Acoperişul unui bloc dintr-un cartier craiovean a fost smuls de vânt

Publicat: 05 06. 2007, 18:01
Actualizat: 05 11. 2012, 16:03

Conform declaraţiei plutonierului adjutant Cornel Dondolescu, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, în urma vijeliei puternice care a avut loc marţi, în jurul orei 17.00, acoperişul unui blocsituat pe strada dr. Victor Papilian, din municipiul Craiova, a fost luat de vânt.

"În urma vijeliei ce a avut loc în Craiova, am fost apelaţi prin 112 că la un bloc din Craiova a fost luat acoperişul. Nu s-au înregistrat victime. Echipajul nostru a mers la faţa locului pentru a vedea ce s-a întâmplat", a precizat plt. Adj. Cornel Dondolescu.

În acelaşi timp, tot în urma vijeliei puternice un copac a fost smuls din pământ şi s-a prăbuşit pe o staţie de autobuz din cartierul Craioviţa Nouă.

"Din fericire, nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale foarte mari. În momentul în care a căzut copacul, s-a sprijinit pe nişte fire electrice", a mai spus plt. adj. Cornel Dondolescu.

Conducerea ISU Dolj a declanşat o anchetă pentru a stabili valoarea pagubelor produse în urma vijeliei puternice care a avut loc în Craiova.