Reprezntant CNAS: Din acest an vor beneficia de tratament cei cu hepatită incipientă şi adolescenţii
Reprezentantul CNAS, Roxana Radu, a precizat, marţi, că încând cu noul contract, vor beneficia de tratament fără interferon şi pacienţii care au fibroză F0.
„Este ceea ce ne-am propus încă din anul 2015, atunci părea că o să dureze mult până o să ajungem la această fază, dar iată că am ajuns”, a declarat Roxana Radu.
Reprezentantul CNAS a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment şi faptul că înceând cu acest an, acces la tratament vor mai avea acces şi copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, dar şi pacienţii care nu au răspuns la tratament cu terapiile cu antiviralele cu acţiune directă.
Ea a concluzionat spunând că se fac eforturi serioase de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru a nu exista nicio pauză între actualul contract şi începerea noului contract. Actualul contract cost-volum va expira la sfârşitul lunii august.