- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Reţea de falsificatori de credite, anihilată la Moreni
O reţea de falsificatori de credite bancare, formată din trei membrii care au racolat 11 persoane şi le-au falsificat contractele de muncă şi adeverinţele de salariu, a fost anihilată, marţi, la Moreni, după un an de căutări.
Reţea de falsificatori de credite, anihilată la Moreni
Potrivit şefului Poliţiei Moreni, comisar Viorel Polexe, capii reţelei au racolat 11 persoane din Caragile, Dărmăneşti şi Moreni şi le-au falsificat contractele de muncă. Acestea aveau vize false care păreau a fi de la ITM. Persoanele respective s-au prezentat la două bănci din Moreni şi Ploieşti, care au fost păgubite cu 150.000 de euro.
"În perioada septembrie - octombrie 2007, un număr de 11 persoane au fost racolate de un grup de falsificatori de documente de angajare care au fost prezentaţi la unităţile bancare de unde au obţinut credite în valoare de 150.000 de euro. Am reuşit să identificăm doi falsificatori şi am luat măsura reţinerii faţă de unul, urmând a fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă", a declarat şeful Poliţiei din Moreni, comisar Viorel Polexe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Doar unul din capii reţelei de falsificatori a fost reţinut. Acesta se numeşte Viorel Ciobanu, este din localitatea Filipeşti şi are 40 de ani.
"Am luat banii prin domnul Viorel. A spus că prin firma lui nu păţesc nimic. Nu ştiam că este o ilegalitate. El a scos din bancă 13.000 de euro şi mie mi-a dat 800 de euro. A spus că ratele la bancă le plăteşte dânsul. Îmi făcuse contract de muncă cu salariu de 17 milioane d lei vechi. M-a înşelat, m-a prostit", a declarat Mihail Pavel.
Membrii reţelei le dădeau asigurări celor racolaţi că vor primi banii foarte repede: în 24 de ore.
"Ne-am întâlnit la bancă cu un văr de-al soţului meu şi m-a întrebat dacă vreau un credit bancar. Nu mi s-a părut ceva corect dar am zis să încerc. Mi-a spus că în 24 de ore am banii. I-am dat actele mele, iar a treia zi aveam banii din bancă. Am luat 20.000 de euro, din care 10.000 i-am dat lui", a declarat Luminiţa Dumitru.
Şeful Poliţiei Moreni, comisarul Viorel Polexe, a declarat că cei trei falsificatori riscă până la 20 de ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune sub formă agravată, iar persoanele racolate riscă până la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune şi uz de fals.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO