VIDEO   Reţetă de Înviere. Mască doar pe faţă, nu şi pe suflet. Ce ne învaţă părintele Francisc Doboş

Am ales să împărţim discuţia noastră în două părţi, tocmai pentru a nu pierde din bucurie. Azi vom scrie despre Înviere, iar mâine despre credinţa „pe canapea”.

În cel de-al doilea Paşte catolic petrecut în pandemie, ne spune părintele, suntem mai antrenaţi cu restricţiile.

Învierea în 2021

Francisc Doboş: „Învierea din morţi a lui Hristos îndepărtează frica de moarte, îndepărtează piatra de pe mormântul pandemiei. Reuşim să trăim bucuria chiar şi acolo unde există durere. Noi nu trebuie doar să cicatrizăm răni sau să ne facem că nu vedem. Ba da, vedem, aşa cum o familie vede acolo unde sunt problemele, stă de vorbă, reacţionează, uneori se ceartă, dar mai apoi se împacă. Asta este Trăirea învierii lui Hristos actualizată, să ne lăsăm împăcaţi cu Dumnezeu, să ne dăm seama de înverşunări, de probleme, de răzvrătiri, dar în acelaşi timp să nu devină acesta stilul nostru de viaţă”. 

L-am întrebat pe părinte dacă este o soluţie revenirea la simplitate.

Francisc Doboş: „Simplitatea este cea mai scumpă, pentru că suntem obişnuiţi să fim întortocheaţi, complicaţi, mofturoşi sau răzvrătiţi într-un stil ţanţoş. Redescoperirea smereniei, dar nu smerenia gheboasă - pentru că nu sunt adeptul smereniei gheboase – ci a smereniei bucuroase”.

Francisc Doboş: „Cine îl întâlneşte pe Dumnezeu e imposibil să nu vorbească despre El fără să îşi propună lucrul acesta. Dumnezeu cucereşte inimi, ne atinge, ne vorbeşte la inimă, nu ne vindecă doar de bolile noastre, ci ne vindecă în bolile noastre. Nu ne vindecă de moarte, pentru că nimeni nu a scăpat viu din această viaţă, ci ne vindecă în moarte, asta înseamnă Învierea. Nu doar să dăm sens aşa, figurativ, ci să respirăm fărâme de cer pe pământ, dându-ne seama că nu totul este pe acest pământ. Toate ne sunt permise, dar nu toate ne sunt de folos. Facem alegeri, alegem pe ce să punem accentul, alegem pe ce vrem să focalizăm”.

Francisc Doboş: Învierea din morţi a lui Cristos înseamnă şi acest aspect paradoxal, să facem curat şi ca să facem curat nu e suficient doar să măturăm, ci să facem să crească grădina, natura divină din om. Să se simtă că nu am fost cuprins de „COVID-ul spiritual” atunci când simţim parfumul prezenţei lui Dumnezeu printre oameni, atunci când reuşim să-L recunoaştem pe Dumnezeu în oameni, în carne, în slăbiciune, în durere, se înfrumuseţează şi cei care sunt cuprinşi de durere, ne înfrumuseţăm noi, pentru că Dumnezeu nu înseamnă doar bunătate, ci înseamnă şi frumuseţe, o frumuseţe care are şi acest aspect al bunătăţii. Nu este moralizator, Dumnezeu nu doar stă cu biciul spiritual pe noi ca să ne îndrepte spinarea. Dumnezeu este Tată. Uităm lucrul acesta. Nu este stăpân, Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât reuşim noi să ne închipuim, dar asta nu înseamnă că ne face reducere la infinit.L-am întrebat pe părinte dacă mai merităm noi, omenirea, răstignirea.

„Noi nu merităm nimic”, ne-a spus Francisc Doboş: „Mântuirea, răstignirea lui Hristos nu e pe merit. Învierea din morţi a lui Cristos nu este pe merit. Dacă ar fi pe merit nu s-ar mai fi deranjat să coboare din cer, să se întrupeze, să pătimească şi să învie. Viaţa divină nu e pe merit pentru că nu este un troc spiritual, nu este un business, nu este un contract de vânzare cumpărare. Este o problemă de convertire, de perspectivă. Noi ne luminăm atunci când realizăm ce a făcut Dumnezeu pentru noi când spunem sau tăcem făcând <Wow!>”.

Francisc Doboş: „Convertirea mea, faptul că reacţionez mai apoi prin bine, înseamnă că am recunoscut paşii lui Dumnezeu în viaţa mea. Nu încerc prin faptele mele bune să obţin mântuirea lui Dumnezeu, ar însemna că aş fi un egoist spiritual, m-ar interesa doar mântuirea mea, pe care eu mi-o plătesc cu fapte bune, cu rugăciuni, cu liturghii, cu rozarii sau cu mătănii. Viaţa în Dumnezeu, bucuria, soarele, luna nu e pe merit, nimic nu este pe merit. Sunt darurile lui Dumnezeu. Toţi avem nemulţumiri, frustrări, dar pe un câmp putem să privim la florile care cresc sau la vacile care au trecut şi au lăsat în urmă îngrăşământ care mai apoi va face să crească alte flori. Răutatea oamenilor poate să devină o ocazie de convertire sau de bunătate pentru alţii. Chiar şi pandemia poate să devină o ocazie de înfrumuseţare dacă o trăiesc bine”.

Francisc Doboş: „Suntem iubiţi şi noi nu realizăm lucrul acesta. Tratăm toate lucrurile aşa cum ne tratăm şi pe noi, relaţional, cumpărând atenţia celorlalţi prin prestarea noastră, prin ceea ce putem noi vinde din noi. Cât putem plăti ca să avem atenţia celorlalţi, ştiind că atenţia celuilalt nu îmi dăruieşte veşnicie? Mă poate îmbăta oarecum sau droga că aş fi important, că aş conta, că aş deveni star, vip, orice. Sunt toate baloane de săpun care nu mă fac fericit. Avem nevoie să redescoperim autenticitatea, iar autenticitatea este un rod al întâlnirii cu Dumnezeu, cu mine însumi. Să nu mai fug nici de Dumnezeu, dar nici de mine, de întâlnirea cu mine. Pentru că fug de convertire, fug de crizele care, de fapt, mă pot schimba şi practic mă pot înfrumuseţa”.

De ce fugim de noi, de Dumnezeu?

Francisc Doboş: „De frică. De frica de moarte, de frica de a rămâne singuri. Ca la maşinile electrice dual - motor. Şi în faţă şi în spate avem frică de multe ori şi nici nu reuşim să facem drift, adică artă din viaţă, să accelerăm şi să frânăm în acelaşi timp, să alunecăm, să creăm dansul, nu doar al roţilor”.

„Ieşim din casă în intervalul orar stabilit, cu măştile doar pe faţă, nu şi în suflet şi mergem la biserică. Este evident, avem nevoie de drumul acesta. Sau mergem către oameni, chiar dacă nu o putem face aşa cum o făceam înainte de pandemie, dar mergem către oameni, mergem către Dumnezeu. Asta o putem face după ce realizăm că Dumnezeu a venit spre noi şi că deja a făcut El mare parte din drum. Noi nu mai avem altceva de făcut decât să recunoaştem minunile lui, care pot fi atât de naturale, acele minuni naturale pe care numai Dumnezeu le poate face”, spune preotul.