- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (20.02.2019, 18:07)
- Departamentul Social - Mediafax
Reprezentanţii Consiliului Ilfov cer despăgubiri voluntarei de la Spitalul Judeţean. A fost depusă plângere la parchet
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov au efectuat un control la Spitalul Judeţean Ilfov, în cazul voluntarei care avea diplome false, iar în urma verificărilor a fost depusă o plângere la parchet. Consiliul Judeţean Ilfov se consideră prejudiciat şi cere despăgubiri.
Urmărește
955 afișări
Reprezentanţii Consiliului Ilfov cere despăgubiri voluntarei de la Spitalul Judeţean. A fost depusă plângere la parchet
„În urma controlului făcut la Spitalul Judeţean Ilfov, după cele sesizate în presă, Consiliul Judeţean Ilfov a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, pentru posibile fapte penale. Ca urmare a suspiciunilor de infracţiuni comise de Raluca Daniela Bârsan, Consiliul Judeţean Ilfov se consideră prejudiciat şi a solicitat obligarea numitei la plata unor despăgubiri, constituindu-se ca parte civilă”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Ilfov.
Potrivit sursei citate, ancheta administrativă a arătat că:
- în cazul Ralucăi Daniela Bârsan, comparând copia diplomei de licenţă cu alte diplome eliberate în acelaşi an de Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, au fost constatate mai multe diferenţe, care conduc la suspiciunea
rezonabilă a unui fals.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
- din dosarul de personal lipseau documente obligatorii conform fişei postului de medic voluntar: diploma de medic specialist şi avizul de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor
- dosarul de personal nu a fost actualizat din 2014 până în prezent, ceea ce duce la suspiciunea exercitării în această perioadă a unei activităţi în afara cadrului legal
- documentele existente în dosar şi neconcordanţa vizibilă dintre ele ridică suspiciunea că pe toată perioada de voluntariat Raluca Daniela Bârsan a desfăşurat activitate mediacală într-o secţie a unui spital public, fără să aibă pregătirea
obligatorie minimă necesară.
- actualul şef al secţiei de Ginecologie, dr. Dorin Bejan, a declarat că erau ”semne indirecte privind lipsa studiilor de specialitate ale Ralucăi Daniela Bârsan, acestea fiind aduse la cunoştinţa fostei şefe de secţie, dr. Roxana Dragu.”
Totodată, în comunicatul menţionat se mai arată că reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov au cerut Spitalului Judeţean Ilfov să facă o cercetare disciplinară şi toate persoanele vinovate să fie sancţionate.
„La nivelul Spitalului Judeţean Ilfov s-a constituit o nouă comisie de disciplină, pentru că din vechea comisie de disciplină făcea parte şi dr. Roxana Dragu, fosta şefă a secţiei de Ginecologie. Prima şedinţă a comisiei nou create a avut loc azi,
20 februarie. Reprezentanţii Consiliului Judeţean consideră necesar ca printre cei sancţionaţi să se afle şi directorul medical al spitalului, Cristina Stoica. Directorul medical ar trebui demis din funcţie, pentru că a trecut sub tăcere faptele petrecute. Considerăm că cel puţin aceeaşi sancţiune se impune şi în cazul fostei şefe a secţiei de ginecologie, dr. Roxana Dragu, pentru că a permis să activeze sub îndrumarea ei un medic fals, dar şi în cazul celorlalte persoane care vor fi găsite responsabile pentru situaţia creată”, mai arată sursa citată.
De asemenea, conducerea Spitalului Judeţean Ilfov a decis că din 20 februarie Dan Blendea nu mai este purtător de cuvânt. Înlocuitorul său va fi desemnat în perioada următoare.
urnaliştii de la Libertatea au scris despre încă un caz de fals medic care activa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, la Secţia de ginecologie.
Este vorba despre Raluca Daniela Bîrsan, în vârstă de 30 de ani, care şi-ar fi falsificat diploma de studii şi, pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, ar fi lucrat 10 ani cu pacienţii la Secţia de Ginecologie a Spitalului de Urgenţă Ilfov.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a confirmat că diploma de studii a femeii este falsă, subliniind că va fi depusă o plângere.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe