Retrospectivă şi previziuni cu generalul (r.) Virgil Bălăceanu: România este serios în urmă în ceea ce priveşte rezerva militară. Este o iresponsabilitate faptul că legea de pregătire a populaţiei nu se adoptă

Redăm interviul integral:

MAS: Care sunt principalele trei evenimente de securitate din 2023 care, din punctul dumneavoastră de vedere, au schimbat mediul de securitate, la nivel internaţional, sau care vor afecta/influenţa pe viitor mediul de securitate?

Generalul (r). Virgil Bălăceanu: Cred că  ar trebui să ne raportăm, fără dar şi poate, la Ucraina, pentru că este un război care a continuat în 2023, apoi ajungem şi la conflictul din Orientul Mijlociu, din Fâşia Gaza, şi aş dori să luăm în calcul – sigur, este un caz fericit, pentru că nu a fost un conflict, dar situaţia a fost destul de tensionată şi încă nu este pe deplin dezamorsată – şi Balcanii de Vest, masarea de trupe sârbe la graniţa cu Kosovo. Acestea sunt evenimentele care, într-un fel sau altul, afectează climatul, starea de securitate. Vorbim despre Orientul Mijlociu, dar celelalte două sunt legate direct de Europa, chiar dacă unul dintre ele era un posibil conflict. Noi trebuie să fim atenţi din acest punct de vedere, dacă ne gândim la vecinătatea cu Ucraina şi cu Balcanii de Vest. Măsura în care au influenţat şi vor influenţa este legată, mai ales, de ceea ce înseamnă o adaptare a programelor de înzestrare, în primul rând. În al doilea rând, este vorba despre o adaptare a sistemelor de pregătire a forţelor active şi, în al treilea rând, sunt nişte lecţii învăţate, mai ales privitor la rezervă, modul în care este folosită rezerva – şi mă refer la ambele conflicte, şi cel din Ucraina, şi cel din Orientul Mijlociu – şi rămânerile în urmă pe care România le are, din acest punct de vedere. Iar dacă am vorbi de înzestrare, trebuie să vedem şi modul în care înzestrarea – care înseamnă cheltuieli foarte mari – se reflectă în industria naţională de apărare, fie că vorbim despre sectorul privat, fie că vorbim de cel de stat, lucru care are serioase rămâneri în urmă.

MAS: Aţi vorbit despre rezervă şi despre faptul că România este puţin în urmă la acest capitol...

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Este serios în urmă, pentru că a existat o stare de ezitare cu privire la abordarea rezervei. Este în urmă pentru că, din punct de vedere politic, asistăm la o întârziere de ani de zile a adoptării în Parlament a legii pregătirii populaţiei pentru apărare, de fapt, amendarea acestei legi, care ar avea consecinţe directe asupra construcţiei rezervei armatei României şi, de ce nu, din perspectiva pregătirii rezervei forţelor de securitate prin sistemul voluntariatului. Aici problema devine foarte complexă: dacă nu reuşim să refacem rezerva la nivelul minim pe care-l stabileşte Statul Major al Apărării, atunci SMAp o să spună că este nevoie de forme de pregătire permanentă, de reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Vor adopta politicienii o asemenea decizie? Mi-este greu să cred. Ca atare, sper că din acest punct de vedere, SMAp şi MApN vor fi ajutaţi nu numai cu legea de pregătire a populaţiei pentru apărare, ci cu întregul pachet de legi care trebuie adaptat condiţiilor actuale de securitate. Vorbim despre legea pregătirii populaţiei pentru apărare, dar sunt şi alte legi care au fost adoptate cu foarte mulţi ani în urmă şi care trebuie să se regăsească pe agenda parlamentară ca o prioritate. Noi trebuie să vorbim foarte serios de întărirea capacităţilor de apărare. Capacitatea de apărare nu înseamnă numai înzestrare, chiar dacă este înalt tehnologică. Ea înseamnă şi pregătirea personalului din forţele active – şi aici mergem şi pe modul de recrutare, selecţie şi motivare a tinerilor ca să vină în serviciul militar profesionist şi în instituţiile militare de învăţământ – drepturile salariilor celor în activitate, pentru că, la momentul actual, un salariu al unui soldat gradat este similar unui muncitor necalificat. Pe de altă parte, vorbim de reconstrucţia rezervei pe principiile voluntariatului. Avem un anumit succes, dar parţial, în privinţa rezervei voluntare, iar aici sunt încă nişte probleme care nu au fost rezolvate, pentru că sunt situaţii în care cetăţeni care s-au înscris pentru rezerva voluntară, pentru corpul rezerviştilor voluntari, au fost recrutaţi, selecţionaţi, dar din cauza unor prevederi ale unor acte normative  nu toţi cei selecţionaţi au putut să fie încadraţi. Or, acest lucru trebuie adaptat cu un grad de urgenţă ridicată, pentru că noi trebuie să creăm şi această motivaţie pentru rezerva voluntară. Dacă se adoptă legea pregătirii populaţiei pentru apărare – să sperăm, să privim cu optimism, în 2024 – trebuie să avem un proces suficient de recrutare şi selecţie a celor care optează pentru serviciul voluntar soldat în termen. Sunt şi alte forme de pregătire care sunt gândite de SMAp, mai ales în privinţa pregătirii ofiţerilor în universităţile civile. Ca atare, ar trebui să reprezinte priorităţi din toate punctele de vedere, inclusiv un sprijin media, care trebuie să se concentreze nu numai pe activităţile forţelor active – este un lucru bun că apar informaţii în media cu privire la ceea ce face Armata, dar media trebuie să aibă în vedere şi problematica rezervei. Dacă vorbim de rezervă cu caracter general să nu uităm şi problematica celor care şi-au consacrat viaţa unei cariere militare şi problemele nerezolvate, agravate, acutizate referitor la pensiile militare de stat, considerate „pensii speciale”.

MAS: Într-un scenariu în care România ar trebui să intervină într-un conflict – să zicem că s-ar activa Articolul 5 al NATO – credeţi că am fi pregătiţi să ajutăm, militar, un alt stat, având în vedere minusurile pe care le-aţi precizat?

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: România trebuie să fie pregătită cu ceea ce are, pentru că efortul, în prima etapă, al unei operaţii de apărare făcută sub egida NATO înseamnă efortul naţional, iar aici sunt probleme legate de forţele active, dar sunt mai ales probleme legate de rezervă, pentru că, într-o situaţie de conflict, potrivit planurilor de mobilizare şi de completare a unităţilor, sunt mobilizaţi rezerviştii, adică bărbaţii, cetăţenii României, care au satisfăcut stagiul militar până în 2007, dar dacă ne uităm la câte exerciţii de tip MOBEX  se execută anual şi orele care se alocă pentru o perioadă scurtă, foarte scurtă de pregătire – de la 8 la 10 ore – ajungem la concluzia că un rezervist din rezerva de mobilizare, aşa-numită rezervă operaţională, se pregăteşte 8-10 ore la 10 ani, ori asta înseamnă că rezervistul respectiv este nepregătit. Cum poţi să intri în acţiune cu un asemenea rezervist în condiţiile în care acesta va fi mobilizat? Este o iresponsabilitate faptul că legea de pregătire a populaţiei nu se adoptă, pentru că această lege prevede şi perioade şi tipuri de pregătire, dar mai ales perioade, pentru cei care sunt în rezerva operaţională, cei care au satisfăcut stagiul militar până în 2007. Altfel, ce înseamnă o asemenea rezervă? O putem caracteriza şi nu suntem departe de adevăr, ca şi „carne de tun”. Or, lucrurile acestea trebuie tratate cu toată seriozitatea. Sigur că NATO realizează prin forţa sa, militară, economică, financiară – NATO ca organizaţie politico-militară – elementul de descurajare, dar elementul de descurajare trebuie completat cu o capacitate de apărare deosebită. De fapt, ar trebui să fie invers: atunci când ai o capacitate de apărare şi de reacţie deosebită realizezi şi elementul de descurajare. Din punctul acesta de vedere, avem foarte multe de făcut.

 Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Am vorbit de rezervă, dar trebuie să vorbim şi despre industria de apărare. Într-o situaţie de conflict, fluxurile, circuitele de aprovizionare cu toate tipurile de materiale, echipamentele militare, muniţia nu funcţionează ca la pace, ca atare trebuie să ai capacităţile proprii de completare a stocurilor, capacităţile proprii de mentenanţă, iar pentru anumite echipamente trebuie să ai capacităţile proprii de producţie. Ucraina ne oferă un exemplu din acest punct de vedere pentru că, dincolo de sprijinul occidental, Ucraina a continuat să funcţioneze şi cu industria de apărare, deşi a fost mult afectată prin lovirea acesteia de către acţiunile ruseşti, pentru că industria de apărare ucraineană constituie un obiectiv prioritar pentru ruşi.

MAS: Aţi vorbit de achiziţiile militare ... cum vedeţi achiziţiile militare ale României, mă refer la cele anunţate în 2023, şi pe ce credeţi că ar trebui să se concentreze următoarele achiziţii?

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Dacă mergem pe o analiză a categoriilor de forţă ale Armatei ar trebui să începem cu cea mai văduvită categorie de forţă din punctul de vedere al dotării. Este vorba despre Forţele Navale, pentru că eşecul legat de corvetele multifuncţionale şi de fregate ar trebui să dea de gândit. S-a reuşit o adaptare. Aici am putea menţiona, în primul rând, pregătirea, de fapt, procedura de achiziţie finalizată – o să vedem, în timp, şi partea de livrare şi operaţionalizare – a instalaţiilor de rachete antinavă, putem vorbi şi de cele două distrugătoare de mine, care au fost achiziţionate din Marea Britanie. Acestea reprezintă o capacitate, dar nu reprezintă esenţa referitoare la capacitatea pe care trebuie să o aibă forţele navale, asta în condiţiile în care Marea Neagră este o mare închisă, prin decizia Turciei – decizie care încalcă, de fapt, Convenţia de la Montreaux. Odată cu conflictul din Ucraina, nu au mai intrat nave militare în Marea Neagră. Toate exerciţiile multinaţionale care s-au desfăşurat în România şi în Bulgaria nu au avut o prezenţă navală, nu au avut nave de luptă sau auxiliare din statele membre NATO. Sigur că s-a participat cu echipe de scafandri, cu elemente de stat major, cu aviaţie de sprijin ş.a., dar navele de luptă ale NATO nu au mai fost prezente şi nu mai sunt odată cu declanşarea conflictului. Asta spune cu atât mai mult că trebuie să ne concentrăm pe capacităţile proprii, mai ales în privinţa Forţelor Navale.

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Putem să menţionăm, legat de Forţele Aeriene, partea de PATRIOT şi faptul că bateriile au intrat în dotare şi prima a fost operaţionalizată dincolo de incidentul de la Capul Midia. Dar, un asemenea incident nu înseamnă că aceste baterii nu au capabilităţi de ripostă. Putem să vorbim de încheierea procedurii de achiziţie a aeronavelor F-16, a celor două escadrile. Tot aici, putem vorbi de înfiinţarea centrului de instruire european de la Baza Aeriană Borcea. De asemenea, menţionăm intrarea în dotare şi operaţionalizarea primului batalion HIMARS şi continuarea livrării şi operaţionalizării HIMARS-ului. Putem vorbi de continuarea livrării de Piranha V şi de subcontractul de achiziţie a încă 150 Piranha V, de livrarea platformelor de transport, care au intrat deja în dotarea Armatei României. Deci, sunt câteva reuşite, dar, în acelaşi timp, avem şi programe care trebuie în mod urgent fie reluate – cum sunt rachetele antiaeriene de tipul MANPAD; licitaţia nu a reuşit, va fi reluată în 2024 – şi sistemele VSHORAD, adică rachete cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune, care sunt absolut necesare, pentru că trebuie să completăm sistemul de apărare. La capitolul legat de dotare a Forţelor Aeriene şi Terestre, în 2024, trebuie să avem o accelerare a sistemelor antidrone şi sisteme de război electronic, care au început să intre în dotare. Ar trebui să menţionăm, la Forţele Terestre, începerea programului tanc, prin decizia de achiziţionare a unui batalion de tancuri Abrams din SUA. Sigur, nu rezolvă întreaga dotare, pentru că în România avem mai multe batalioane de tancuri. Mijloacele blindate rămân o prioritate, iar dacă vorbim despre mijloace blindate, o prioritate 2024 trebuie să fie şi finalizarea licitaţiei MLI, care sunt necesare, şi finalizarea achiziţiei pentru autoturismele tactice uşor blindate.

MAS: Dacă ne uităm la ce aţi menţionat când vine vorba de dotarea Forţelor Terestre mai ales, mă gândesc la mobilitatea militară. Este România pregătită să transporte asemenea vehicule grele, chiar şi dacă vorbim despre vehiculele altor ţări care, să spunem, ar participa la exerciţii pe teritoriul ţării?

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Excelentă întrebarea şi binevenită. În privinţa transportului rutier sunt câteva realizări, inclusiv intrarea în dotarea Armatei României a unor trailere de transport a echipamentelor grele. Nu asigură o suficienţă, însă. Totodată, nu avem o autostradă care să traverseze Carpaţii, iar acest lucru creează probleme deosebite, pentru că fluxul de aprovizionare din Vest înseamnă intrarea în zona de Vest a ţării şi traversarea Carpaţilor. Asta ridică nişte probleme dificile pentru transportul rutier. Problemele cele mai complexe sunt, însă, legate de transportul pe cale ferată, pentru că echipamentele grele – şi ca timp şi ca, dacă vreţi, cantitate – sunt transferate astfel. Este cel mai sigur şi asigură transferul unei cantităţi mari de tehnică grea într-un timp scurt, iar calea ferată românească ştim prea bine că este în colaps. Abia acum, prin programele PNRR s-a început modernizarea unor zone.

MAS: Revenind puţin la evenimentele de securitate pe care le-aţi menţionat la început, din 2023, cum credeţi că vor evolua conflictul din Ucraina şi cel dintre Israel şi Hamas în 2024?

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Este foarte probabil să se încheie conflictul din Fâşia Gaza, toate etapele, adică nu numai etapa terestră, nu numai etapa de nimicire a infrastructurii militare a Hamas, ci şi etapa de gestionare a situaţiei post-conflict, care este o situaţie destul de complexă, şi pregătirea condiţiilor pentru pace. Cine va guverna Fâşia Gaza va depinde de decizia luată de Israel şi de presiunile internaţionale. Nu putem să vorbim despre o administrare militară continuă şi ar fi o mare greşeală ocuparea Fâşiei Gaza, nici nu ar trebui să luăm în considerare, în calcul un asemenea scenariu.

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: În Ucraina, problemele sunt mai complexe, pentru că 2023 a demonstrat că cele două forţe sunt relativ echilibrate. Ambele tabere au avut acţiuni ofensive, ambele tabere au avut un ritm de ofensivă, de îndeplinire a acţiunilor de ofensivă foarte scăzut, dar ambele tabere îşi menţin capacitatea de a continua războiul în 2024. Războiul din Ucraina este un război de uzură. Sigur că, pentru Ucraina, 2024 înseamnă modul în care Occidentul va continua să aprovizioneze Ucraina cu echipamente militare, cu muniţie şi cu instruirea armatei ucrainene pentru a face faţă agresiunii Federaţiei Ruse. Federaţia Rusă are condiţii mult mai prielnice din punctul de vedere al resursei umane şi la fel de prielnice din punctul de vedere al aprovizionării frontului, pentru că industria de apărare din Rusia lucrează. De asemenea, Rusia se alimentează şi din Iran, se pare, şi din Coreea de Nord.

MAS: Care este cea mai mare ameninţare la adresa Europei, în general, şi a României, în particular, şi care o să fie în 2024?

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: Rămâne, dincolo de ceea ce am spune ameninţarea terorismului – mai ales pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu – ameninţarea din partea Federaţiei Ruse, pentru că poate să aibă un câştig al războiului, în condiţiile în care Occidentul nu ar mai ajuta Ucraina. Un ajutor al Ucrainei destinat reluării ofensivei este foarte important, dar Ucraina trebuie să fie întărită în continuare să aibă capacitate de apărare. Dacă ruşii vor vedea că există un deficit din punctul de vedere al capacităţii armatei ucrainene pentru realizarea apărării, poate îşi vor propune  mai mult decât şi-au propus în zona de sud-est al apărării, şi anume cucerirea celeilalte jumătăţi a Doneţkului şi a ceea ce au pierdut din Lugansk. Poate vor vrea Harkovul, poate vor vrea zona de est a Ucrainei, poate vor vrea să meargă şi către Zaporojie sau Dnipropetrovsk sau poate vor vrea să redeschidă capul de pod de la Herson şi să deschidă o direcţie operativă înspre Odesa, care ar însemna o apropiere a Federaţiei Ruse de Dunăre, o problemă foarte complexă şi foarte provocatoare pentru România. Deci, lucrurile trebuie gândite în asemenea dimensiuni, apropo de cât continuăm să sprijinim Ucraina.