Restricţii noi se impun şi în judeţul Alba. Este afectată inclusiv comuna smart Ciugud

  • Autorităţile impun restricţii şi în judeţul Alba. Masca trebuie purtată în staţiile de autobuz, gări, autogări, lângă şcoli şi biserici şi în parcările centrelor comerciale.
  • Şcolile din trei localităţi intră în scenariul roşu.
  • Spitalele alocă între 20 şi 30 % din paturi bolnavilor de COVID-19.
Urmărește
1848 afișări
Imaginea articolului Restricţii noi se impun şi în judeţul Alba. Este afectată inclusiv comuna smart Ciugud

Restricţii noi se impun şi în judeţul Alba. Este afectată inclusiv comuna smart Ciugud

Pe fondul înregistrării unei incidenţe cumulate de 17,00 cazuri de îmbolnăvire cu Sars-Cov 2, din care 21 de cazuri au fost înregistrate la Căminul pentru persoane vârstnice „Casa Anisia” şi alte 17 cazuri la locuinţe individuale, ambele în localitatea Şeuşa, comunca Ciugud, începând de joi se intensifică activităţile de verificare a respectării măsurilor de prevenire.

Tot de joi, în localitatea Şeuşa, comuna Ciugud, purtatul măştii este obligatoriu atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile deschise de pe domeniul public.

Pe fondul înregistrării unei incidenţe cumulate de peste 3 cazuri de îmbolnăvire la 1.000 de locuitori în Aiud, Ciugud, Galda de Jos, Hopârta şi Blandiana, începând de joi, se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă în toate unităţile de învăţământ, cursurile urmând a se desfăşura exclusiv online în scenariul roşu.

Pe fondul înregistrării unei incidenţe cumulate cuprinsă între 1 şi 3 în Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Abrud, Teiuş, Avram Iancu, Berghin, Cricău, Doştat, Ighiu, Mirăslău, Rădeşti, Săliştea, Şibot, Stremţ şi Vinţu de Jos toate unităţile de învăţământ trec la scenariul galben.

În Alba Iulia, Aiud, Sebeş, Abrud, Berghin, Blandiana, Ciugud, Cricău, Garda de Jos, Hopârta, Rădeşti, Săliştea, Şibot şi Stremţ toate instituţiile autorităţile publice şi private precum şi operatorii economici vor analiza modul de desfăşurare a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu, iar acolo unde nu este posibil se vor lua măsuri pentru decalarea programului.

Activitatea cu publicul în restaurante şi cafenele este permisă doar în spaţiile special destinate din exterior cu asigurarea unei distanţe de minim doi metri între mese şi participarea a maxim şase persoane la o masă.

Evenimentele şi manifestările publice se vor desfăşura cu portul măşti de protecţie şi distanţare fizică -cu prezenţa a maxim 100 de persoane pentru cele în aer liber şi maxim 50 de persoane în spaţii închise.

De asemenea, se închid cafenelele şi restaurantele din interior.

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în spaţiile publice exterioare unde se înregistrează afluenţă mare de persoane: staţii de autobuz, gări, autogări, 100 de metri în vecinătatea şcolilor şi bisericilor, parcările spaţiilor comerciale, pieţe şi târguri, cu excepţia copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani.

De asemenea, spitalele din judeţul Alba vor aloca între 20 şi 30 la sută din totalul numărului de paturi aprobate pentru tratarea pacienţilor cu Covid.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici