REPORTAJ: "Drepţi! Pluton, pentru onor, prezentaaaţi arm'!". "Război" la muzeul militar - FOTO

Tot mergând pe stradă, atenţia îţi este brusc atrasă de o curte mare cu tancuri, TAB-uri, tunuri şi statui de domnitori. Este curtea Muzeului Militar Naţional. În ea, puzderie de militari şi de turişti - dacă dai cu banul, cel mai probabil va pica pe un creştet de vizitator, pe o şapcă de ofiţer contemporan sau pe o caschetă cu ţepuşă din Primul Război Mondial. Fiindcă astăzi e rost de contemplări şi de aduceri-aminte.

"Sperăm să vă simţiţi bine, să faceţi un pas înapoi în timp şi, cu ajutorul exponatelor, să vă încărcaţi cu o porţie de a fi român", le urează vizitatorilor unul dintre ofiţerii organizatori.

Paradele şi simulările reconstituie marşurile, instrucţiile şi tragerile armatelor română şi germană din conflagraţia începutului de secol XX. "Soldaţii" sunt, în fapt, civili din diverse asociaţii, care s-au oferit să facă spectacol în faţa publicului. Şi ce spectacol!

"Drepţi! Pluton, pentru onor, prezentaaaţi arm'!", strigă comandantul grupării române. "Armaţi! Ochiţi! Foc!"

Şi patru detunături răsună simultan, de sare inima din mămici, tătici şi pitici.

"Drum bun, drum bun, toba bate, drum bun, bravi români!", pornesc ei în marş, însoţiţi de fanfară.

Pe urmă, vin "nemţii". Caschetele sunt foarte asemănătoare, armele la fel (puşti Mannlicher model 1892); uniformele diferă. Şi steagurile, fireşte: cel românesc era tricolorul cu stema monarhiei. Cel prusac are pajura şi Crucea de Fier. Urmează, însă, aceleaşi împuşcături care declanşează, hilar, alarmele maşinilor din jur. Plutonul prusac porneşte petrecut de marşul "Preussens Gloria".

Apoi, se arată infirmierii, secondaţi de copii şi tineri în uniforme de scrimă. Sunt Echipa Naţională de Floretă a României, care, după demonstraţiile soldaţilor, dau şi ei o reprezentaţie, în curtea din spatele muzeului. Au participat la Campionatul European, la concursuri în Polonia, în Ungaria, sunt bucuroşi să se lase admiraţi de vizitatori şi să le explice mişcările.

"În mod normal, la concurs, fiecare poartă o vestă cu beculeţe roşii în partea dreaptă a trunchiului, verzi în stânga şi albe în zona capului. Ele se aprind în funcţie de zona în care te loveşte adversarul", spune un tânăr floretist, care ţine să precizeze, mândru, că este a doua oară când participă la Zilele Muzeului.

Curtea este înţesată de tancuri, TAB-uri, tunuri terestre şi antiaeriene, radare, rachete, elicoptere, avioane... Undeva în spate, cercetaşii îşi au propriul stand.

"Cercetăşia nu este o asociaţie de turism, ci de educaţie morală, dar se face şi turism, şi pregătire de educaţie. Educaţie morală a adolescenţilor. Dintre celelalte activităţi, sunt şi cele în aer liber. Încercăm ca majoritatea lor să o facem în aer liber, cât mai puţin poluat. Sunt vreo 2.500-3.000 de cercetaşi în toată ţara. La Jamboreea care a fost anul ăsta la Săliştea Sibiului, au venit 1.500 de cercetaşi din toată ţara", relatează comandantul Nicolae Anuşca, dându-le celor interesaţi reviste ale organizaţiei.

La ei, există doar cercetaşi simpli şi comandanţi - nu se pierd în grade. Întreaga organizaţie a pornit în 1907 în Regatul Unit, din iniţiativa Lordului Robert Baden-Powell. În România, cei care au introdus mişcarea au fost nişte tineri care s-au organizat spontan: fraţii Dimăncescu şi fraţii Berindei, în 1913. În 1915, Parlamentul a recunoscut organizaţia, fapt ce le-a permis cercetaşilor participarea la Primul Război Mondial, povesteşte comandantul Alin Dimăncescu, urmaş al întemeietorilor.

"Au luat parte nu neapărat cu arma în mână, cât în activităţi auxiliare în spatele liniei frontului (medicale, logistice etc.). Cu toate acestea, primii cercetaşi au fost militari. Atât în Marea Britanie, cât şi în România", explică el, adăugând că regele Carol al II-lea de la cercetaşi a luat modelul pentru străjeri şi acelaşi lucru l-au făcut şi comuniştii, chiar dacă interziseseră mişcarea: pionierii au preluat modelul vestimentar şi regulile de bază.

Vizitatorii mişună peste tot: şi pe la armament, şi pe la standul de restaurări, şi pe la muzeul de aviaţie...

Aici e-aici: imensa hală găzduieşte machete şi modele în mărime naturală din cele mai Vuia-Vlaicu timpuri până în anii '70. La loc de cinste stau trei oameni: aviatorii Alexandru Şerbănescu (cu centenarul pe 17 mai) şi Gheorghe Mociorniţă (ambii căzuţi la datorie în Al Doilea Război Mondial), precum şi cosmonautul Dumitru Prunariu, primul român în Cosmos.

Nu apuci, însă, a te bucura prea tare de exponatele aero- şi cosmonautice, că geamurile corpului de clădire bubuie groaznic. Lumea speriată, ieşită de urgenţă, simte un fum gros, alb, aude ţipete de copii şi vede un militar cu uniformă de epocă râzând de mama focului. La picioarele lui, un tun Schneider, de calibru 75, cu tragere rapidă, îi avertizează pe privitori să nu se pună cu el: e mic, dar straşnic.

Ceva mai încolo, unul dintre plutoane face instrucţie. De data asta, nu mai trage nimeni, dar comandantul le explică amănunţit spectatorilor diversele tipuri de priză a armei, de prezentare a ei, de mişcări de luptă cu baioneta - în funcţie de epocă. Nu lipsesc nici jurământul pentru rege, nici rugăciunea dinainte de asalt, fapt ce vine să confirme vorba din popor potrivit căreia în prima linie nu există atei. În spatele plutonului, la umbră, fanfara îşi urmează cântecele.

Dincolo de fanfară, începe o coadă respectabilă: se dă fasole cu ciolan, gătită milităreşte, la cazan, cu untură fără zgârcenie. Lumea îndură căldura, lăsând-o să se năpustească vultureşte cu clonţul asupra capetelor nerăbdătoare.

Cinci minute, zece, cincisprezece... Dezamăgire generală: s-a terminat fasolea! "Nu mai avem decât pâine, dacă vreţi", spun cei doi bucătari ai gheretei. Oamenii fac stânga-mprejur.

Din nou focuri de tun, din nou instrucţii - nu ai timp să te plictiseşti. Când toată povestea se termină, îţi pare rău că a durat doar patru ore. "Mulţumim şi vă aşteptăm şi mâine", te petrec la ieşire doamnele care au împărţit programul.

Strada Mircea Vulcănescu zâmbeşte din nou, umbroasă, tăinuind ironica, dar cumplit de amara discrepanţă ce se înfiripă între străşnicia vieţii militare şi ultimele cuvinte ale marelui filosof creştin care dă numele străzii, mort în închisoarea de la Aiud: "Să nu ne răzbunaţi..."

(Material realizat de Valentin Busuioc, valentin.busuioc@mediafax.ro).