REPORTAJ - Tânără din Buzău plecată de 8 ani la studii în Japonia: M-aş întoarce în România, în cercetare

Tânăra spune că în clasa a XII-a a decis să aplice pentru a studia ”Farmacia” în Japonia după ce mama ei a citit un articol într-un ziar în care se preciza că Guvernul japonez oferă burse de studiu fără să fie necesar ca aplicanţii să cunoască limba japoneză.

”În primăvara anului 2006, în ultimul an de liceu, m-am decis că vreau să urmez Facultatea de Farmacie la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti. În urma unei discuţii cu mama, mi-am dat seama că «Farmacia» ar putea fi modul cel mai bun prin care aş putea pune în practică pasiunea mea pentru chimie în folosul celor din jur. Tot în aceeaşi perioadă, mama mi-a arătat informativ un articol într-un ziar care spunea că Guvernul japonez oferă burse de studiu în Japonia şi pentru «Farmacie», fără a fi necesare cunoştinţe de limba japoneză. Mi s-a părut interesant, exotic, si am decis să aplic fără a mă gândi prea profund. Eram ocupată cu examenul de intrare la facultate. Am fost norocoasă că examenul pentru Japonia a fost o săptămână mai târziu decât cel pentru «Carol Davila» şi cunoştinţele îmi erau proaspete. Am trecut ambele examene şi a urmat interviul la ambasadă. Cred că a fost prima dată când am văzut japonezi. Mi s-au părut foarte drăgălaşi, cu ochi negri, privire blândă şi feţe rotunde. Dupa interviu, mi-au spus că mă vor anunţa despre rezultatul final la începutul anului viitor. În octombrie 2006, am început facultatea în Bucureşti şi aproape că am uitat de Japonia. Timpul a trecut şi la începutul lui ianuarie am primit un telefon de la ambasadă. Fusesem acceptată pentru studii în Japonia. Mi s-a spus că în primul an voi studia limba, iar daca nu mă obişnuiesc mă pot întoarce fără probleme acasă. Mi s-a părut rezonabil şi am decis să încerc”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Raluca Conţu.

Ea spune că, odată ajunsă în Japonia, a studiat pentru început limba japoneză la Universitatea de Limbi Străine din Tokyo (Tokyo University of Foreign Studies), apoi, timp de patru ani, a fost studentă la ”Farmacie”, după care a făcut un masterat de doi ani la Universitatea Hiroshima. În aprilie, ea a intrat în cel de-al doilea an de doctorat la Universitatea Yamanashi. În acelaşi timp, lucrează ca student-cercetător la Institutul Naţional de Neuroştiinţe din Tokyo.

Recent, tânăra a fost desemnată ”Studentul anului de pe alte continente”, de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, pentru o lucrare despre cauzele bolii Parkinson. Ea spune că această reuşită o determină să fie şi mai aplecată asupra studiului şi cercetării, fiind un imbold pentru a merge mai departe şi a reprezenta România cu mândrie peste hotare.

”Lucrarea mea de master a fost despre una dintre posibilele cauze ale bolii Parkinson, a doua cea mai frecventă boala neurodegenerativă dupa boala Alzheimer. Am ales această temă deoarece în timpul facultăţii mi s-au părut foarte interesante cursurile despre bolile neurodegenerative, una dintre puţinele categorii de boli pentru care nu se ştie cauza exactă şi prin urmare nu există nici metode de prevenire, nici tratamente bine stabilite”, spune tânăra.

Raluca mai spune că după ce va termina studiile ar vrea să lucreze în cercetare. Nu a decis dacă va rămâne în Japonia sau se va stabili în altă ţară, însă nu exclude nici revenirea în România

”După terminarea studiilor, îmi doresc să lucrez în cercetare. Pentru că nu am experienţă decât în Japonia, după terminarea doctoratului vreau să merg în altă ţară, poate chiar în România, pentru a avea un termen de comparaţie şi a şti unde vreau să mă stabilesc. Iau în calcul şi întoarcerea în România. Cred însă că ar fi necesară o perioadă de readaptare”, spune Raluca.

Ea recunoaşte că familia sa ar vrea să se întoarcă în ţară, precizând că de la plecarea în Japonia vine acasă doar în vacanţele de iarnă.

Pentru a reveni în ţară, tânăra spune că ar trebui să i se ofere un job în cercetare într-un institut sau într-o universitate sau un post într-o companie farmaceutică.

Raluca Conţu explică şi care sunt diferenţele între şcoala românească şi cea japoneză: ”Cred că cea mai mare diferenţă între şcoala românească şi cea japoneză este că şcoala românească pune mai mult accent pe partea teoretică, iar cea japoneza pe partea practică. Cunoştinţele acumulate în liceu şi în cele şase luni de facultate în România mi-au fost de foarte mare folos în primii ani de facultate în Japonia. Cu modestie pot spune că aveam mai multe cunoştinte de bază decât colegii mei de an. Japonia este foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic şi facultăţile japoneze oferă studenţilor posibilitatea de a utiliza echipamente foarte moderne pentru experimente”.

Cât despre viaţa în Japonia, tânăra susţine că una dintre cele mai mari provocări a fost învăţarea limbii japoneze, dar a făcut eforturi şi pentru a putea să înţeleagă cultura şi tradiţia japonezilor.

”Un alt efort substanţial este necesar pentru a-ţi face prieteni japonezi. Un motiv este limba, un altul sunt obiceiurile. De exemplu, japonezii nu merg în club sau la discotecă şi nu sunt spontani. Totul trebuie plănuit. Dacă ai o zi sau seară liberă brusc, probabilitatea de a o petrece de unul singur este mare pentru că toată lumea are deja planuri. Dar şi mai dificil, dar interesant este să îţi faci un prieten japonez. Bărbaţii japonezi sunt drăgălaşi, iar noi fetele străine vrem un prieten «macho». Noi, fetele străine încercăm să fim sexi, iar bărbatul japonez se aşteaptă să fim «cute», ca niste păpuşi. Şi exemplele ar putea continua”, spune românca.

Departe de casă de la vârsta de 18 ani, tânăra spune că a reuşit cu greu să se adapteze stilului de viaţă din Japonia.

”La început a fost dificil să înteleg felul lor de a fi pentru că multe lucruri sunt exact pe dos decât la noi. E fascinant să vezi cum lucrurile merg bine şi dacă acţionezi exact invers decât la noi. Japonezele poartă pantaloni scurţi şi şosete lungi iarna ca să li se vadă picioarele lungi, ele fiind mai micuţe de statură. Vara, poartă pantaloni sau fuste lungi ca să nu se bronzeze pe picioare. Majoritatea tinerilor japonezi până în 25-30 de ani poartă pantaloni mulaţi tip pană, iar fetele pantaloni bufanţi ca să nu îşi arate forma corpului. Japonezilor le este ruşine să îşi arate corpul la mare în costum de baie, dar nu le este ruşine să meargă goi la baia publică”, povesteşte buzoianca.

După ce s-a obişnuit cu modul de a fi al japonezilor, viaţa Ralucăi a devenit mai interesantă, ea povestind că îi place enorm să meargă la baia publică, întrucât este cel mai bun mod de relaxare după o zi lungă şi obositoare.

Dincolo de studiu, Raluca spune că merge la sală, îi place să danseze şi să ia cina cu prietenii.

”În timpul liber merg la sală şi iau cursuri de dans latin. Îmi plac salsa şi bachata. Cu prietenii de obicei ies la o cafea sau la cină. Tokyo oferă o varietate impresionantă de restaurante din toată lumea, precum şi de cafenele unice. Sunt cafenele cu pisici sau papagali, cu ninja, cu caractere din desene animate, şi exemplele ar putea continua”, explică ea.

Tânăra mai spune că a avut un iubit japonez, experienţa fiind ”interesantă” întrucât japonezii au un mod foarte diferit de a-şi exprima sentimentele: ”Nu sunt foarte expresivi şi evidenţi în gesturi sau cuvinte, dar au sentimente foarte profunde. Când am înţeles oarecum modul lor de a fi, am avut parte de experienţe de neuitat”.

Potrivit tinerei, majoritatea japonezilor au auzit de Nadia Comăneci şi Nicolae Ceauşescu.

”Majoritatea străinilor în Japonia au o imagine foarte bună despre români. În general, aud numai cuvinte plăcute. Dar am cunoscut şi străini care nu au o imagine concretă despre România, deşi ştiu că este o ţară latină în estul Europei, precum şi străini care cred că românii fac vrăji şi trebuie să se păzească de noi. Majoritatea japonezilor îi ştiu pe Nadia Comaneci şi pe Ceauşescu. Sunt foarte faimoşi aici. Dar în acelaşi timp nu ştiu că România este o ţară latină şi nu înteleg de ce eu nu pot să vorbesc rusa. Mulţi nu ştiu nici poziţia României pe hartă, dar ştiu că este o ţară europeană”, adaugă Raluca Conţu.