- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.04.2015, 11:31)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REPORTAJ: Cât costă carnea de miel în pieţele şi magazinele din Bucureşti şi din ţară
Un kilogram de carne de miel costă, în pieţe, între 20 şi 28 de lei, în timp ce în unele supermarketuri ajunge chiar şi la 37 de lei, preţurile fiind similare celor de anul trecut. Mielul viu, cumpărat direct de la crescători, se vinde cu preţuri cuprinse între 9 şi 15 lei kilogramul.
Urmărește
21361 afișări
REPORTAJ: Un kilogram de carne de miel, între 20 şi 28 de lei în pieţe; în magazine ajunge şi la 37 lei
În multe cazuri, preţurile la carnea de miel sunt similare sau chiar uşor mai mici decât cele de anul trecut, în Bucureşti sau în judeţe precum Arad, Argeş, Sibiu, Timiş sau Suceava. Unul dintre judeţele în care un kilogram de carne de miel costă mai mult faţă de alte zone este Hunedoara, unde în pieţe un kilogram de carne de miel este vândut cu 28 de lei, faţă de Bucureşti, de exemplu, unde un kilogram de carne de miel costă 21-22 de lei.
Există şi situaţii în care preţurile din supermarketuri le depăşesc mult pe cele din pieţe. Astfel, un supermarket vinde cotlet de miel cu coaste cu 87,99 lei kilogramul, în oferta publicată pe site-ul magazinului precizându-se că este vorba despre miei din Noua Zeelandă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
ALBA
În judeţul Alba, mieii vii se vând cu 10 lei kilogramul, în timp ce un kilogram de carne costă între 24 şi 25 de lei.
”Estimările pentru zilele dinaintea Paştelui sunt că preţul carcasei de miel va fi 24 - 25 de lei pe kilogram”, spune Horia Moruţan, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Alba.
Potrivit acestuia, oferta de miei este similară celei din anii trecuţi, când în judeţul Alba s-au sacrificat în centrele de tăiere autorizate aproximativ 4.000 de animale, iar alte câteva mii de miei au fost sacrificaţi în gospodăriile oamenilor.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba spun că în judeţ există patru abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor, dar au fost autorizate temporar şi şapte centre de sacrificare a mieilor în Alba Iulia, Aiud, Abrud, Sebeş, Teiuş, şi Câmpeni. În centrele de sacrificare, DSVSA Alba asigură gratuit controlul sanitar-veterinar pentru animalele tăiate, astfel ca după sacrificare carnea să poată fi vândută.
ARAD
În Arad, DSVSA a autorizat două pieţe pentru comercializarea carcasei de miel. Astfel, producătorii pot vinde carnea în hala agroalimentară din Piaţa "Mihai Viteazul" şi în hala din Piaţa Catedralei. În judeţ nu există puncte de vânzare a carcasei de miel în pieţe.
Preţul afişat de către comercianţi este uşor scăzut faţă de anul trecut, respectiv 23-24 de lei, faţă de 25-26 de lei pe kilogram în 2014. În 2013, preţurile erau mult mai mari, fiind cuprinse între 28 şi 30 de lei.
În magazinele din Arad, preţurile la carnea de miel sunt cuprinse între 26 şi 29 de lei.
Miei vii pot fi vânduţi în doar patru pieţe din judeţ, respectiv la Pâncota, Beliu, Chişineu-Criş şi Hălmagiu. Preţul pentru mielul viu este cuprins între 13 şi 15 lei kilogramul.
ARGEŞ
În Argeş, mielul se vinde în marile pieţe din oraşe şi în supermarketuri la preţuri începând de la 22 de lei kilogramul, preţuri comparabile sau chiar puţin mai mici decât cele de anul trecut. Cele mai mari pieţe din Piteşti unde se vând miei sunt Smârdan, Găvana şi Ceair. De asemenea, şapte din cele opt abatoare autorizate în judeţul Argeş au aviz şi pentru sacrificarea mieilor, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru exporturi intracomunitare, cel de-al optulea abator din judeţ fiind destinat exclusiv sacrificării porcilor.
