Restricţii pe DN7, începând de sâmbătă

Publicat: 06 10. 2007, 15:01
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în perioada restricţiilor, circulaţia va fi deviată, în ambele sensuri. Astfel, pentru ruta Sibiu-Arad, traficul va fi deviat prin DN1 (Sibiu – Sebeş – Alba-Iulia – Turda – Cluj-Napoca – Oradea) şi DN79 Oradea – Arad), iar pentru relaţia Lugoj – Sibiu, circulaţia va fi deviată pe DN6 (Lugoj – Caransebeş), DN68 (Caransebeş – Haţeg), DN66 (Haţeg – Petroşani – Târgu Jiu), DN67 (Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea) şi DN7 (Râmnicu Vâlcea – Sibiu).

Pe perioada lucrărilor, circulaţia maşinilor de peste 7,5 tone pe DN7, între kilometri 352-412, este interzisă de luni până sâmbătă, între orele 7.00 şi 19.00. Pentru maşinile cu masa mai mică de 7,5 tone, interdicţia se aplică de luni până sâmbătă, între orele 8.00-12.00 şi 15.00-19.00. Restricţia nu se aplică riveranilor şi maşinilor care transportă persoane.

De asemenea, începând de sâmbătă, circulaţia rutieră pe DN7 se închide în localitatea hunedoreană Ilia (între kilometri 412-434), pentru lucrări la podul peste râul Mureş.

Pe perioada restricţiei, pe ruta Arad – Deva, maşinile cu masa de până în 5 tone vor circula deviat de pe DN7 (din localitatea Ilia – pe podul vechi), pe DN68A (kilometrul 77+800) – intersecţia DN68A (kilometrul 78+489) cu DN7 (kilometrul 412+100), iar cele mai mari de 5 tone, pe DJ706 (Ilia – Brănişca – Şoimuş), DN76 şi DN7 Deva.

De asemenea, pe ruta Deva – Arad, maşinile cu masa de până în 5 tone vor circula deviat pe DN68A (kilometrul 78+489) – intersecţia DN68A (kilometrul 77+800 ) cu DN7 (Ilia – pe podul vechi), iar cele de peste 5 tone, pe DN68A (Săcămaş – Lugoj), DN6 (Lugoj – Timişoara) şi DN69 (Timişoara – Arad).

Restricţiile de circulatie vor fi ridicate după finalizarea lucrărilor de consolidare.