Prima pagină » Social » Reţea de criminalitate organizată, destructurată. Percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti

Reţea de criminalitate organizată, destructurată. Percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti

Procurorii DIICOT, împreună cu poliţişti din mai multe brigăzi de combatere a criminalităţii organizate, au efectuat 16 percheziţii în judeţele Bacău, Hunedoara, Dâmboviţa şi în Bucureşti, vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializate în fraudă informatică şi spălare de bani.
Reţea de criminalitate organizată, destructurată. Percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti
Rafael Hekman
21 ian. 2025, 19:22, Social

Acţiunea, desfăşurată în cadrul unui Ordin European de Anchetă, a avut loc în sprijinul autorităţilor judiciare din Belgia, care investighează o grupare formată din cetăţeni români, activă în Bruxelles.

Potrivit probatoriului, în perioada 2023-2024, membrii grupării au utilizat dispozitive de skimming pentru a copia carduri de aprovizionare cu combustibil la benzinării din Belgia, folosind apoi carduri clonate pentru alimentări frauduloase.

În urma percheziţiilor, autorităţile au ridicat laptopuri, medii de stocare, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM şi alte mijloace de probă. Totodată, două mandate europene de arestare au fost puse în executare în România, iar în Belgia, alte trei persoane au fost arestate preventiv în urma a 10 percheziţii domiciliare efectuate în Bruxelles şi Zulte.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române, fiind implicate structuri speciale de intervenţie din mai multe judeţe.