REPORTAJ - Militari români în Afganistan: Am încercat să-i ajutăm pe afgani să impună pacea în ţara lor - FOTO

Ca şi ceilalţi militari români, au asimilat, pas cu pas, din fiecare misiune în teatrele de operaţii.

Maiorul Eduard Danilof de la Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni" a participat, în 2005, la misiunea Antica Babilonia din Irak, iar în 2006 şi 2007, precum şi în 2011, la misiunea ISAF din Afganistan.

Maiorul Ştefan Neagu de la Comandamentul Brigăzii 1 Mecanizată a participat în 2005 la misiunea din Irak, iar în 2011 a fost în teatrul de operaţii din Afganistan.

Căpitanul Răzvan Enache de la Batalionul 1 CIMIC, care presupune cooperarea civili-militari, a participat până în prezent la trei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan, prima misiune în 2004, în zona Kandahar, a doua, în perioada 2006-2007, în zona Mazar e Sharif, iar a treia, în 2011, în provincia Zabul.

Căpitanul Cristian Adăscăliţei a participat, în cadrul Grupului II EOD (Explosive Ordnance Disposal) al Diviziei I Infanterie "Dacica", la două misiuni externe în teatrul de operaţii din Irak, ca ofiţer de stat major în Comandamentul Diviziei Multinaţionale Centru-Sud, iar în 2012 a fost comandant de pluton EOD în cadrul Batalionului de Manevră.

Plutonierul Nicuşor Ioniţă, şef de echipă în cadrul Grupului II EOD, aflat în subordinea Diviziei I Infanterie "Dacica", a luat parte la cinci misiuni internaţionale - două în Bosnia, în 2001 şi 2003, ca operator EOD, una în Irak, în 2005, ca ajutor de comandant de grupă şi şofer şi alte două în Afganistan, în 2010 şi 2012, ca operator EOD.

"Sentimentul datoriei implinite era atunci când populaţia venea, te înconjura, te saluta cu mâna în dreptul inimii"

Maiorul Eduard Danilof spune că fiecare misiune a fost diferită, "Irakul a însemnat ceva, Afganistanul altceva".

"Sentimentul datoriei împlinite era atunci când găseai o localitate în care populaţia venea, te înconjura, te saluta cu mâna în dreptul inimii. Le câştigasei încrederea, erau alături de tine, te bucurai şi aveai un sentiment de mulţumire că ai reuşit să faci ceva, ai reuşit să contribui cu puţinul tău la realizarea misiunii şi la stabilitatea unei zone din Afganistan. Era o punte care se forma. Reveneai cu drag în locul respectiv peste o săptămână, peste două, în satul acela, te întâlneai de multe ori cu lideri locali, cu poliţia şi armata afgană", povesteşte maiorul Danilof.

Şi-au făcut datoria, dar şi mai mult de atât. Chipul maiorului se deschide într-un zâmbet larg: "Era o satisfacţie când întâlneai un pluton de militari afgani şi unul dintre ei te primea, în româneşte, cu «Salut! Ce faci? Bine?». Pentru moment te blocai, el râdea pentru că era clar că te-a surprins şi era conştient de lucrul acesta şi se amuza foarte tare".

Interpreţii afgani, care asigurau comunicarea cu militarii şi civilii, erau cei mai interesaţi să înveţe româneşte. Îi întrebau, din când în când, pe militarii români cum se spune un anumit cuvânt în română şi apoi "începeau să o rupă binişor în româneşte", cum spune Danilof.

Potrivit acestuia, misiunile în Afganistan s-au schimbat ca şi configuraţie de la an la an, începând cu "intrarea" acolo pentru prima dată şi până în prezent.

Apreciază că, de la o misiune la alta, creştea gradul de complexitate, iar populaţia îi percepea altfel pe militarii români, mai ales în ultimele misiuni care s-au executat în teatrul de operaţii din Afganistan.

"A fost o foarte bună colaborare cu armata afgană, pe care am văzut-o crescând din 2005, din 2006, în care s-au pus bazele ANA (Armata Naţională Afgană) şi până în prezent. Am avut şi noi contribuţia noastră la pregătirea şi formarea lor, a armatei şi a poliţiei naţionale afgane. Afganistanul a crescut şi s-a transformat de la an la an, de la o misiune la alta", spune Danilof.

Nu au încercat "să facă pace" în Afganistan, ci să îi ajute pe afgani să impună pacea în propria ţară

Eduard Danilof spune, simplu, că militarii români nu au încercat "să facă pace" în această ţară, ci să îi ajute pe afgani să îşi ia soarta în propriile mâini.

"Noi nu am încercat să facem pace în Afganistan, noi am încercat să îi învăţăm pe ei să stăpânească fenomenul respectiv şi să poată ei, mai departe, să impună pacea şi o dezvoltare stabilă şi durabilă. Efortul nostru a fost de a-i pregăti pe afgani să îşi ia soarta în propriile mâini şi să meargă mai departe, să aibă o dezvoltare durabilă şi stabilă, adică odată plecate de acolo forţele NATO afganii să nu se întoarcă de unde au plecat, să existe o continuitate în ceea ce fac", este de părere maiorul.

Unitatea din care provine a fost o permanentă "deschizătoare de drumuri". Îşi aminteşte de momentul 2006, când prima unitate românească prelua controlul provinciei Zabul din Afganistan.

"A fost o mare provocare în a înlocui un batalion american, o unitate a forţelor armate americane, care avea un anumit standard şi care adusese prezenţa ei în provincie la un anumit nivel. A fost o mare, mare provocare, atât din punct de vedere de comandă şi control, cât şi din punct de vedere logistic. Ne-am văzut dintr-odată responsabili de o zonă, de securitatea unei porţiuni de autostradă, de stabilitatea din acea provincie şi a trebuit să ne ridicăm la standardele stabilite anterior de partenerii noştri de coaliţie şi eu spun că am reuşit să o facem cu succes", explică el.

Ce a câştigat din experienţa afgană? Maiorul Eduard Danilof menţionează, în primul rând, pregătirea profesională: "Lucrul într-un mediu multinaţional a fost diferit faţă de ceea ce făcusem aici şi faptul că relaţionai cu o multitudine de alte naţionalităţi, cu proceduri şi tactici diferite şi că am reuşit să ajungem la un numitor comun, că am putut să ne adaptăm, că am putut să vorbim «aceeaşi limbă», este un mare câştig".

"E un mare câştig să ştii că ai un stat major sau că ai o mare unitate care este interoperabilă cu ale armatelor NATO, să ştii că poţi să te bazezi pe un grup care poate oricând să planifice, să coordoneze, să conducă o operaţiune într-un mediu NATO. Este un mare câştig al prezenţei în Afganistan. Ne-am adaptat şi ne-am transformat şi noi procedurile astfel încât să fim compatibili, iar la momentul acesta putem vorbi despre o compatibilitate foarte ridicată în ceea ce priveşte procedurile şi standardele noastre cu cele ale NATO", evaluează ofiţerul prezenţa României în teatrele de operaţii.

Căpitanul Cristian Adăscăliţei spune, la rândul său, că în misiunile comune cu aliaţii NATO militarii români au fost mereu apreciaţi. "Relaţia se bazează pe profesonalism, pe misiuni şi modul de executare a misiunilor şi îndeplinirea sarcinilor primite", rezumă, scurt, acesta.

Spune că un moment de care îşi va aminti toată viaţa a fost prima zi în care a ajuns pe aeroportul din Kandahar, când a luat pentru prima dată contact practic cu Afganistanul, "o ţară total diferită".

"Cu toate că noi ne considerăm mai civilizaţi, am apreciat la ei, ca popor, mândria, de la cei mai săraci, la păturile sociale mai înstărite. Asta m-a impresionat - un popor mândru. Indiferent de câte au avut de suferit în trecut şi în pofida prezentului zbuciumat. Fiecare individ a luat în parte, toţi ştiau să stea drepţi în faţa oricui, să îşi păstreze principiile fără să fie întorşi, într-un fel, din drum", este ceea ce militarul a apreciat la afgani.

Cea mai grea "misiune" pentru un specialist în dezactivarea dispozitivelor explozive - să reuşească să fie în ţară la aniversările fiicei lui

Căpitanul Adăscăliţei e mândru de specilitatea lui: "Specialitatea în care lucrăm noi e privită cu ochi diferiţi. Noi trebuie să intervenim la muniţii şi dispozitive explozive şi poate că acest lucru ne face mai speciali, deşi fiecare specialitate este importantă în felul ei. Noi ne mândrim cu specialitatea noastră pentru că, prin activităţile pe care le facem, putem duce la limitarea sau chiar eliminarea de pierderi de vieţi omeneşti, fie de partea civililor, fie de partea forţelor ISAF".

Colegul său, plutonier Nicuşor Ioniţă, specializat tot în dezactivarea dispozitivelor explozive, spune şi el că după fiecare misiune executată cu partenerul american la incidente EOD de pe autostrada Kandahar-Kalat a simţit un sentiment de mândrie atunci când se întorcea la bază ştiind că a rezolvat incidentul şi că nu mai există pericol.

Lui i-a fost ceva mai uşor să treacă peste primul contact cu ţara aflată parcă la capătul lumii. Mai fusese în alte trei misiuni în afara României.

"Eram familiarizat cu greutăţile care apar pe timpul misiunii, deci mi-a fost uşor să trec peste la început. Nu ne gândim de fiecare dată la ce s-ar putea să se întâmple. Trăim momentul, acţionăm aşa cum trebuie, cum suntem instruiţi şi antrenaţi să acţionăm şi ne facem treaba în continuare", răspunde el întrebat cum este să ştii că intervenţiile pentru "curăţarea" terenului de muniţii şi dispozitive explozive pot aduce oricând moartea.

Ioniţă spune că tot timpul s-a mândrit că e român, mai ales când le-a dat o lecţie de profesionalism românesc unor instructori americani şi francezi, la un curs de pregătire, despre care spune că a fost "cel mai bun moment" al său

Se afla la un curs de pregătire de specialitate în Mazar, în nordul Afganistanului, în 2010, împreună cu parteneri din Belgia, Suedia, Irlanda, Italia şi Statele Unite. Instructori din armata americană şi franceză prezentau cursanţilor slide-uri pe care le mai folosiseră de-a lungul timpului şi pentru pregătirea altor militari.

"Am observat eu că «nu bătea bine» un circuit şi, fiind şi o pasiune de-a mea, am spus că nu e cum trebuie să fie acea schemă şi au spus că nu se poate. Am explicat mai în detaliu despre ce era vorba şi au recunoscut: «Eşti primul şi singurul care a descoperit aşa ceva. Eşti foarte bun». Atunci chiar m-am simţit mândru că sunt român şi că am observat acea greşeală", povesteşte el.

În munca de EOD-ist nu i s-a părut niciun moment dificil, însă cea mai grea misiune a fost să-şi respecte cuvântul dat fetiţei sale că va putea să fie în ţară, lângă ea, la aniversare.

"În 2010, de ziua ei, pe 21 aprilie, am fost plecat în Afganistan, anul următor, în aceeaşi zi, am fost plecat într-un poligon din ţară o săptămână, în 2012, tot de ziua ei, am fost plecat în Afganistan şi, atunci, când am vrut să îi spun «La mulţi ani! Ce îţi doreşti de ziua ta?», mi-a spus: «Vreau să îmi promiţi că la anul vei fi acasă de ziua mea». Mi-a fost greu să îi promit, pentru că nu ştiam ce se va întâmpla anul următor, dar i-am promis şi a avut norocul să fiu acasă de ziua ei când a împlinit 10 ani. Acela a fost un moment dificil. În rest, celelalte au trecut, nu am luat în seamă", povesteşte el.

"Ofiţerii afgani sunt foarte bine pregătiţi, cu o experienţă îndelungată de război"

Şi maiorul Ştefan Neagu, care a fost în Afganistan în 2011, a lucrat foarte mult cu ofiţerii afgani cu grade superioare, care erau foarte bine pregătiţi.

"Erau ofiţeri care participaseră la campanii cu ruşii, împotriva ruşilor şi alte campanii pe care le-au avut, şi am fost uimit să descopăr că sunt extrem de bine pregătiţi, utilizau tot felul de proceduri foarte complexe. M-am bucurat să am prilejul să lucrez cu ei", recunoaşte zâmbind maiorul Neagu.

Mergea în misiuni împreună cu militarii americani şi cu cei afgani, militari sau poliţişti şi a participat la câteva misiuni de instrucţie a forţelor de securitate afgane.

"Erau dornici să înveţe, erau mulţi foarte bine pregătiţi, cu o experienţă îndelungată în război. Da, pot să spun că erau multe lucruri de învăţat şi de la ei, pentru că automulţumirea, dacă te gândeşti că eşti cel mai bun şi nu trebuie să mai înveţi nimic, te duce la mediocritate", consideră militarul român.

A participat la trei operaţii de asalt executate de Batalionul 495 Infanterie şi a fost implicat de la planificare, organizare, până la execuţie pentru a îmbunătăţi experienţa în astfel de activităţi.

Afganistanul - "poarta din spate a Iadului: puţin o cunosc, iar cei care au încercat-o nu vor să o mai încerce"

Căpitanul Răzvan Enache de la CIMIC, axat pe relaţia cu populaţia, îşi începe povestea amintindu-şi de o expresie pe care a auzit-o în prima sa misiune, în anul 2004, de la un militar american, care spunea despre Afganistan că este "poarta din spate a Iadului - puţin o cunosc, iar cei care au încercat-o nu vor să o mai încerce".

"Se pare că o parte dintre noi au mai încercat-o", contrazice militarul român teoria.

După trei misiuni pe care le-a executat în teatrul de operaţii din Afganistan, şi-ar dori să se întoarcă peste 10-15 ani, poate ca turist, şi să vadă o parte din proiectele la care a contribuit.

"Au fost proiecte care pentru noi par banale, de exemplu o pompă de apă. Ce înseamnă o pompă de apă în România? Nimic. Există numeroase pompe de apă, iar România nu le preţuieşte. În schimb, într-o localitate în care nu există nicio sursă de apă, să faci un asemenea proiect înseamnă mult, să te uiţi în ochii a câteva sute de oameni, să ştii că din acea pompă de apă ei vor avea apă să trăiască", povesteşte Enache.

Prin natura specificităţii pe care o au militarii CIMIC, colaborarea civili-militari, intră în contact cu localnicii, să afle ce nevoi au, astfel încât, în funcţie de priorităţi, să îi ajute să ajungă la un standard cât mai bun pentru a asigura un mediu de securitate.

"Dacă plecăm de la piramida lui Maslow, nevoile de securitate se află pe nivelul doi. Noi a trebuit să ne ocupăm în primul rând de satisfacerea unor nevoi primare, fiziologice, pentru că, dacă ei vor avea întotdeauna în minte că nu vor avea ce mânca, nu au cu ce să se îmbrace, nu au apă să bea, nu vor simţi niciodată nevoia de securitate, care va fi mereu pe plan secund", teoretizează căpitanul ceea ce au pus în practică în Afganistan.

Militarii CIMIC merg în localităţi, stau de vorbă cu liderii, dar şi cu populaţia locală, încearcă să vadă cu ce probleme se confruntă aceştia.

"Avem un interpret, iar acesta le traduce în paştu sau gari, în funcţie de zona în care acţionăm, pentru că sunt două limbi oficiale. Pe noi ne interesează nevoile pe care ei le au, aşa cum ei le percep, pentru că nu trebuie să îmi dau eu cu părerea ce are el nevoie, ci să încerc să mă pun în pielea lui, să văd ce consideră el că are nevoie. Noi analizăm situaţia în funcţie de realităţile cu care noi suntem obişnuiţi. Acolo este un alt mediu şi de aceea şi percepţia este total diferită", explică Enache.

Proiectele sunt realizate în funcţie de posibilităţi, de fonduri şi de materiale, cu ajutorul contractorilor, pentru că ei sunt cei care, efectiv, execută aceste proiecte şi al diferitelor asociaţii şi organizaţii.

Căpitanul Enache dă exemplul unei croitorii pe care micile echipe de femei-militar de la CIMIC, din "Female Engagement Team", au organizat-o.

"Au realizat un atelier de croitorie. Pentru noi nu înseamnă nimic, un banal atelier de croitorie, îl vedem la parterul unui bloc. Acolo, pe fondul situaţiei în care fondurile de finanţare pe care le foloseam până la acel moment fuseseră reduse considerabil şi chiar eliminate, fetele au reuşit să găsească o soluţie foarte inteligentă, astfel încât, în urma unor contacte cu o organizaţie non-guvernamentală, au reuşit să aducă în provincie, în primă fază, 15 maşini de cusut", spune acesta.

Româncele au reuşit, cu ajutorul altei organizaţii, să aducă materie primă şi, în primă fază, cu 15 femei, să pună pe picioare acest proiect, o croitorie.

"Primele materiale care au venit de la organizaţie au fost folosite pentru realizarea unor articole de îmbrăcăminte pentru femei şi copii. Au fost vândute în bazar. Din suma câştigată, o parte din bani erau folosiţi pentru a cumpăra din nou materie primă, iar cealaltă parte era împărţită femeilor care, pentru prima oară după mulţi ani, aveau o slujbă permanentă şi o sursă de venit pentru familia lor. Le-am dat hrană, le-am dat îmbrăcăminte, dar a doua zi situaţia va fi la fel. Eu trebuie să înţeleg că voi fi acolo pentru o perioadă de timp, iar după plecarea mea el trebuie să fie în măsură să ştie cum să trăiască, cum să îşi menţină un nivel de trai pe care l-a avut prin prezenţa noastră acolo", mai spune căpitanul.

Enache arată că în munca militarilor CIMIC sunt două elemente de bază - negocierea şi medierea, pentru ca, până la urmă, să se ajungă la un rezultat negociat şi acceptat de toată lumea, de toate părţile implicate.

Militarii români au învăţat să fie mai optimişti şi să preţuiască stropul de apă şi petecul de umbră

Ce au câştigat, ca oameni, din experienţa afgană?

"Probabil că învăţăm să preţuim mai multe lucruri de care nici nu suntem conştienţi în viaţa de zi cu zi. Devenim mai optimişti, mai încrezători în viitor. Cu siguranţă că se poate şi mai rău, se poate şi mai bine. Trebuie să ne găsim acel echilibru în viaţa noastră", rezumă militarul Enache.

"Suntem suma experienţelor noastre, noi, ca oameni. Experienţele noastre de orice natură se văd, se adună şi ne definesc pe noi ca persoană. Într-un fel, se repercutează în partea profesională, experienţa acumulată, cariera care va urma. Te uiţi în spate şi vezi că ai învăţat o mulţime de lucruri pe care le vei aplica ulterior. Apoi în partea personală, înveţi să preţuieşti ceea ce ai, înveţi să preţuieşti şi stropul de apă şi petecul de umbră şi clipele petrecute alături de cei dragi. Se schimbă ceva în tine. Acest proces nu se va încheia niciodată, cu noi, cu generaţiile care vor veni şi cât vom exista noi ca naţie şi ca armată", spune, la rândul său, maiorul Danilof.

Militarii români au sărbătorit în teatrul de operaţii din Afganistan şi Ziua Naţională, de 1 Decembrie, şi Ziua Armatei, 25 Octombrie, prilejuri cu care şi-au uimit aliaţii cu bucătăria românească.

"Ce impresie au avut americanii când au văzut mămăligă cu sarmale în tava din sala de mese... Au rămas blocaţi: «Dar asta ce este?» Le-a plăcut foarte mult mâncarea românească şi au spus că vor veni oricând în România să repete experienţa", spune râzând Danilof.

Tot el precizează că, la rândul lor, militarii români au mâncat la Cina de Iftar, pregătită de bucătarii afgani ai Batalionului ANA din "Camp Eagle": mâncare tradiţională - orez cu stafide şi friptură de oaie.

"Şi ei au fost fericiţi că cineva mănâncă din mâncare lor, că cineva din exterior împărtăşeşte tradiţia lor cu Cina de Iftar, pe timpul Ramadamului", povesteşte acesta.

Altă dată au mâncat lapte de capră cu condimente şi ierburi locale şi lipie afgană.

"Era o adevărată bucurie să te servească cu mâncarea lor, tradiţional, pe pământ, pe o faţă de masă. Erau foarte gustoase", comentează ofiţerul.

Răzvan Enache de la Batalionul 1 CIMIC este de aceeaşi părere, până la un punct: carnea de oaie.

"Afganii ne-au invitat la o masă tradiţională. A fost distractiv pentru mine până la un punct. Eu nu mănânc oaie, nici măcar miel. În schimb, am fost pus în faţa faptului împlinit să fiu invitat la masa lor. Era semnul lor de ospitalitate. Automat, nu puteam să jignesc şi a trebuit să mănânc oaie, având în acelaşi timp imaginea oii care atârna pe marginea drumului, plină de praf. În timp ce mâncam, gazda mă întreba dacă îmi place, dacă mai vreau, şi spuneam că e «foarte bună» şi trebuia să mai am şi expresia feţei potrivită, să nu fac vreo grimasă. A fost distractiv, când te uiţi în urmă", se amuză acum căpitanul.

Căpitanul Adăscăliţei rememorează şi el cum un contractor afgan cu care a colaborat şi care s-a ataşat atât de mult de militarii români încât ar fi vrut să emigreze în România le-a gătit fasole în stil afgan cu orez indian.

"M-a întrebat cum ar putea să facă să emigreze în România. Îi plăcea de oameni, i-a plăcut cum colabora cu noi. Tipul ne-a gătit o fasole în stil afgan cu orez indian, cu bobul lung, care a fost delicioasă, a fost cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o eu în Afganistan. Ne-am aşezat pe jos şi am mâncat pe nişte prosoape, pe post de masă. Ne-am simţit ca printre ai noştri. Nu am avut nicio reţinere", afirmă el. A încercat să gătească mâncarea aceea acasă, în România, dar recunoaşte că nu i-a ieşit la fel de bună.

Militarii români vorbesc cu satisfacţie şi despre proiectele de dezvoltare agricolă (ADT) care s-au dovedit un succes în Afganistan, cum provincia Zabul a devenit exportator de rodii, cum au fost "puse pe picioare" mici ferme de creştere a puilor.

Cei de la CIMIC i-au învăţat pe afgani cum să îşi facă o fermă, cum să cultive, cum să îşi păstreze alimentele peste iarnă.

Citeşte şi: REPORTAJ - Un colonel rămas fără un picior în Afganistan a condus în continuare un batalion: Nu am renunţat la Armată pentru că e ceea ce ştiu eu să fac. Viaţa e frumoasă - FOTO

Citeşte şi: REPORTAJ - Militar cu două misiuni în Afganistan, unde a pierdut 5 colegi: NATO, forţa care îndreaptă răul

Citeşte şi: REPORTAJ - Caporal salvator în Afganistan: NATO înseamnă un sprijin şi un plus de siguranţă