REPORTAJ: Bolnavii cu cancer, eroii tăcuţi - Nu poţi să treci prin aşa ceva fără iubirea celor din jur

Irina Petecel a venit să susţină prima ediţie a cursei "Happy Run" - Race for the Cure România. A povestit cum a fost atunci când a aflat că are cancer, cum a trăit după aceea şi cum a reuşit să devină învingătoare într-o luptă grea şi nemiloasă.

"Era în anul 2013. Aveam 34 de ani atunci când am fost diagnosticată, în cadrul unuia dintre controalele pe care le făceam la medic, cu cancer de sân, gradul II A, formă agresivă. Subliniez acest lucru întrucât mi se pare foarte important să aduc în discuţie cât sunt de valoroase analizele periodice, controalele regulate, acestea ducând, bineînţeles, la diagnosticarea precoce a cancerului de sân şi nu numai", şi-a început povestea Irina Petecel.

Când a aflat diagnosticul, lumea s-a năruit în jurul ei.

"Cumva, din secunda doi, am avut senzaţia că primesc şi ajutor de la Dumnezeu să trec peste acest lucru. Ajutorul s-a concretizat prin medici de valoare, şi în ţară şi în străinătate, prin foarte multă lume în jurul meu care şi-a oferit iubirea şi sprijinul în mod necondiţionat primit de la familia mea, bineînţeles. Medicul nu mi-a spus din prima că am cancer, probabil ţinând cont de aspectul psihologic al unei astfel de veşti. Şi acum îi mulţumesc domnului doctor care m-a diagnosticat, este vorba de domnul Corcodeanu, dintr-o clinică privată din Timişoara. Nu mi-a spus direct, însă mi-am dat seama când m-am dus să-mi iau rezultatul. Mi-am dat seama, după mimica dumnealui, că nu este o veste foarte bună. Eram cu sora mea, atunci am decis să cerem şi a doua opinie şi am mers la Szeged, în Ungaria, unde mi-au făcut mamografie şi puncţie, şi s-a confirmat diagnosticul. Atunci am intrat în supravegherea unui medic oncolog, dr. Şerban Negru, din Timişoara, şi am început lupta. Nu aveam nicio altă variantă", şi-a continuat povestea Irina Petecel.

Când i s-a pus diagnosticul, Irina lucra la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş. De atunci, a ales să nu mai meargă la serviciu, din simplul motiv că nu a mai vrut să discute despre boală. Avea senzaţia că o să agraveze boala tot vorbind sau gândindu-se la ea.

"Am doi copii şi am decis să le spun, nu foarte în detaliu, despre boală, pentru a nu-i speria. Însă au avut loc nişte schimbări pe care ei oricum le-ar fi observat şi, dacă nu le-aş fi spus nimic, probabil că le-aş fi creat traume şi mai mari. I-am chemat şi le-am spus că o să aibă loc mai multe schimbări în familie: «Mami o să stea acasă cu voi, nu mai merg la lucru în perioada aceasta, pentru că urmez un tratament care este un pic mai greu şi eu decid să stau acasă cu voi». Nu ştiu cât au perceput atunci, în prima fază. Nu mi-am dat seama. Dar momentul demn de punctat ar fi cel când m-am ras în cap. Pentru ei a fost într-adevăr un pas psihologic, pe care l-am simţit, şi atunci a trebuit să am o a doua discuţie cu ei şi le-am explicat că am două variante: să urmez tratamentul şi să-mi cadă părul, dar să mă fac bine sau să nu urmez tratamentul şi să am păr pe cap. I-am lăsat pe ei să aleagă, cum ar veni. Atunci fetiţa mea a spus «vreau să fiu cu tine», de unde am dedus că a înţeles. Maria avea atunci opt ani şi băieţelul şase ani", spune Irina Petecel.

De când a început tratamentul, a acceptat orice invitaţie, orice ajutor din partea prietenilor, iar noua viaţă a făcut-o mai activă decât înainte.

"Am început tratamentul, am stat acasă, m-am plimbat foarte mult, am acceptat orice invitaţie, orice ajutor din partea prietenilor. Stăteam foarte mult plecată, râdeam, mergeam la teatru, nu am refuzat nicio ieşire. A fost un moment foarte, foarte frumos când Maria, fiica mea, la două luni după ce mă răsesem în cap, m-a luat aşa şi m-a pupat pe creştetul capului. I-am zis: Mulţumesc, mami! «Pentru ce?» mă întreabă ea. Aşa, pentru că mă iubeşti şi acum când nu mai sunt frumoasă. Ea mi-a zis aşa: «Mami, dar tu oricând eşti frumoasă!» Atunci am înţeles că Maria a acceptat, până la urmă, ideea bolii", şi-a continuat Irina Povestea.

Tratamentul de chimioterapie l-a urmat la Centrul Oncohelp din Timişoara, la dr. Şerban Negru.

"Am fost acolo din luna octombrie 2013 până în aprilie 2014, apoi mi-am făcut operaţia, mastectomia, în Germania. Medicii din Germania au fost foarte optimişti. Nu a fost niciun semn că s-a extins cancerul şi la ganglionii axiali, pentru că aşa încep emoţiile mari. Nu mi-a fost frică de operaţie, nu am avut nicio treabă în ceea ce priveşte operaţia. Pentru mine, chimioterapia a fost într-adevăr cea mai grea, poate nu tratamentul în sine, ci urmările lui, de fapt. Şi consider că, într-adevăr, latura aceasta emoţională şi psihologică este foarte importantă, şi cred că ar trebui să ne orientăm şi către partea aceasta un pic mai mult. Familia mea a fost minunată, s-au comportat absolut admirabil. Am revenit acasă, mi-am luat în braţe copiii, însă trebuie să punctez ceva. Chiar de când am fost diagnosticată, gândul meu a fost să înfiinţez o asociaţie, lucru pe care l-am şi făcut ulterior, după operaţie. Am renunţat la vechiul meu job, pentru că nu mă mai regăseam, a fost o perioadă frumoasă din viaţa mea, s-a terminat şi acum îmi doresc să mă dedic sută la sută, profesional vorbind, acestei asociaţii oncologice - Asociaţia Oncologică părintele Arsenie Boca. Pentru mine, foarte mult a contat ideea de familie şi ideea că vreau să înfiinţez această asociaţie. Poate părea mult, dar chiar aşa şi este. Îmi aduc aminte perfect discuţia cu soţul meu în care am spus că vreau să înfiinţez asociaţia şi vreau să ajut, şi aşa îmi imaginam cum o să fie lansarea asociaţie", mai spune Irina Petecel.

Întorcându-se în timp, "învingătoarea", cum a fost prezentată la conferinţa Fundaţiei Renaşterea, de lansarea în România a "Race for the Cure", a recunsocut că a apelat la un psiholog, în prima parte a chimioterapiei, care a ajutat-o să treacă peste anumite momente. Cel mai mult însă a contat iubirea celor din jur. Iubirea pe care o oferă în mod necondiţionat familia, prietenii, cunoscuţii.

"Nici nu pot să-mi imaginez cum poţi să treci prin aşa ceva fără să ai pe cineva în jurul tău. Nu poţi, de fapt. Aşa cred. Niciodată nu eşti pregătit pentru o asemenea veste. Eu mă duceam, de două ori pe an eram la control, la ecografie. Faptul că mă duceam arată, cumva, că acceptam ideea că se poate să primesc şi o asemenea veste, dar nimic nu te poate pregăti efectiv pentru momentul în care, da, este negru pe alb, ai cancer. Astăzi, le spun femeilor care află de acestă boală că trebuie să înţeleagă în primul rând că sunt la fel de frumoase ca şi înainte, că sunt minunate, că sunt puternice. Aşa cum zicea doctorul Şerban Negru, sunt eroii tăcuţi. Le iubesc şi le transmit multă putere", şi-a încheiat Irina Petecel povestea.

Ea mai spune că vestea că ai cancer tulbură în egală măsură şi dacă ai 20 de ani, şi dacă ai 70 de ani, în orice moment pare că a venit mult prea repede.

Cursa "Race for the Cure", dedicată prevenirii cancerului de sân şi strângerii de fonduri, va fi organizată pentru prima dată în România, de Fundaţia Renaşterea, duminică, de la Parcul Herăstrău, pe un traseu de cinci kilometri, printre participanţi fiind şi echipe de la ambasade, şcoli şi spitale.

Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi folosite pentru a oferi teste gratuite femeilor din categoriile vulnerabile (paciente oncologice, persoane cu venit redus), a oferi proteze mamare externe, pentru sesiuni de suport şi informare asupra noilor terapii, pentru susţinerea psihologică a pacientelor, organizarea de reuniuni de specialitate între medici, autorităţi, pacienţi şi companii, precum şi pentru campanii de informare asupra importanţei depistării precoce a cancerului de sân.