Restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada 11-15 august
Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, luni şi marţi pe unele sectoare de drumuri, anunţă CNAIR.
Astfel, pe A2, Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Cernavodă – Constanţa (intersecţia A2 cu A4), restricţiile se aplică vineri, între orele 12.00 şi 22.00, pe sensul Bucureşti-Constanţa, sâmbătă, între orele 6.00 şi 22.00, pe acelaşi sens, duminică între orele 6.00 şi 22.00 pe sensul Constanţa-Bucureşti, iar luni şi marţi, între orele 6.00 şi 22.00, pe ambele sensuri.
Pe DN7, Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (intersecţia DN7 cu DN1), restricţiile sunt impuse pe ambele sensuri vineri între orele 18.00 şi 22.00, iar sâmbătă, duminică, luni şi marţi între orele 6.00 şi 22.00.
Pe DN39, Agigea (intersecţia DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), traficul este restricţionat pe amebele sensuri vineri, sâmbătă, luni şi marţi între orele 6.00 şi 22.00, iar duminică între orele 16.00 şi 22.00.
Pe DN 22C, Murfatlar (intersecţia DN22C cu DN3) – Cernavodă (intersecţie DN 22C cu A2).