Astfel, marţi, Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele Daniel Petrescu din Ministerul Apărării Naţionale. Trecerea în rezervă va intra în vigoare la data de 29 decembrie 2023.
A fost semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de flotilă aeriană cu o stea Cătălin Băhneanu din Ministerul Apărării Naţionale. Trecerea în rezervă va intra în vigoare la data de 31 decembrie 2023.
De asemenea, a fost semnat decretul privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană cu o stea, la trecerea în rezervă, a comandorului Adrian-Ion Duţă din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 31 decembrie 2023.
Un alt decret semnat de preşedintele României vizează trecerea în rezervă a generalului de brigadă cu o stea Maxim Dobrinoiu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Totodată, a fost semnat şi decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă cu o stea Ion Moldovan din Ministerul Afacerilor Interne.