REPORTAJ: Tradiţii de sărbători, unele de pe vremea dacilor, împletite cu obiceiuri mai noi, în Alba

În satele din Alba, tradiţiile, unele datând încă din vremea dacilor, şi superstiţiile legate de sărbătorile de iarnă se împletesc cu obiceiuri mai noi, toate păstrate cu sfinţenie.

Sătenii din Hăpria, o localitate aflată lângă Alba Iulia, au o superstiţie legată de ziua de Crăciun, care spune că prima persoană care le intră în casă trebuie să fie un bărbat, pentru a avea bunăstare şi belşug în anul care se apropie. Superstiţia este întâlnită şi alte sate din Alba, însă se referă la prima zi a noului an.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri din judeţ este păstrat în satul Limba, din apropiere de Alba Iulia, unde copiii merg la "piţărat", din casă în casă, pentru a aduna în traiste colăcuţi, mere, nuci şi alte bunătăţi. Acesta este un mod de colindat specific localităţii, iar bătrânii spun că el ar fi păstrat chiar de pe vremea dacilor, mai ales că în zonă sunt numeroase situri arheologice care atestă prezenţa acestora.

Piţărăul este un colăcuţ făcut din aluatul care rămânea de la pâine sau de la cozonaci, dar denumirea este folosită şi pentru copilul care mergea "cu piţăratul". Copiii, de vârste diferite, se adună şi acum în curtea primei case din sat, cu câte o trăistuţă atârnată de gât, şi le adresează gazdelor strigături specifice. Gazdele îi întâmpină cu un coş plin cu bomboane, ciocolată sau fructe şi apoi le aruncă pe toate în curte, farmecul fiind dat de copiii care încearcă, fiecare, să îşi umple trăistuţa.

Potrivit obiceiului, micuţii piţărăi sunt însoţiţi de părinţi, cărora gazdele le oferă vin fiert. Astfel, piţăratul marchează şi începutul colindatului în satul Limba, căci după piţărăi pornesc din casă în casă cetele de colindători, care primesc bani în schimbul colindelor interpretate. Şi colindatul se face după un anumit ritual: cetele de flăcăi colindă fetele din sat, care îi servesc cu vin şi colaci, iar familiile tinere îşi colindă părinţii, naşii şi neamurile mai în vârstă.

În zona Blajului, de peste o sută de ani se păstrează un alt obicei de Crăciun, cel al Crailor. La Sâncel, el începe odată cu postul Crăciunului, când tineri cu vârste între 15 şi 20 de ani, aleşi pentru a duce mai departe tradiţia, încep să pregătească, la biserică, o scenetă biblică, legată de întâlnirea dintre regele Irod şi cei trei magi sau "crai", de naşterea lui Iisus, dar şi de uciderea celor 14.000 de prunci din ordinul împăratului.

În ziua de Crăciun, sceneta se joacă în biserica satului, iar apoi, până în 27 decembrie, de Sfântul Ştefan, este prezentată de colindători pe la casele sătenilor, ei fiind răsplătiţi cu vin, cozonaci sau bani.

Farmecul acestui obicei este dat de costumele purtate de tineri, care se moştenesc de la o generaţie la alta şi care diferă de portul popular în care "craii" se îmbracă în alte zone. La Sâncel, tinerii au costume speciale, care fac trimitere la culorile tricolorului românesc, cei trei magi şi regele Irod fiind îmbrăcaţi în roşu, galben şi albastru.

Costumele populare sunt purtate însă de tinerii din Cunţa, care reiau un alt obicei legat de Crăciun, "Butea". Ei se adună în seara de Ajun în "oastea Domnului", îşi aleg un "primar" şi pleacă cu "butea". Purtând pălării împodobite cu pene, tinerii colindă pe la casele sătenilor şi primesc prăjituri, bani şi vin într-o damigeană mare, de unde şi numele obiceiului. Băieţii invită fetele nemăritate la o petrecere care are loc după Crăciun, tradiţia spunând că aceasta se ţinea în casa celui mai gospodar dintre localnici, dar în prezent aceasta are loc Căminul Cultural.

Probabil cel mai cunoscut obicei legat de sărbătorile de iarnă este colindatul şi în multe localităţi rurale din Alba la el participă cete de tineri sau familii. Ei merg să colinde prietenii sau rudele, iar în fiecare casă sunt opriţi şi serviţi de gazde cu mâncare, prăjituri şi vin. Tot legat de colindat, în unele sate există superstiţia potrivit căreia cel mai vârstnic membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu sau porumb. Tradiţia spune că boabele pe care au călcat colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pentru anul viitor şi astfel recolta va fi bogată.

De astfel, colindatul este cel mai întâlnit obicei şi în satele din Bistriţa-Năsăud.

Potrivit tradiţiei, el începe în dimineaţa din Ajunul Crăciunului, când pleacă la colindat copiii. Sătenii îşi ţin porţile larg deschise, pentru a arăta că aşteaptă şi primesc colindători, iar aceştia sunt răsplătiţi cu bani, prăjituri, bomboane sau fructe. După ce se înserează, este rândul tinerilor să pornească la colindat, ei mergând pe la casele colegilor de şcoală şi prietenilor. Abia după ce se înnoptează bine merg la colindat şi adulţii, care încep prin a-i colinda pe preot, pe primar şi pe alţi oameni de vază, fiind poftiţi la masă, serviţi cu prăjituri şi vin. Colindatul se prelungeşte şi în ziua de Crăciun, când sunt vizitate rudele.

Tot în Bistriţa-Năsăud se merge cu Turca sau Capra, cu Viflaimul, Irozii sau Steaua, obiceiuri păstrate atât la ţară, unde participanţii merg din casă în casă, cât şi la oraş, unde alaiurile se pot zări printre blocuri.

Turca sau Capra e jucată de doi băieţi, unul fiind acoperit cu o pătură din care iese un bot de capră, din lemn. El ţine ritmul muzicii şi face capra să clămpănească din fălcile de lemn, iar cel de-al doilea cântă din fluier. La final, gazda plăteşte colinda cu bani, pe care capra îi prinde cu gura.

Viflaimul se mai păstrează doar în unele localităţi din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud şi presupune reproducere unor scene biblice, participanţii fiind costumaţi în Iosif, Maria şi păstori.

Similare sunt obiceiurile Irozilor, unde personajele sunt Irod, doi ostaşi romani şi cei trei magi, şi Steaua, la care trei băieţi ce îi întruchipează pe magi colindă cu "Trei crai de la răsărit", iar cel din frunte poartă o stea din lemn cu cinci colţuri, împodobită cu panglici tricolore.

În comuna Ilva Mare, în Ajunul Crăciunului, pornesc prin sat "belciugarii", tineri costumaţi în capră, militar, urs, ţigan, preot, jandarm, drac, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă.

Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă "belciugarii" va fi una bogată în anul care vine, de aceea toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.