REPORTAJ: Viaţă de copil printre kilometri de peliculă, în ruinele Depozitului de filme din Cluj - FOTO

Fără curent electric şi apă potabilă

Doi trandafiri într-o cană ciobită aflată pe pervazul ferestrei aruncă o pată de culoare în penumbra cenuşie a încăperii. Sub geam, la o măsuţă joasă, Emanuel, un puşti de 12 ani, silabiseşte din cartea de limba română versurile poeziei "Patria română" de George Coşbuc, pe care o scoate dintr-un ghiozdan roşu. O lumină chioară abia se strecoară prin ochiul de geam plin de praf. Băiatul se grăbeşte cu cititul pentru că, odată ce se lasă seara, nu-şi mai poate face lecţiile. Locuinţa nu are lumină, nici apă, iar familia a rămas şi fără lumânări. Şi bateria de maşină, la care este legat un bec anemic, dă semne că s-a epuizat. Când vin de la joacă, se spală toţi pe mâini într-o albie verde, din plastic, lipită de peretele clădirii şi plină cu apă de ploaie. Apă de băut aduc de la o firmă din apropiere, cam 20 de litri pe zi.

Emanuel Bunaciu locuieşte împreună cu familia sa în fostele birouri administrative ale Depozitului de Filme al România Film din Cluj-Napoca, într-o clădire abandonată, ajunsă o ruină. Încăperea în care învaţă băiatul, care este în clasa a III-a la o şcoală din comuna Baciu, de lângă municipiu, are o uşă capitonată, acoperită cu vinil, acum tăiat. Acolo stă cu cei trei fraţi ai săi mai mici - Alexandru, de 9 ani, Maria, de 8 ani, şi Andrei, de 6 ani.

Mama, Luminiţa, lucrează aproape toată ziua, iar concubinul acesteia, Petru Macingo, sudor la o firmă din vecinătate şi tatăl celor doi copii mai mici, apucă să treacă pe acasă, să-i supravegheze. Au locuit până acum în mai multe locuri din Cluj, dar au auzit anul trecut de clădirea părăsită şi s-au mutat aici.

"Erau gunoaie până sus, o mizerie mare. Am curăţat eu cu muierea şi ăştia patru copii, toate camere erau pline. Noi am făcut curat, nu o făcut nimeni. Am plătit o maşină de gunoi să îl ducă. Ştiu că aici o fost ceva depozit de filme, pe noi ne-a lăsat să stăm aici doamna directoare. Eu mai fac şi pe paznicul, nu las pe nimeni să fure ce se mai poate", afirmă Petru Macingo.

El mai spune că familia sa a făcut cerere la Primăria Cluj-Napoca pentru a primi o locuinţă socială, dar li s-a comunicat că nu întrunesc punctajul necesar.

Aşezaţi într-un fotoliu, în mijlocul mormanelor de peliculă, copiii "citesc" filmele

Singura bucurie a copiilor, locul lor preferat de joacă, este Depozitul de Filme, o clădire fără geamuri, cu pereţii scorojiţi şi acoperiţi de graffiti, unde zac munţi de peliculă de filme, şi o hală abandonată.

O cărare tăiată prin tufişuri, acoperită, la fel, de pelicule vechi, duce spre "cinematograf", hala din apropiere, plină de kilometri de peliculă şi role de film, unde copiii au dus un fotoliu şi unde, înghesuiţi unul într-altul, "citesc" filmele. Copiii au cinema la ei acasă şi propriul lor festival de film, în care pot viziona ce vor şi când vor. Nu au fost în viaţa lor la un cinematograf adevărat, iar primul film din viaţa lor, pe un ecran, l-au văzut doar în cadrul unei proiecţii TIFF.

"Uite-l pe Florin Piersic", chiuie, bucuros, Emanuel, descoperind figura lui Mărgelatu cu nelipsita pălărie neagră pe cap, într-un cadru cât o cutie de chibrituri colorată. Ţine pelicula spre lumină şi o derulează încet, imagine cu imagine, "citind” filmul. Aruncă pelicula şi ia alta din mormanul care acoperă ca un covor de celuloid întreaga încăpere.

"Aici e o maşină şi sunt doi poliţişti. Cred că au urmărit pe un hoţ care a furat maşina şi l-au prins. Uite, aici e maşina aia, albă", îi arată Emanuel cadrele fratelui său, Alexandru. Derulează pelicula cu repeziciune.

"Aici îs nişte oameni pe scări. Şi o fată. Poate e cu hoţul şi au prins-o. Şi ăsta e un castel, iar ea s-a ascuns aici", adaugă băiatul.

Scenariul filmului poliţist se creează din mers şi nu are nevoie de dialoguri, voci sau muzică.

Copiii vin zilnic la "cinematograf" şi îşi aleg ce pelicule vor, mai vechi sau mai noi. Cele mai vechi le studiază rapid şi le aruncă, pentru că nu se vede mare lucru. Dintr-un cadru, un Florin Călinescu mai tânăr le zâmbeşte scurt. Copiii nu-l recunosc, nu au auzit niciodată de el. Nici de alţi actori sau actriţe. Doar de Florin Piersic. Nici de desene animate nu au auzit.

Emanuel vrea să se facă poliţist când va fi mare, iar la şcoală a început să înveţe limba engleză. Nu ştie cum îl va ajuta asta în viaţă, dar speră ca, odată şi odată, când va vedea "un film american adevărat să poată înţelege ce vorbesc actorii.

Lui Alexandru îi plac şi filmele "indiene" şi le caută de zor, răscolind mormanul de pelicule. Negăsind nimic pe placul lui, se agaţă de câteva pelicule care atârnă din tavan ca nişte liane şi se leagănă imitându-l pe Tarzan. După care se aruncă pe covorul de pelicule şi face câteva tumbe. "De Tarzan am auzit. Este film cu el, nu? Oare îl găsesc aici?”, întreabă copilul, înhăţând o rolă de film.

Petru Macingo a "citit" şi el peliculele abandonate ale Depozitului de Filme şi a descoperit filme în care jucau Florin Piersic şi Chuck Norris. Pe Florin Piersic îl cunoaşte personal, pentru că, sudor fiind, i-a făcut o lucrare la gardul casei.

"Am povestit de mai multe ori cu el, e băiat de băiat, mare actor. Sufletist. Am văzut filmele lui, mai ales alea cu Mărgelatu. Săptămâna viitoare îi duc pe toţi patru copii la film, la cinema, la «Florin Piersic», să vadă cum e", promite Petru.

Bărbatul scoate o hârtie de cinci lei şi i-o dă Mariei, iar copiii o iau la goană să-şi cumpere îngheţată, urmând să o savureze la cinematograful de acasă, până când vor ajunge să guste, aşezaţi într-un fotoliu confortabil dintr-o sală de cinema adevărată, din tradiţionalul popcorn.

Depozitul de filme din Cluj-Napoca, fost depozit al RADEF România Film, abandonat în urmă cu opt ani, a găzduit câteva proiecţii în cadrul TIFF - "Ultimele locuri rămase", un film cipriot şi "Ultimul proiecţionist”, o producţie britanică, fiind inclus într-o campanie de salvare a clădirii iniţiată de echipa lui Tudor Giurgiu.

Proiectul "TIFF salvează Depozitul de Filme" vrea să strângă, într-o primă fază, 7.000 de euro pentru reabilitarea clădirii, după care să o transforme în primul Muzeu al Cinematografiei din România.