Reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor în consiliul de administraţie al Poştei vor demisiona după plecarea lui Mustea
Cei cinci administratori numiţi de Ministerul Comunicaţiilor în consiliul de administraţie al companiei Poşta Română vor demisiona, după plecarea ministrului de resort, Răzvan Mustea, şi instalarea noului Guvern.
Răzvan Mustea (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"În spiritul decenţei care a caracterizat acest cabinet, toţi membrii CA numiţi provizoriu îşi vor da demisia odată cu plecarea mea", a declarat Mustea într-o conferinţă de presă în care şi-a prezentat bilanţul la conducerea instituţiei.
În luna aprilie au fost înlocuiţi cinci membri CA ai companiei, care aveau ca obiective asigurarea provizoratului până la numirea unui management corporatist, controlul procesului de achiziţii publice, reanalizarea investiţiilor şi bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei, a precizat oficialul.
În prezent, la Poşta Română este în derulare procedura de selectare a consultantului pentru procesul de privatizare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Care sunt opțiunile Rusiei după ce Ucraina a închis gazoductul care alimenta Europa, iar Moldova are deja alternative pentru gazul rusesc? Putin se bazează pe marile puteri din Est, cu China în frunte
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
-
Incendiile din LA. Autorităţile anunţă că 13 persoane sunt dispărute şi 22 au fost arestate
-
Alegeri în Germania: Extrema dreaptă creşte în sondaje. Cum stă partidul cancelarului Scholz
MCSI deţine pachetul majoritar de acţiuni la Poşta Română, iar Fondul Proprietatea deţine 25% din capital.
Ministrul a afirmat că pleacă de la conducerea ministerului cu conştiinţa împăcată şi regretă că nu a putut finaliza anumite proiecte.
"În Ministerul Cominicaţiilor toată echipa de consilieri îşi va încheia mandatul în momentul în care eu voi pleca, respectiv momentul în care noul ministru va fi investit prin votul Parlamentului", a spus Mustea.
Pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Ponta a fost desemnat vicepreşedintele PSD, Dan Nica, care a mai deţinut acest portofoliu, în perioada 2000-2004, în Guvernul Năstase.
Întrebat de jurnalişti ce părere are despre viitorul ministru, Mustea a răspuns că i se pare "decent" ca mai întâi să vadă programul de guvernare al noului Guvern şi cum se va comporta noul Guvern.
El a mai spus că membrii guvernului Ungureanu, provizoriu şi cu prerogative limitate, trebuie să-şi facă datoria până la investirea noului executiv.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO