Restricţii pe DN7, începând de sâmbătă
Circulaţia pe DN7, între kilometri 325 şi 412, va fi restricţionată, începând de sâmbătă, pentru lucrări de reabilitare a carosabilului, iar în localitatea hunedoareană Ilia (kilometri 412-434), traficul va fi închis pentru lucrări la podul peste râul Mureş.

Restricţii pe DN7, începând de sâmbătă
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în perioada restricţiilor, circulaţia va fi deviată, în ambele sensuri. Astfel, pentru ruta Sibiu-Arad, traficul va fi deviat prin DN1 (Sibiu - Sebeş - Alba-Iulia - Turda - Cluj-Napoca - Oradea) şi DN79 Oradea - Arad), iar pentru relaţia Lugoj - Sibiu, circulaţia va fi deviată pe DN6 (Lugoj - Caransebeş), DN68 (Caransebeş - Haţeg), DN66 (Haţeg - Petroşani - Târgu Jiu), DN67 (Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea) şi DN7 (Râmnicu Vâlcea - Sibiu).
Pe perioada lucrărilor, circulaţia maşinilor de peste 7,5 tone pe DN7, între kilometri 352-412, este interzisă de luni până sâmbătă, între orele 7.00 şi 19.00. Pentru maşinile cu masa mai mică de 7,5 tone, interdicţia se aplică de luni până sâmbătă, între orele 8.00-12.00 şi 15.00-19.00. Restricţia nu se aplică riveranilor şi maşinilor care transportă persoane.
De asemenea, începând de sâmbătă, circulaţia rutieră pe DN7 se închide în localitatea hunedoreană Ilia (între kilometri 412-434), pentru lucrări la podul peste râul Mureş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Pe perioada restricţiei, pe ruta Arad - Deva, maşinile cu masa de până în 5 tone vor circula deviat de pe DN7 (din localitatea Ilia - pe podul vechi), pe DN68A (kilometrul 77+800) - intersecţia DN68A (kilometrul 78+489) cu DN7 (kilometrul 412+100), iar cele mai mari de 5 tone, pe DJ706 (Ilia - Brănişca - Şoimuş), DN76 şi DN7 Deva.
De asemenea, pe ruta Deva - Arad, maşinile cu masa de până în 5 tone vor circula deviat pe DN68A (kilometrul 78+489) - intersecţia DN68A (kilometrul 77+800 ) cu DN7 (Ilia - pe podul vechi), iar cele de peste 5 tone, pe DN68A (Săcămaş - Lugoj), DN6 (Lugoj - Timişoara) şi DN69 (Timişoara - Arad).
Restricţiile de circulatie vor fi ridicate după finalizarea lucrărilor de consolidare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

