Reţeta de weekend: Tarta cu ciocolată şi pere, un desert recomandat pentru zilele de vară

Publicat: 08 07. 2023, 10:32
Actualizat: 08 07. 2023, 10:34

Ingrediente pentru 2 tarte cu diametrul de 15 centimetri:

  • Pentru aluatul fraged:
  • 250 de grame de unt
  • 500 de grame de făină
  • 1/4 de pahar de apă
  • 1 vârf de cuţit de zahăr

Pentru umplutură:

  • 350 de grame de ciocolată neagră
  • 400 de mililitri de smântână lichidă
  • 3 ouă
  • 200 de grame de zahăr
  • 6 pere fierte în sirop de zahăr asezonat cu zeamă de lămâie şi vanilie
  • Mod de preparare:

Ingredientele pentru aluat se amestecă repede într-un bol, până se omogenizează bine. Aluatul se împarte în două, se înveleşte în folie alimentară şi se lasă la frigider timp de o oră.

Se încălzeşte cuptorul la 180°C.

Ciocolata se topeşte într-un bol pe baie de aburi, se adaugă smântâna lichidă şi se omogenizează.

Într-un alt bol se amestecă ouăle cu zahărul până ce se obţine o compoziţie spumoasă; se adaugă ciocolata, se omogenizează.

Aluatul se întinde în tăvile de tartă – se păstrează un rest pentru a forma un grilaj deasupra prăjiturilor -, se acoperă cu felii de pere şi compoziţia de cioocolată.

Se coc tartele timp de 40-45 de minute. Se lasă la răcit înainte de a se tăia.