REPORTAJ: Copilul trebuie supravegheat în timpul contenţionării, pentru a evita traumele

Imaginile cu copiii legaţi de paturi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău au readus în atenţie una dintre vechile probleme ale sistemului de ocrotire a copiilor instituţionalizaţi, des întâlnită înainte de 1997 şi care a adus grave prejudicii de imagine României.

Situaţia din Spitalul din Buzău a dus discuţia în două direcţii: una care viza neglijenţa şi o alta despre justificarea măsurilor respective, având în vedere situaţia concretă de la Spitalul Judeţean Buzău şi necesitatea de a lega de paturi copiii îngrijiţi, în condiţiile lipsei de personal.

Specialiştii în protecţia copilului şi în respectarea drepturilor omului consideră însă că, dincolo de legalitate, în Spitalul de la Buzău nu a mai funcţionat niciun cod de etică profesională.

Daniela Gheorghe, psiholog specializat în problematica copilului, a explicat, pentru MEDIAFAX, că atunci când se impune contenţionarea, indiferent dacă pacientul are o boală mintală sau nu, din punct de vedere profesional există obligaţia de a i se explica acestuia că măsura de contenţionare este luată pentru binele lui. Iar asta pentru că, în lipsa unei explicaţii, măsura va fi interpretată ca o pedeapsă.

"Izolarea prin legare produce traume fizice şi nu mai trebuie să existe şi cea psihică. Copilul nu are voie să fie singur. Scopul contenţionării este să-l linişteşti, iar pentru asta cineva trebuie să-i acorde îngrijiri. Când nu mai poţi face mişcări, reacţionezi altfel. Corpul poate reacţiona altfel, pot fi reacţii vegetative, iar atunci, medical, corect este să fie observat ca să-l calmezi prin discuţii şi chiar prin mângâiere. Era obligatoriu ca acei copii să fie observaţi. Mai mult, la copilul mic, contenţionarea nu trebuie să dureze mult, pentru că el se linişteşte repede. Nu trebuie să foloseşti această metodă ca ceva uzual. Este ultima la care trebuie să apelezi, ceea ce nu mi se pare că s-a întâmplat", a explicat Daniela Gheorghe.

Psihologul a mai spus că legarea copilului fără să i se explice motivele înseamnă nu doar abuz fizic, ci şi emoţional.

"Cu cât copilul e mai mic, cu atât traumele sunt mai mari, cu atât se sperie mai mult şi îşi imaginează lucruri. Dacă este şi abandonat, nu mai are posibilitatea autovindecării, iar trauma este şi mai mare", a mai spus Daniela Gheorghe.

Georgiana Pascu, de la Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), a sesizat mai multe încălcări ale legislaţiei în vigoare.

"Legea 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este, de fapt, angajamentul luat de statul român că va lua toate măsurile legale pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi că în toate acţiunile va ţine cont de interesul superior al copilului. Întrebarea este cum a văzut Spitalul de pediatrie şi DGASPC Buzău interesul superior al copilului?", a declarat Georgiana Pascu.

Ea a mai precizat că DGASPC Buzău avea obligaţia să verifice periodic că tratamentul aplicat acelor copii este unul adecvat.

"Eu n-aş putea găsi o scuză pentru un tratament inuman faptul că spitalul nu a avut personal. A te prevala de faptul că nu ai suficienţi angajaţi şi să legi copiii din centrul de plasament nu poate fi scuzat. De ce nu au cerut un reprezentant, un îngrijitor de la DGASPC? Au fost făcute demersuri pentru aceşti copii?", întreabă reprezentanta CRJ.

În opinia sa, reprezentanţii spitalului nu au demonstrat "periculozitatea" la care face referire legea în cazul aplicării măsurii de contenţionare şi nici nu au precizat dacă au avut acordul preşedintelui Consiliului Judeţean, reprezentantul legal al copiilor instituţionalizaţi, pentru a-i lega pe aceştia.

"Reprezentantul legal este preşedintele Consiliului Judeţean, ceea ce înseamnă că medicii puteau doar cu acordul lui să-i lege. Acest caz mai ridică un mare semnal de alarmă. Încă de anul trecut, sesizăm Ministerul Muncii şi Inspecţia Socială cu privire la faptul că ONG-urilor de drepturile omului nu le mai este permis să facă vizite neanunţate la centre cu persoane cu dizabilităţi mintale. Ni s-a spus că statul are suficiente organisme cu care să-şi monitorizeze sistemul", a precizat Georgiana Pascu.

Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Bogdan Simion, crede că, dincolo de drepturile copilului, de definiţia abuzului şi de comportamentul uman, reglementările în vigoare sunt "seci, explicative şi acuzatoare pentru echipa de profesionişti în sănătate" care au hotărât să trateze astfel mai mulţi pacienţi copii.

Preşedintele FONPC invocă Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 372 din 2006 referitor la Normele metodologice de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, care detaliază cum se face contenţionarea pacientului. 

"În primul rând, contenţionarea se face numai dacă aplicarea celor mai puţin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire sau vătămare. Nimeni din cadrul spitalului dintre cei care au dat explicaţii nu a afirmat ca aceste tehnici au fost încercate. În al doilea rând, contentionarea, printre altele, nu poate fi folosită ca mijloc de a suplini lipsa de personal ori de tratament. Iata că acest articol de regulament demolează orice fel de argument conform căruia legarea copiilor s-a făcut din cauza lipsei de personal", a arătat Bogdan Simion.

Tot Ordinul 372 prevede că "reprezentantul legal sau personal al pacientului trebuie informat cu privire la dispunerea unei măsuri de restricţionare a libertăţii de mişcare a pacientului".

"În acest caz, DGASPC Buzău trebuia informat cu privire la dispunerea măsurii de contenţionare. Din câte am auzit, Direcţia nu a fost informată de luarea acestei măsuri", a mai spus preşedintele FONPC.

Acelaşi ordin stabileşte că măsura contenţionării nu poate dura mai mult de patru ore.

"Însă cea mai interesantă prevedere, care, din punctul meu de vedere, acuză cel mai mult, este cea conform căreia, pe tot timpul contenţionării, pacientul trebuie monitorizat, pentru a observa dacă nevoile sale fizice, de confort şi siguranţă sunt îndeplinite. O evaluare a condiţiilor pacientului trebuie realizată la fiecare maximum 30 de minute, la cererea medicului. Fiecare evaluare trebuie notată în foaia de observaţie. Ca de obicei, în Romania, o măsură care eventual ar trebui să fie bună este transformată în ceva ce produce mai multe probleme şi neajunsuri. Contenţionarea ar trebui să fie o măsură de apărare a pacientului faţă de propriile reacţii de necontrolat. La noi, însă, este o practică de abandonare a acestuia în condiţii inumane şi degradante", consideră Bogdan Simion.

Tot preşedintele FONPC atrage atenţia că, în ultima vreme, o mare parte din problematica drepturilor copilului a început să se mute, din nou, în serviciile de sănătate, aşa cum se întâmpla înainte de 1997.

"Asta ne spune că, deşi s-au făcut eforturi, serviciile de sănătate, spitalele nu au învăţat nimic din protecţia copilului", a mai spus Simion.

Întrebat ce ar fi trebuit să facă personalul medical într-o situaţie de acest fel, ţinând cont şi de lipsa de personal, preşedintele FONPC a recomandat o soluţie alternativă, care ar putea fi, spre exemplu, găsirea unor voluntari care să supravegheze acei copii.

"Dacă nu ştii ce să faci, îţi dai demisia. Când îţi asumi responsabilitatea de a fi şef de secţie sau manager de spital, îţi asumi şi faptul că acea secţie sau acel spital trebuie să funcţioneze cu respectarea prevederilor în vigoare. Dacă nu reuşeşti, îţi dai demisia. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea cu totul, inclusiv când ştii că sunt condiţii grele", a mai spus Simion.

De aceeaşi părere este şi directorul executiv de la Asociaţia Telefonul Copilului, Cătălina Florea, care aminteşte şi de un alt ordin al Ministrului Sănătăţii, care prevede existenţa unui asistent social în spital.

"Asociaţia Telefonul Copilului constată cu îngrijorare că Ordinul Ministrului Sănătăţii 1224/2010, care prevede eficientizarea activităţii de asistenţă socială desfăşurată în cadrul unităţilor sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie, există numai pe hârtie. Astfel, asistentul social care ar fi trebuit să vegheze la buna îngrijire a minorilor în Spitalul Judeţean Buzău nu numai că nu şi-a exercitat atribuţiile postului, ci a şi tăinuit abuzul grav asupra acestora. În ceea ce priveşte personalul unităţii sanitare, considerăm că nu are nicio scuză pentru aplicarea de rele tratamente minorilor internaţi la secţia de pediatrie, chiar dacă declaraţiile dumnealor fac referire la insuficienţa numărului de cadre medicale", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălina Florea.

Asociaţia Telefonul Copilului consideră că ancheta în derulare trebuie să ia în considerare nu doar activitatea asistentului social la nivelul Spitalului Judeţean Buzău, ci şi demersurile efectuate de spital, dacă a existat vreunul, pentru rezolvarea acestei situaţii înainte de a ajunge la propria "soluţie": "de a profita de lipsa de apărare împotriva abuzurilor a acelor copii".

Directorul general al Fundaţiei Motivation România, Cristian Ispas, crede că lipsa fondurilor nu mai poate fi o scuză a autorităţilor.

"Că nu avem bani nu este o scuză. Dacă ne ascundem după scuza aceasta, toate au o explicaţie. Atâta timp cât cei care sunt responsabili nu înţeleg că trebuie să acorde prioritate unor copii în loc de autostrăzi, nu schimbăm nimic. Metoda aceasta de convingere nu mi se pare normală. Autorităţile trebuie să înţeleagă că sunt responsabile pentru acei oameni. Cei care sunt responsabili nu se gândesc la cât de marcaţi sunt acei copii pentru tot restul vieţii lor. Ei nu mai pot fi aduşi la o viaţă normală şi vor ajunge să coste şi mai mult dacă nu înţelegem că trebuie să-i tratăm ca pe nişte oameni. (...) Nu există scuză pentru ce s-a întâmplat la Buzău. Până când cineva nu va fi în faţa instanţei, să răspundă pentru astfel de situaţii, nu se va schimba nimic", consideră Cristian Ispas.

În opinia directorului Fundaţiei Motivation, problemele privind personalul insuficient şi lipsa banilor nu sunt probleme pe care să le poată rezolva spitalul.

"Problema este mai sus. Nu s-a creat un cadru care să ofere o soluţie sustenabilă pentru astfel de cazuri. Astfel de situaţii apar neregulat. Nu este ceva generalizat, dar lipsa de fonduri o auzim şi o vedem peste tot. Cred că oamenii nu înţeleg ce înseamnă asta. Copiii sunt abandonaţi în maternităţi, DGASPC-urile au obligaţia să nu mai ducă copii mici în centre şi atunci spitalele trebuie să îi preia", a concluzionat Cristian Ispas.

Dincolo de legalitate sau ilegalitate, măsura contenţionării trebuie însoţită de explicaţii, supraveghere şi gesturi care să liniştească pacientul, cu atât mai mult dacă acesta este copil. Cazul de la Buzău dovedeşte însă că nu toţi specialiştii din spitalele româneşti sau din asistenţă socială sunt pregătiţi să înţeleagă efectele măsurilor pe care decid să le ia, chiar şi acoperiţi de lege, când este vorba despre un copil instituţionalizat şi, cu atât mai mult, despre unul cu deficienţe.