- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (20.10.2016, 09:15)
- Gabriela Ghitcuta
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REMEMBER Un an de la moartea lui Bogdan Gigină, poliţistul pe motocicletă care deschidea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea. Situaţia dosarului
Joi se comemorează un an de când poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit în timp ce deschidea, cu motocicleta, coloana oficială lui Gabriel Oprea, an în care familia a aşteaptat găsirea unui responsabil. Dosarul încă este la procurori.
Urmărește
935 afișări
FOCUS: Un an de la moartea poliţistului Bogdan Gigină. Justiţia nu a găsit încă vinovaţii. Fostul ministru Gabriel Oprea, suspect pentru acuzaţii de abuz în serviciu şi omor din culpă (Imagine: Mihai Dascalescu/ Mediafax Foto)
Bogdan Gigină avea 28 de ani şi lucra la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei de opt ani. Unul dintre colegi era chiar tatăl său. În seara de 20 octombrie 2015, agentul Gigină a fost motociclistul desemnat să deschidă coloana oficială lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier şi ministru al afacerilor interne. Pe o ploaie măruntă, vizibilitate redusă şi cu o viteză de 84 km/h, spun procurorii, în zona Bulevardului Ştirbei Vodă agentul a pierdut controlul motorului şi a căzut într-o groapă ce fusese săpată pentru remedierea unei avarii la reţeaua de distribuţie a gazelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
"Familia trăieşte să afle adevărul, să afle ce s-a întâmplat. Să vorbeşti cu el la telefon, să-l aştepţi acasă să mănânce şi la două ore să primeşti telefon că a murit este cutremurător. (...)Să fi spus domnul Oprea - lăsaţi-l pe amărâtul ăsta să plece, nu este de mers cu motocicleta pe vremea asta. El putea să refuze. Eu cred că el a cerut să plece, dar cei care răspundeau de el nu l-au lăsat să plece pentru că le era frică de superior", a declarat pentru MEDIAFAX Lucreţia Stavaru, mătuşa lui Bogdan, precizând şi că familia aşteaptă finalizarea anchetei.
În noaptea producerii accidentului, reprezentanţii Poliţiei Capitalei comunicau că agentul era la fluidizarea traficului în zona intersecţiei Stirbei Vodă, abia a doua zi recunoscând că era angrenat în “ fluidizarea traficului rutier şi deplasare în siguranţă a unei coloane oficiale”, constituită pentru “viceprim–ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne” Gabriel Oprea.
În timp ce colegii şi prietenii îl plângeau pe Bogdan Gigină, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii de la Omoruri au dechis un dosar in rem pentru ucidere din culpă. Care era destinaţia, unde se grăbea ministrul? Avea dreptul de însoţirea în coloană oficială? Dacă da, care era baza legală? Fusese presat Gigină să iasă cu motorul pe ploaie?Au fost doar câteva dintre întrebările ridicate atunci.
De la Parchetul Capitalei, dosarul a fost trimis la Parchetul General al României, după ce cercetările au arătat că ministrul ar fi folosit coloana oficială de peste 1.600 de ori în 2015. De acolo cauza a fost preluată de DNA pentru suspiciuni de abuz în serviciu. Pe 25 ianuarie 2016, DNA cerea aviz pentru urmărirea penală a demnitarului iar pe 5 februarie, oficial, Oprea era suspect.
"Sunt un om care şi-a făcut datoria. Am muncit. Consider că este nedrept. Vreau să vă spun un lucru: aveam protecţie 24 de ore din 24, nu aveam program normal, de la ora 8 la ora 16. Eram întodeauna la dispoziţia statului român", declara Oprea la sediul DNA.
Procurorii DNA susţineau atunci că Oprea Gabriel este cel care a determinat, prin ”încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, prezenţa victimei Gigină Bogdan-Cosmin ca motociclist într-o coloană oficială, împrejurare în care acesta a decedat".
La zece luni de la accident, tătăl lui Gigină a avut prima reacţie publică, acuzând că ancheta trenează şi că este un “caz trecut în tăcere”.
"Puţini au rămas cei care nu au uitat moartea violentă a unui tânăr cauzată de neglijenţa, infatuarea unor oameni, deşi mi-a greu să-i numesc oameni, care folosesc coloana oficială în scopuri personale doar pentru că pot. (...) Singura vină a lui Bogdan este că s-a suspus ordinului unor mizerabili, care habar nu au de regulamentul intern al instituţiei precum şi de legile acestei ţări (...)", scria tatăl lui Gigină pe Facebook.
De la accident până în prezent, procurorii au strâns probe în dosar, astfel că la începutul lunii septembrie DNA a cerut avizul Senatului pentru începerea urmăririi penale şi pentru omor din culpă în cazul lui Gabriel Oprea. A fost momentul în care fostul ministru a susţinut că procurorii ar trebui să se îndrepte şi către administorul de drum şi firma care a săpat groapa de pe bulevard..
"Surprinzator (oare?), DNA uita ceva esential. Bogdan Gigina nu a alunecat, nu s-a lovit de un copac, nu a intrat pe contrasens. A cazut cu motocicleta intr-o groapa imensa din carosabil. Aici nu e vorba doar despre viteza sau ploaie, ci despre un element esential pe care procurorii il ignora cu bună ştiinţă", scria fostul ministru pe Facebook.
Pe 19 septembrie Senatul a respins solicitarea DNA, lucru ce a stârnit revoltă în rândul opiniei publice şi a familiei lui Bogdan Gigină.
"Cel care fură o găină este hoţ, este supus legilor acestei ţări şi închis. (...) Cel care stă cuminte pe bancheta din spate a maşinii nefăcându-se vinovat de nimic, trăieşte frumos, văzându-şi liniştit de viaţă, ba chiar se plânge la coşmarul trăit" , scria mama lui Bogdan, pe Facebook, după votul din Senat.
Câteva zile mai târziu, aproape 3.000 de oameni s-au adunat în faţa Senatului protestând cu mesaje precum "Nu Imunitate!", "73 de indolenţi apără un impostor", "Vrem dreptate", "Alături de familia Gigină" sau "Egalitate în faţa legii". Ulterior, pe 23 septembrie Gabriel Oprea a anunţat că demisionează din funcţia de senator. "'Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi ", spunea atunci Oprea.
"(...)Nu doar domnul Oprea este vinovat", transmitea avocatul Daniel Ionaşcu, în numele familiei Gigină. Apărătorul părinţilor lui Bogdan susţinea că se vor " lupta cu tărie ca administratorul drumului şi administratorul firmei de gaz să fie traşi la răspundere."
După demisia din Senat, DNA a cerut din nou aviz de urmărire penală , de această dată la preşedinte. Klaus Iohannis a încuviinţat ridicarea imunităţii iar pe 17 septembrie Gabriel Oprea a fost pus sub învinuire de procurori pentru omor din culpă.
"Cer iertare familiei, ştiu ce înseamnă să ai un deces în familie, am trecut prin aşa ceva. Nu veneam de la restaurant, nu veneam de la cârciumă. Eram în timpul serviciului", a spus Oprea la ieşirea din DNA.
Răspunsul a venit câteva ore mai târziu de la mama lui Bogdan şi de la una o altă rudă.
"<<Încerc să trec cu demnitate peste această tragedie>>, spune domnul general Oprea. Părerea mea este că nu cunoaşteţi sensul acestui cuvânt. Există DEX-ul. Dacă aţi fi făcut dovada acestei calităţi, astăzi am fi avut răspunsul pentru moartea celui care v-a asigurat traseul", a scris pe pagina sa de Facebook mama lui Bogdan Gigină, Carmen Gigină.
"Dacă domnul Oprea era sigur că este nevinovat putea să facă o anchetă internă şi de atunci se lămurea, nu se tegiversa. Pentru faptul ăsta familia crede că e ceva necurat la mijloc", a adăugat Lucreţia Stavaru, mătuşa mamei lui Gigină
La un an de la moartea poliţistului, justiţia caută încă vinovaţii. Dosarul de la DNA este în faza urmăririi penale, fostul ministru Gabriel Oprea având calitatea de suspect pentru acuzaţii de abuz în serviciu şi omor din culpă. Părinţii agentului s-au constituit părţi civile în anchetă şi cer daune.
După accident, la nivel organizaţional, a fost refăcut modul în care este gestionată necesitatea asigurării unei coloane oficiale, deciziile fiind luate acum, centralizat, la nivelul unei brigăzi de la Poliţia Rutieră.
Citeşte şi: Românul care a cerut CCR recunoaşterea căsătoriilor între cei de acelaşi sex, scrisoare către Cioloş
Citeşte şi: Cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea copilului, de 35.000 de euro lunar, a fost plătită
Citeşte şi: Protest al pacienţilor la Ministerul Sănătăţii, nemulţumiţi că CNAS nu va deconta tratamentele anumitor boli - FOTO/VIDEO
Citeşte şi: Leonard Doroftei, adus cu mandat la instanţa supremă pentru audieri în Gala Bute / Obreja: ”Doroftei nu are nicio legătură” - GALERIE FOTO / VIDEO
Citeşte şi: 9 răniţi, zeci de evacuaţi şi 60 de apartamente avariate după o explozie la un bloc din Bistriţa - GALERIE FOTO
Citeşte şi: Reacţia Metrorex după ce trei femei au leşinat: Trenul nu poate pleca din staţie decât după ce călătorul este predat echipajului medical
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:38
-
astăzi, 14:20