţie s-a întâmplat în condiţiile în care spitalul din Negreşti nu se numără printre cele mai lipsite de resurse din ţară. "Până acum nu s-a mai întâmplat aşa ceva, de obicei a pornit generatorul. Acum am avut ghinion. În orice caz, a fost neplăcut, nu e uşor să operezi la lanternă", a mai spus medicul.
Citeşte mai multe despre reforma din spitalele româneşti pe www.gandul.info.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
-
Weekend agitat din punct de vedere seismic în România.Cinci cutremure s-au produs începând de vineri
-
Explozie într-un restaurant din Cehia. Şase persoane au murit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO