REPORTAJ: Numărul cererilor de cazare în cămine, dublu faţă de ofertă la unele universităţi din Târgu Mureş - FOTO

Numărul cererilor depuse de studenţii din Târgu Mureş pentru a se caza în cămine îl depăşeste pe cel al locurilor disponibile, la "Petru Maior" şi la Universitate de Arte fiind dublu. În aceste condiţii, studenţilor le rămâne varianta de a închiria o locuinţă, la preţuri între 65 şi 100 de euro pentru o garsonieră.

Urmărește
1275 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Numărul cererilor de cazare în cămine, dublu faţă de ofertă la unele universităţi din Târgu Mureş - FOTO

REPORTAJ: Numărul cererilor de cazare în cămine, dublu faţă de ofertă la unele universităţi din Târgu Mureş (Imagine: Ela Giurgea/Mediafax)

Cei peste 9.000 de studenţi din Târgu Mureş au la dispoziţie peste 1.700 de locuri în cămine, taxele fiind între 110 lei lunar, pentru studenţii bugetari de la Universitatea de stat "Petru Maior", şi 200 de lei, plus o cotă parte din facturile de utilităţi, la Universitatea particulară "Dimitrie Cantemir".

La Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş, unde învaţă aproximativ 4.000 de studenţi, au fost depuse aproximativ 700 de cereri de cazare în cămine, în condiţiile în care există doar 380 de locuri, iar repartizarea se face ţinându-se cont de situaţia şcolară sau de media de admitere, de localitatea de unde provine studentul şi de situaţia socială a acestuia.

Potrivit directorului administrativ al universităţii, Radu Boarescu, sesiunea de repartizare a avut loc, în prezent fiind primite cereri de redistribuire pentru locurile care nu vor fi ocupate de studenţii cărora le-au fost repartizate iniţial, dar şi pentru cămine din licee.

"Am vorbit şi cu colegii din licee care deţin internate, să ne transmită locurile disponibile unde pot fi cazaţi studenţi", a declarat Boarescu.

În cele două cămine ale Universităţii "Petru Maior", majoritatea camerelor au patru locuri, existând doar câteva cu trei locuri. Grupurile sanitare sunt pe coridor, la comun. La fiecare nivel a fost amenajat un oficiu, dotat cu aragaz sau plită electrică, unde studenţii îşi pot face mâncare.

"Sunt cămine de tip vechi, nu am putut face grup sanitar în fiecare cameră, dar au fost renovate, au mobilier în stare bună, televiziune prin cablu, internet nelimitat", explică reprezentantul universităţii.

El susţine că în acest an au fost cheltuiţi aproximativ 80.000 de lei pentru lucrările curente făcute în cămine, fiind făcute reparaţii pe coridoare şi la băi, unde au fost schimbate bateriile duşurilor şi au fost înlocuite unele tavane afectate de abur.

Directorul administrativ al Universităţii "Petru Maior" mai spune că în ultimii ani au fost făcute lucrări de modernizare importante în cele două cămine studenţeşti, fiind investite câteva zeci de mii de euro anual, pentru montarea de geamuri termopan, schimbarea întregii instalaţii electrice şi a celei de încălzire, zugrăvit, lucrări la acoperiş.

Tarifele în cămine sunt diferenţiate. Astfel, în timp ce un student pe loc bugetat plăteşte 110-120 de lei pe lună, cei în regim cu taxă trebuie să scoată din buzunar 220-230 de lei.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde învaţă aproximativ 4.500 de studenţi, sunt 1.176 de locuri în cele patru cămine, fiind depuse 1.609 cereri de cazare.

Tarifele pentru cazare pornesc de la 125 de lei şi ajung la 210 lei, în funcţie de cămin, iar studenţii se vor putea caza începând din 29 septembrie şi până în 3 octombrie.

"Căminele sunt dotate cu parchet în camere, există termopan la toate camerele, televiziune prin cablu şi internet în fiecare cameră, iar oficiile sunt dotate cu aragazuri, hote, cuptoare cu microunde, maşini de spălat", spune directorul administrativ al UMF Târgu Mureş, Şerban Pop.

El susţine că în această vară s-au investit aproximativ 200.000 de lei în diverse lucrări şi dotări la cămine, constând în reparaţia, zugrăvirea şi igienizarea oficiilor şi a grupurilor sanitare. Totodată, au fost montate uşi termopan la sălile de lectură.

La Universitatea de Arte din Târgu Mureş, care are aproximativ 300 de studenţi, sunt doar 29 de locuri de cazare în cele două corpuri de cămin, iar taxa este de 150 de lei pe lună pentru un loc într-o cameră cu trei paturi.

"Avem un cămin destul de nou, la care în această vară am făcut reparaţii curente, am zugrăvit. Fiecare cameră are trei paturi, baie proprie, calculatoare, internet. Sunt comune oficiile pentru bucătărie şi cele cu maşini de spălat. Taxa este de 150 de lei pe lună. Am avut 61 de cereri, dar avem doar 29 de locuri. Cei care nu au prins loc trebuie să-şi găsească cazare de pe piaţă", afirmă secretarul-şef al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, Aliz Bordi.

Unul dintre cele mai moderne cămine studenţeşti din oraş este cel de la Universitatea particulară "Dimitrie Cantemir", dat în folosinţă în 2002.

Potrivit datelor publicate pe site-ul universităţii, căminul are peste 180 de locuri în cele 63 de camere dispuse pe cinci niveluri. În fiecare cameră sunt cazaţi trei studenţi, care plătesc lunar o chirie de 200 de lei, plus cota care le revine din cheltuielile de întreţinere a camerei - energie electrică, apă, gaz.

Fiecare cameră are grup sanitar propriu, iar sistemul de încălzire, realizat prin microcentrale, permite reglajul la nivel de cameră. De asemenea, studenţii au televiziune prin cablu şi conexiune la internet în fiecare cameră.

Reprezentanţii acestei universităţi sun că orice student poate beneficia de cazare, repartizarea făcându-se în ordinea cronologică a solicitărilor, până la completarea locurilor, dar şi "ţinând cont de conduita şi situaţia şcolară a studentului".

În condiţiile în care numărul cererilor depuse de studenţii din Târgu Mureş pentru a se caza în cămine îl depăşeste pe cel al locurilor disponibile, tinerilor le rămâne varianta de a închiria o locuinţă în cămin.

La Târgu Mureş, chiriile încep de la 65-70 de euro şi pot ajunge la 100 de euro pentru o garsonieră, în funcţie de dotări.

Un apartament cu o cameră se închiriază, în medie, cu 100-125 de euro, preţul maxim fiind de 150 de euro. Chiar dacă uneori se cer preţuri mai mari, profitându-se de perioada începerii anului universitar, în urma negocierilor se închiriază, în medie, cu 150 de euro un apartament de două camere, cu 200 de euro - unul de trei camere şi cu 250-300 de euro unul de patru camere, "cu o toleranţă de 25-50 de euro, dacă sunt amenajări deosebite", spun agenţii imobiliari.

Preţurile sunt în general mai mari pentru apartamentele din centru sau din apropierea campusului universitar de la UMF.

(Material realizat de Ela Giurgea, corespondenti@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici