REPORTAJ / Săpăturile de la Periprava au reînceput. Cine se teme de morţii comunismului?

Cu toate greutăţile şi piedicile puse de Alexandra Toader pentru a sista investigaţiile în vederea descoperirii osemintelor victimelor regimului comunist, activitate definitorie cîndva a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care acum fosta consileră de la Cotroceni îl conduce, am reuşit, nu fără efort, dar cu sprijinul pe care l-am avut dintodeauna din partea foştilor deţinuţi politici şi al celor care-i respectă, să reluăm căutarea camarazilor lor ucişi în temniţe.        

Nu pot să-mi explic ce are preşedintele Iohannis împotriva morţilor comunismului

Acţiunea de sabotare a căutării victimelor regimului comunist a avut punctul final pe 10 iulie a.c. Atunci a fost ultima zi de lucru a prietenului meu Gheorghe Petrov, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Supus la nenumărate şicane de Alexandra Toader, încă de a doua zi a instalării ei ca preşedintă a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, el a fost somat să se prezinte ”la lucru, la sediul Institutului” şi să predea şi maşina cu care a tot alergat pe drumurile ţării, în căutarea morţilor pierduţi ai comunismului (deşi, prin contractual de muncă, avea fixat ca punct de lucru Turda, jud. Cluj, de unde nu ai cum face ”naveta” la Bucureşti). Domnişoara fostă consilier a preşedintelui Klaus Iohannis nu a ţinut cont de nimic. Cu telefoane, adrese şi somaţii, inclusiv cu ameninţarea că va fi ”dat pe mîna procuraturii”, Petrov trebuia atît să aducă maşina ”în garajul intitutului” (unde zace acum nemişcată şi cu praful de două degete pe ea, cît mai ales ”să se prezinte zilnic la birou”. El locuieşte la Turda, n-are unde sta la Bucureşti. Mutarea dintr-un loc într-altul nu se poate face peste noapte, mai ales cînd ai în îngrijire mama bolnavă de cancer şi o chirie care ţi-ar înghiţi, cu tot cu utilităţi, întreg salariul. Niciun argument, logic sau uman, nu a contat.

La mijlocul lunii ianuarie, eu părăseam IICCMER, pe care l-am fondat în 2005 şi în cadrul căruia am iniţiat şi coordonat programul naţional de arheologie a victimelor comunismului. Am fost scos din Institut în urma unei ordonanţe a Guvernului, care stista toate detaşările de la ”privat” la stat. Mi s-a spus, mai întîi, clar că nu voi fi reangajat, apoi, tocmai în ”joia neagră” din Săptămîna Mare a Paştilor am fost somat să mă prezint la sediul IICCMER, cu toată ”starea de urgenţă” decretată de Guvern (în subordinea căruia este Institutul), ca să-mi evacuez biroul, înţesat de piese adunate de-a lungul timpului, în vederea unui viitor (şi din ce în ce mai iluzoriu) Muzeu al Comunismului. Am avut noroc, graţie ajutorului lui Florin Dobrescu şi a prietenilor săi de la Fundaţia ”Ion Gavrilă Ogoranu” să evacuez toate aceste piese de patrimoniu, dintr-o instituţie în care în mod normal le era locul, într-un timp record. Nu înţelegeam pe atunci cum, pe de o parte, preşedintele Iohannis ne cerea să stăm în case, iar pe de alta fostei lui consilere îi ardea să aibă la îndemînă micul meu birou, într-o instituţie goală (căci toţi cercetătorii erau trimişi să lucreze de la domiciliu).

În timp, am înţeles: nu atît persoana mea, ori a lui Petrov erau problema – dealtfel, pe domnişoara Toader am văzut-o prima oară în viaţă atunci cînd mi-a adus la cunoştinţă că mi-a încetat ”colaborarea” cu Institutul – cît ceea ce noi făceam. Acţiunea de scoatere la iveală a martirilor comunismului deranjează, se pare, atît de serios şi la nivel înalt, încît a fost nevoie de măsuri chiar impopulare, în condiţiile succesului public şi mediatic de care s-au bucurat de-a lungul anilor acţiunile noastre. Alexandra Toader n-ar mişca un deget, fără ordin de la Cotroceni, de la fostul ei şef direct, Andrei Muraru, care are la rîndul lui girul ”de sus”. Nu-mi pot explica de unde atîta neînduplecare a preşedintelui Iohannis (despre care am aflat, din mai multe surse, că a fost informat în legătură cu situaţia mea şi a cercetărilor pe care le coordonam la IICCMER, dar a refuzat orice discuţie, cam în aceiaşi termeni ca ai fostei sale consiliere Toader), cît nu-mi pot explica nici de ce, după mine, s-a făcut tot ce era omeneşte posibil să fie scos din Institut şi Petrov, şeful echipei de ”arheologi ai crimelor comunismului, astfel încît de ”investigarea crimelor comunismului” să nu mai aibă parte tocmai victimele sale directe, morţii fără cruce din lagăre şi închisori, ori cei ucişi fără judecată de către Securitate. Nu pot să-mi explic ce are preşedintele Iohannis împotriva morţilor comunismului.

Morţii sînt mai puternici decît Palatul Cotroceni

Eu nu mă las însă atît de uşor, pentru că aici nu e vorba de mine. E vorba de morţi cu gura plină de pămînt, a căror rugă mie-mi stăruie în auz, din ziua-n care l-am găsit pe primul dintre ei: ”puneţi-ne o cruce, aprindeţi-ne o lumînare”. Cu aceste gînduri în minte, am avut mai multe discuţii cu Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, al cărui membru de onoare sînt. Domnul Bjoza, cu care, ca braşovean, sînt în relaţii foarte apropiate de cînd ne-am cunoscut, la începutul anilor ‘90 a încercat să facă, inclusiv în calitatea sa de subsecretar de stat în guvernul Orban tot ceea ce era omeneşte posibil pentru ca acţiunea de investigare arheologică în căutarea victimelor comunismului să nu fie scoasă, practic, de pe agenda IICCMER. I s-au făcut promisiuni formale, tocmai în vreme ce se pregătea, în detaliu, ”debarasarea”de Gheorghe Petrov. Dezamăgit, domnul Bjoza şi-a consultat colegii din conducerea Asociaţiei şi, de comun accord, au anunţat, cu trei săptămîni în urmă, că foştii deţinuţi politici reprezentaţi de AFDPR întrerup orice legătură şi colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Care, teoretic, are o arie de cercetare din ce în ce mai restrînsă: dealtfel, după cum am văzut, singurul proiect asumat public de domnişoara Toader este cercetarea asupra autorilor ”bileţelului” găsit la Cazinoul din Constanţa, pe eu îi identificasem deja şi făcusem publice la MEDIAFAX datele privind destinele lor, la două zile după descoperirea mesajului venit din timp. 

Ceea ce m-a îngrijorat însă a fost perspectiva de a nu mai putea continua cercetările. Ca urmare, sprijinul AFDPR a venit şi altfel. Eu şi întreaga echipă de arheologi coordonată de Petrov (Horaţiu Groza de la Muzeul din Turda, Paul Scrobotă de la Muzeul din Aiud şi Gabriel Ristoiu, directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia) am încheiat un protocol de colaborare, ca arheologi atestaţi şi înscrişi în Registrul Naţional al Arheologilor şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, căreia i-am oferit expertiza noastră. AFDPR are, ca Asociaţie, inclusiv scopul de a descoperi victimele represiunii comuniste. Iar noi îi ajutăm să o facă. Apoi, AFDPR a înaintat către Parchetul General o adresă, prin care înştiinţa următoarele: ”Subscrisa, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, prin subsemnatul Octav Bjoza, Preşedinte, vă aduce la cunoştinţă următoarele: Lla data de 2 septembrie 1991, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, prin preşedintele său Constantin Ticu Dumitrescu, a depus la Procuratura Generală un denunţ, care a stat la baza constituirii unui dosar penal (P/59/1991) cunoscut generic drept ”procesul comunismului”, dosar la care ulterior au fost conexate mai multe plîngeri şi sesizări penale care s-au circumscris aceluiaşi subiect de cercetare penală – abuzurile şi crimele săvîrşite în timpul regimului comunist.

Pe parcursul timpului, AFDPR, prin preşedintele său şi prin consilierul acestuia, dl. Dr. Marius Oprea, au sprijinit activ, cu date şi dovezi, cercetările în această cauză şi în altele, fie disjunse, fie conexate la acesta. Reiterăm disponibilitatea noastră de a continua aceste demersuri şi vă anunţăm că, sub egida AFDPR şi cu sprijinul Fundaţiei ”Doina Cornea”, dl. Marius Oprea şi echipa de arheologi, coordonată de dr. Gheorghe Petrov se va deplasa la Periprava, în perioada 16 august – 30 august a.c., pentru ca această echipă, cu care aţi colaborat şi în anii trecuţi, să îşi continue cercetările pentru identificarea victimelor din acest lagăr, printre ai cărui deţinuţi s-a numărat şi subsemnatul, avînd însă spre deosebire de ei, norocul de a fi supravieţuit. Dar faţă de cei care nu  mai sînt, am o datorie morală, susţinută de toţi colegii mei din Ascociaţie. Sper că veţi acorda, ca şi pînă acum, asistenţa judiciară necesară pentru buna desfăşurare a scoaterii la lumină a victimelor de la Periprava”. 

Faţă de intervalul anunţat, săpăturile au început cu întîrziere de o săptămînă, fiind nevoie de detalii suplimenare pentru eliberarea Ordonanţei de reluare a cercetărilor de către Parchetul Militar, în dosarul ”Periprava”. Dar săpăturile au început azi dimineaţă.

N-am fi reuşit, fireşte, să ne întoarcem la morţii care ne aşteptau la Periprava, fără bani. Nu sînt, nici eu şi niciunul dintre colegii mei arheologi oameni bogaţi, aş spune că pe scara socială ne situăm la nivelul bugetarului sub-mediu. Am reuşit totuşi, graţie entuziasmului şi dăruirii prietenului meu vechi Leontin Iuhas, fiul doamnei Doina Cornea şi preşedintele Fundaţiei care-i poartă numele şi prin intermediul lui Eugen Iordăchescu, de la firma de avocatură ”Iordăchescu şi Asociaţii” să găsim banii necesari pentru deplasarea şi săpăturile de la Periprava. Ei au fost donaţi printr-un contract de mecenat de către Asociaţia AD CARITATIS din Bistriţa, prin preşedintele ei, Vasile Moldovan, către care se îndreaptă toată recunoştinţa noastră. Şi a morţilor care, începînd de azi, în acest an se vor adăuga celor 50 găsiţi pînă acum acolo şi cărora li s-a putut aprinde o lumînare la căpătîi.