BRAŞOV
Carnea de miel se vinde în Braşov la preţuri între 20 şi 25 de lei pentru un kilogram, la fel ca anul trecut, însă înainte de Paşte preţul ar putea creşte cu aproximativ 20%.
Primii comercianţi în pieţele Astra şi Dacia din Braşov au venit încă de joia trecută. Preţurile pentru un kilogram de carne de miel variază între 20 şi 25 de lei, la fel ca anul trecut. Unii comercianţi cer 25 de lei pentru un kilogram de carne de miel, însă se mai poate negocia.
Citeşte şi:
PAŞTE 2015: Sejururi cu trei nopţi de cazare - de la 250 de lei la 1.000 de lei la Poiana Braşov şi Predeal
În municipiul Braşov există locuri special amenajate pentru vânzarea mieilor în pieţele Star, Tractorul, Astra, Dacia şi Bartolomeu, iar preţul de la tarabă variază, mai ales în funcţie de piaţa unde este pusă în vânzare carnea de miel, cea mai scumpă piaţă din oraş fiind cea din centrul vechi - Piaţa Star.
De asemenea, în această perioadă preţul pentru un kilogram de miel în viu la stâne este de 10 lei.
Totuşi, cu câteva zile înainte de Paşte preţul cărnii de miel este posibil să mai crească, aşa cum se întâmplă în fiecare an, şi să ajungă la 12-13 lei kilogramul pentru mielul viu şi 30 de lei kilogramul de carne. În pieţele publice din Braşov nu existã locuri amenajate pentru comercializare de miei vii şi nici pentru sacrificarea acestora.
BUCUREŞTI
Preţul cărnii de miel în pieţele din Capitală variază între 21 şi 26 de lei pe kilogram, ca şi anul trecut. În acelaşi timp, o pungă de un kilogram cu organe şi prapur pentru drob costă între 21 şi 25 de lei, iar kilogramul de drob gata preparat şi ambalat în caserole porneşte de la 16 lei şi ajunge până la 28 de lei.
În Piaţa Obor din Sectorul 2 al Capitalei, kilogramul de miel costă între 21 şi 22 de lei, indiferent de porţiunea de miel cumpărată.
La Piaţa Sudului din Sectorul 4, este 25 de lei kilogramul, dacă este cumpărat un miel întreg, însă dacă se optează pentru anumite porţiuni preţurile diferă - pulpa din faţă costă 25 de lei kilogramul, în timp ce un kilogram de pulpă din spate costă 30 de lei. Kilogramul de drob este 22 de lei.
Tot în Sectorul 4, dar la piaţa din Apărătorii Patriei, există un târg de miei şi iezi vii, de unde clienţii îşi pot alege animalul, care este apoi tăiat de către vânzător, într-un loc special amenajat, în apropierea ţarcurilor. Mielul este cântărit după tăiere şi vândut cu 25 de lei kilogramul. Unii ciobani sunt dispuşi să negocieze, însă nu lasă preţurile mai jos de 23 de lei pentru un kilogram.
În cazul în care clientul doreşte să cumpere mielul viu, preţul acestuia scade până la 15 lei kilogramul.
La Piaţa Trapezului din Sectorul 3, kilogramul de carne de miel se vinde cu 26 de lei, preţ la care sunt scoase la vânzare şi pulpele, organele sau drobul gata preparat.
Preţurile din hipermarketuri nu diferă foarte mult de cele din pieţe, în condiţiile în care carnea de miel se vinde cu 24,99 de lei kilogramul. În galantare se pot găsi bucăţi mai mici de pulpă, ceafă ori organe, gata cântărite.
BUZĂU
În Piaţa Centrală din Buzău, marţi este prima zi în care se vând miei sacrificaţi, kilogramul de carcasă fiind, la primele ore ale dimineţii, 25 de lei.
Comercianţii spun că vânzarea merge prost, iar oamenii cumpără doar câteva kilograme de carne, nicidecum un miel întreg. Cele mai căutate sunt pulpele şi organele, spun vânzătorii de miei, care susţin că la Buzău preţul carcasei de miel este neschimbat de trei ani.
În judeţul Buzău există un singur punct temporar de sacrificare şi de vânzare a mieilor în viu, la Râmnicu Sărat, unde comercianţii şi-au manifestat intenţia de a vinde mielul în viu cu 12 lei kilogramul, iar carcasa între 22 şi 24 de lei kilogramul.
”Preţul va fi făcut însă de cerere şi va suferi modificări până sâmbătă”, spune directorul DSVSA Buzău, Marian Dumitru.
CLUJ
În judeţul Cluj, carnea de miel se poate cumpăra din patru puncte autorizate de sacrificare, direct de la producători, din magazinele specializate de carne şi din supermarketuri, dar nu şi din pieţe.
Punctele de sacrificare a mieilor vor fi deschise începând de miercuri şi până sâmbătă la Centrul Agro Transilvania din Cluj-Napoca, dar şi în localităţile Turda, Câmpia Turzii şi Huedin.
Reprezentanţii crescătorilor de oi din judeţul Cluj spun că preţurile la carnea de miel în viu sunt cuprinse între 10 şi 11 de lei pe kilogram, direct de la producători, în timp ce preţul kilogramului la carcasă este cuprins între 22 şi 25 de lei.
Directorul Centrului Agro Transilvania, Mihai Roman, afirmă că în unitatea pe care o conduce kilogramul de carne de miel în viu se va vinde la un preţ situat între 11 şi 12 lei, în timp ce preţul la carcasă va fi dublu.
"Din ce ştim, vor fi miei cu o greutate între 15 şi 20 de kilograme", a spus Roman.
În supermarketurile din Cluj-Napoca, kilogramul de carne de miel se vinde cu preţuri între 22 şi 26 de lei.
CONSTANŢA
Constănţenii pot cumpăra carnea de miel cu 23 de lei kilogramul, la fel ca şi anul trecut, fiind amenajate locuri speciale în pieţele Griviţa, Tomis III şi Pescăruş, pentru cei peste 50 de producători înscrişi într-un program lansat de primărie - "Preţul corect la carnea de miel". Producătorii care merg în aceste pieţe au posibilitatea să scadă chiar preţul pentru kilogramul de carne de miel, dar cu mai mult nu pot vinde.
Citeşte şi:
PAŞTE 2015: Puţine hoteluri de pe litoral au oferte pentru sărbătorile pascale, majoritatea sunt în Mamaia
În Piaţa Pescăruş a fost amenajat un punct de sacrificare care va funcţiona până în ajunul Paştelui, unde oamenii vin, văd mielul, îl aleg, iar într-o incintă din apropierea ţarcurilor, sub autorizarea Direcţiei Sanitar-Veterinare, animalul va fi sacrificat.
În afara celor trei pieţe din municipiul Constanţa unde unde se aplică programul "Preţul corect", în celelalte, aflate în administrarea Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare, fiecare producător poate fixa preţul dorit. Aici preţul poate urca până spre 25 - 27 de lei kilogramul, în timp ce la supermarket poate ajunge şi la 30 de lei kilogramul.
DÂMBOVIŢA
În judeţul Dâmboviţa, preţul cărnii de miel variază între 22 şi 26 de lei pentru un kilogram.
Direcţia Sanitar-Veterinară din judeţ a avizat funcţionarea a cinci centre temporare de sacrificare a mieilor. În cele cinci centre deschise la Aninoasa, Gura Şuţii, Pucioasa, Potlogi şi Văcăreşti micii crescători de animale pot merge să sacrifice mieii, ei primind avizele care le permit să vândă animalele în pieţe direct către consumatori. Animalele sacrificate în aceste centre nu pot fi vândute în marile lanţuri de magazine sau în carmangerii, ci doar în pieţe, direct către consumatorul final, au precizat reprezentanţii DSVSA Dâmboviţa.
GALAŢI
Carnea de miel se lasă aşteptată de gălăţenii care obişnuiesc să-şi facă aprovizionarea pentru masa de Paşte din pieţele din oraş, din cauză că în judeţ există doar un abator autorizat unde crescătorii de oi pot duce mieii pentru sacrificare.
”Avem un singur abator autorizat, la Lieşti, şi dacă acesta nu poate face faţă oamenii mai duc la abator, la Brăila”, spune preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Dunărea, Mihăiţă Lovin.
El a precizat că mulţi dintre crescătorii de oi pe care îi reprezintă s-au plâns că trebuie să aştepte în această perioadă mult timp până să le vină rândul să sacrifice mieii destinaţi vânzării, motiv pentru care unii vor alege să-şi ducă mieii la abatoare din judeţul vecin, Brăila.
”Cu trei zile înainte de Paşte noi sperăm să ajungă carne de miel în pieţele şi magazinele din oraş care ne solicită carne de miel. Mieii cântăresc acum mai puţin decât anul trecut şi au în jur de 10-12 kilograme pentru că au fost fătaţi mai târziu. Cum Paştele a venit mai devreme anul acesta şi există cerere, crescătorii se văd nevoiţi să îi vândă chiar şi aşa”, afirmă Mihăiţă Lovin.
El a mai spus că în viu mieii sunt vânduţi de crescători cu aproximativ 10 lei kilogramul, iar carcasele de carne de miel sacrificat cu 18-20 lei pentru un kilogram.
În judeţ există două târguri de animale, în comunele Tudor Vladimirescu şi Drăguşeni, unde se pot vinde miei vii.
Gălăţenii au ca alternativă supermarketurile din oraş, unde se găseşte carne de miel, preţurile pornind de la 25 de lei kilogramul şi ajungând chiar şi la 30 de lei kilogramul.
Spre exemplu, într-un magazin din Galaţi se găseşte sfert posterior de miel ambalat, care cântăreşte aproape patru kilograme, la preţul de 118 lei, în timp ce sfertul anterior cu cap costă 25 de lei kilogramul, iar pachetul de două kilograme se vinde cu 54 de lei.
În alte supermarketuri carnea de miel se vinde cu preţuri între 25 şi 26 de lei kilogramul. Totodată, organele de miel, la caserolă, costă aproximativ 36 de lei kilogramul.
GIURGIU
Şi la Giurgiu preţul cărnii de miel este, în medie, 25 de lei kilogramul.
În acest judeţ nu există puncte temporare autorizate pentru sacrificarea mieilor, aceştia fiind sacrificaţi în abatoarele de la Răsuceni şi Mihăileşti. Producătorii care au avizele ce atestă faptul că animalele au fost sănătoase şi au fost sacrificate şi transportate în condiţii de igienă pot vinde carnea de miel în magazinele alimentare din judeţ.
HUNEDOARA
În Hunedoara, au fost autorizate pentru perioada sărbătorilor de Paşte şapte puncte temporare de sacrificare a mieilor, în condiţiile în care în judeţ există un singur abator specializat, în localitatea Nojag.
Cele şapte puncte temporare de sacrificare a mieilor funcţionează în zona pieţelor din Brad, Deva, Hunedoara, Simeria, Orăştie, Petroşani şi Vulcan, unde comercianţii vor rămâne până sâmbătă după-amiază.
În pieţele din Deva, un kilogram de carne de miel este vândut cu 28 de lei, în timp ce în supermarketuri preţul este de 29 de lei.
IALOMIŢA
În judeţul Ialomiţa, producătorii vând mieii la preţuri pornind de la 20 de kilogramul.
Pe lângă cele două abatoare care funcţionează permanent în Ialomiţa, autorităţile sanitar-veterinare din judeţ au avizat pentru perioada sărbătorilor de Paşte funcţionarea unui centru temporar de sacrificare în cea mai mare piaţă agroalimentară din Slobozia.
În această piaţă producătorii vin cu animalele vii, iar cumpărătorii aleg mielul pe care doresc să îl cumpere, iar acesta este sacrificat, specialiştii care se află în centrul autorizat dând avizele care atestă faptul că animalul este bun pentru consum.
Tot în judeţul Ialomiţa sunt producători care vând miei vii, la preţuri pornind de la 12 - 13 lei kilogramul.
IAŞI
La Iaşi, mieii se pot cumpără din două pieţe, Nicolina şi Alexandru cel Bun, un kilogram de carne costând 25 de lei. Există însă şi posibilitatea ca oamenii să poată negocia cu vânzătorii până la 22 de lei pentru un kilogram, dacă vor să cumpere un miel întreg.
În puţine supermarketuri şi hipermarketuri din Iaşi se vinde miel la kilogram, fiind în schimb oferte cu carne de miel ambalată în caserole. Spre exemplu, o caserolă cu cotlet de miel de 600 de grame costă 18 lei, iar aceeaşi cantitate de spate cu os costă 20 de lei. Într-un alt magazin, 200 de grame de ceafă de miel, vândută tot la caserolă, costă 7 lei.
Citeşte şi:
PAŞTE 2015: Preţuri între 950 şi 1.900 lei pentru sejururi în Bucovina. Turiştii, atraşi cu "mese îmbelşugate"
În cazul retailerilor care comerciazlizează carne de miel la kilogram, preţul de pulpă de miel cu os este de 27 de lei kilogramul, iar carnea de miel fără os este de 28 de lei. Capul şi spatele de miel sunt vândute cu 25 de lei kilogramul, iar organele cu 36 de lei.
MEHEDINŢI
În Mehedinţi, au fost autorizate de DSVSA să funcţioneze temporar trei centre de sacrificare a mieilor - în Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Strehaia.
În Târgul Veterani din Drobeta Turnu Severin, preţul cărnii de miel, în viu, porneşte de la 20 de lei pentru un kilogram, dar clienţii pot negocia până la 18 lei. În magazinele din municipiu, preţul cărnii de miel porneşte de la 26,99 lei kilogramul şi poate ajunge până la 30,99 de lei kilogramul.
PRAHOVA
În Prahova, carnea de miel se vinde în supermarketuri, dar şi în pieţele din zonele urbane, iar preţul unui kilogram de carcasă de miel poate depăşi 30 de lei. Astfel, în marile lanţuri de magazine carcasa de miel se vinde la preţuri cuprinse între 26 şi 31 de lei pentru un kilogram, în timp ce în pieţe preţul mielului este de 25 de lei kilogramul. Organele de miel au preţuri cuprinse între 18 lei kilogramul, în cazul celor congelate, şi 25 de lei kilogramul pentru cele proaspete.
Citeşte şi:
PAŞTE 2015: Pe Valea Prahovei, preţuri de la 50 de lei pe noapte, un sejur începe de la 360 de lei
În cea mai mare piaţă din Ploieşti, la Halele Centrale, cumpărătorii pot alege, în loc de carne de miel, carne de ied, care se vinde tot cu 25 de lei kilogramul. În supermarketuri, cea mai mare concurenţă pentru miel o reprezintă carnea de curcan. La raioanele din marile magazine carnea de curcan ajunge să fie mai ieftină decât cea de miel, vânzându-se cu preţuri între 15 şi 32 de lei pe kilogram.
SIBIU
La Sibiu, preţurile la carnea de miel sunt comparabile cu cele de anul trecut. În pieţe şi târguri, producătorii vând carnea de miel cu 25 de lei kilogramul, iar mieii vii se vând cu 11 - 12 lei pentru un kilogram.
Potrivit asociaţiilor de producători din judeţ, mieii sunt în acest an pentru toate gusturile. Sunt şi miei mai mici, de 6 - 8 kilograme, dar şi miei mai mari, de până la 15 kilograme.
În pieţe, însă, deocamdată sunt puţini producători care vând marfă. Aceştia spun că cea mai mare vânzare se va face în zilele următoare.
"Tăiem mai mulţi şi o să-i aducem în piaţă. Zilele acestea n-am venit decât cu câte unul - doi pentru că lumea încă nu cumpără. De marţi, miercuri va începe vânzarea şi sper să fie un an bun" spune Maria Olteanu, unul dintre producătorii din judeţul Sibiu.
În marile magazine, carnea de miel se vinde la preţuri cuprinse între 26 şi 28 de lei pentru un kilogram de pulpă cu os.
SUCEAVA
În judeţul Suceava, kilogramul de miel în viu se vinde cu 9-10 lei, în timp ce la carcasă preţurile variază între 20 şi 25 de lei, fiind similare celor de anul trecut.
Un kilogram de carne de miel poate fi vândut şi cu 17-18 lei, dacă animalul este cumpărat direct de la stână şi apoi sacrificat într-un abator autorizat.
În judeţ sunt nouă abatoare de capacitate mare şi mică.
TIMIŞ
La Timişoara, mieii se vând în trei pieţe din municipiu - Piaţa "Badea Cârţan", Piaţa 700 şi Piaţa Iosefin. Preţul la carnea de miel este cuprins între 20 şi 25 de lei kilogramul, ca şi anul trecut.
Comercianţii de carne de miel spun că oamenii deocamdată nu se înghesuie să cumpere, ci mai mult se interesează de preţuri.
Mieii vii pot fi cumpăraţi doar din Piaţa "Badea Cârţan" din Timişoara, cu preţuri care pornesc de la 12 lei pe kilogram.
VASLUI
Preţul kilogramului de miel variază în municipiul Vaslui în funcţie de locul de unde este cumpărat şi de modul în care este oferit spre vânzare. Astfel, în unele supermarketuri mielul se vinde doar la sfert, un kilogram de carne costând 29,99 lei pentru partea anterioară, şi 36,99 lei pentru cea posterioară.
Preţul cărnii de miel este mult mai mic în cele două pieţe din municipiul Vaslui, unde se vinde doar în carcasă întreagă, cu tot cu cap şi organe pentru drob.
Apărut în galantare la începutul acestei săptămâni, un kilogram de carne de miel costă 22 de lei, iar pentru o carcasă întreagă vasluienii trebuie să scoată din buzunar între 150 şi 250 de lei, în funcţie de mărimea animalului.
”22 de lei pe kilogram este preţul cu care testăm acum, la început de săptămână, piaţa din Vaslui. Dacă vom avea cerere, îl vom menţine, dacă nu, o să scădem şi la 18-20 de lei kilogramul”,spune preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Vaslui, Ion Agafiţei.
VÂLCEA
În Vâlcea, carnea de miel se vinde cu preţuri care pornesc de la 25 de lei pe kilogram. Autorităţile sanitar-veterinare au dat aviz şi anul acesta, la fel ca şi anul trecut, pentru funcţionarea unui centru temporar de sacrificare a mieilor în Râmnicu Vâlcea. Aici, producătorii aduc animalele care vor fi sacrificate, acestea sunt controlate de către specialişti, după care sunt sacrificate şi pot fi vândute. Centrul temporar de sacrificare a mieilor din Râmnicu Vâlcea va fi deschis până sâmbătă, cu o zi înainte de Paşte.
Carnea de miel se mai vinde în Vâlcea şi în supermarketuri şi carmangerii. În târguri nu este permisă comercializarea animalelor sacrificate, ci doar vânzarea animalelor vii.
La cele mai noi controale în târguri, specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea nu au descoperit miei sacrificaţi vânduţi în târguri, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanţii acestei instituţii.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe