Renunţarea la fumat este contagioasă social şi cultural

Dacă tutunul creează dependenţă, renunţarea la fumat este contagioasă din punct de vedere cultural şi social, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite în ultimii 30 de ani, publicat, joi, în New England Journal of Medicine.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Renunţarea la fumat este contagioasă social şi cultural

Renunţarea la fumat este contagioasă social şi cultural

"Am descoperit, analizând vaste reţele sociale, că grupuri de persoane care nu se cunoşteau neapărat au renunţat la fumat în acelaşi timp", a explicat Nicholas Christakis, profesor la facultatea de medicină din cadrul Universităţii Harvard, Massachusetts, coautor al studiului.

"Este ca şi cum ar fi o modificare culturală sau de stare de spirit în ansamblul unui grup social de care aparţin persoane care nu se cunosc personal şi care renunţă la fumat simultan", a spus acesta.

La studiu, desfăşurat în perioada 1971 - 2003, au participat 12.067 de indivizi. Cercetătorii au repertoriat toate schimbările familiale suferite de participanţi - căsătorie, deces, divorţ etc. În plus, participanţii la studiu au indicat contactele cu prietenii apropiaţi, colegii de muncă şi vecinii.

Din fericire, la studiu au participat, de asemenea, numeroşi amici şi colegi, astfel încât cercetătorii au putut monitoriza 53.228 de relaţii sociale, familiale şi personale.

Cel mai frapant lucru la acest studiu este că persoanele au renunţat la fumat în grup şi nu singure, spun cercetătorii. "Când privim aceste reţele sociale în ansamblu pe o perioadă de 30 de ani, constatăm că mărimea medie a grupurilor de fumători rămâne mai mult sau mai puţin aceeaşi, dar numărul lor se micşorează continuu", a precizat James Fowler, de la Universitatea din California, coautor al studiului.

Autorii acestui studiu au demonstrat deja, în 2007, că şi obezitatea este contagioasă social, pe baza aceloraşi date.

În ceea ce priveşte fumatul, cercetătorii au putut evalua efectele unui fumător care renunţă la viciu asupra unui alt fumător în rândul cuplurilor căsătorite, al fraţilor, surorilor, prietenilor şi colegilor de serviciu. Cercetătorii spun că fenomenul este unul de tip "cascadă": există trei fumători, A, B şi C. A este prieten cu B, în timp ce B este prieten cu C, însă A nu-l cunoaşte pe C. Dacă C renunţă la fumat, probabilitatea ca A să renunţe la fumat creşte cu 30%, indiferent dacă B renunţă sau nu la ţigară.

Individul intermediar pare a juca un rol de mesager al normelor sociale, conchide Nicholas Christakis.

Specialiştii mai subliniază şi rolul educaţiei, o persoană cu studii înalte având un nivel de influenţă mai mare asupra fumătorilor cu studii medii.

Aceaşi studiu indică faptul că fumătorii sunt din ce în ce mai marginalizaţi în diferite grupuri sociale. În 1971 nu se făcea diferenţa socială între fumători şi nefumători în firme. În anii '80 - '90, s-a constatat o schimbare radicală de atitudine, fumătorii fiind împinşi la periferia reţelelor sociale.

Specialiştii indică faptul că, în prezent, fumatul a devenit o strategie proastă pentru a deveni popular din punct de vedere social. Marginalizarea este încurajată de campaniile şi legile anti-fumat şi pare a fi atins toate straturile sociale, dar şi toate nivelurile de educaţie.

Astfel, fumatul nu numai că este nefast pentru sănătate - cinci milioane de morţi anual în lume -, dar şi pentru statutul social, spun cercetătorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici