RetuRO deschide un nou centru în Giarmata, asigurând alte 32 de noi locuri de muncă verzi în judeţul Timiş

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, deschide cel de-al doilea centru de colectare a ambalajelor de băuturi din ţară, în cadrul parcului logistic din Giarmata, judeţul Timiş. Aici vor fi numărate, sortate şi trimise spre reciclare doar recipientele de băuturi returnate de consumatori prin Sistemul de Garanţie-Returnare, marcate cu cod de bare specific şi logo-ul „Ambalaj cu garanţie”.

Urmărește
522 afișări
Imaginea articolului RetuRO deschide un nou centru în Giarmata, asigurând alte 32 de noi locuri de muncă verzi în judeţul Timiş

RetuRO deschide un nou centru în Giarmata, asigurând alte 32 de noi locuri de muncă verzi în judeţul Timiş

Centrul RetuRO de la Giarmata are o suprafaţă de aproximativ 4.400 de metri pătraţi şi este dotat cu echipamente avansate de procesare a ambalajelor. Odată cu operaţionalizarea acestui centru, RetuRO adaugă pe listă noi oportunităţi de locuri de muncă verzi, prin cei 32 de angajaţi care lucrează în două schimburi în această unitate de colectare.

Infrastructura de centre regionale pentru Sistemul de Garanţie-Returnare va fi dezvoltată treptat de RetuRO, până la finalul anului, simultan cu creşterea volumului de ambalaje de băuturi puse pe piaţă de producători, returnate de consumatori şi colectate de comercianţi. Împreună cu centrul RetuRO din Bonţida, RetuRO va procesa aproximativ un miliard de ambalaje de băuturi, anual.

Gemma Webb, CEO şi Preşedinte al Directoratului RetuRO:

Inaugurarea celui de-al doilea centru de sortare şi numărare RetuRO reprezintă mai mult decât o deschiderea unei noi unităţi de colectare a ambalajelor; este vorba despre consolidarea angajamentului nostru de a remodela peisajul reciclării din România. Obiectivul RetuRO este de a face reciclarea accesibilă fiecărui român, integrată cu uşurinţă în activitatea cotidiană. De la lansarea oficială a Sistemului de Garanţie-Returnare în România, pe 30 noiembrie, am fost martorii unei integrări treptate a ambalajelor SGR în magazinele de retail. Producătorii şi importatorii au trecut, deja, la producerea exclusivă de ambalaje SGR, în timp ce comercianţii au comandat primele kit-uri de colectare şi se pregătesc să accepte ambalajele goale de la consumatori, pe care, apoi, RetuRO le va colecta din magazinele lor.

Dar acesta este un obiectiv pe care nu-l putem realiza singuri. Vrem să ne reafirmăm angajamentul faţă de mediu şi îi chemăm pe toţi românii să se alăture acestui efort colectiv pentru a construi împreună un viitor mai verde pentru ţara noastră.

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor:

La doar 2 luni de la lansare, constatăm că Sistemul de Garanţie-Returnare aduce cu sine atât provocări, cât şi progrese remarcabile în efortul nostru comun de a promova reciclarea, de a reduce impactul poluării prin ambalaje asupra mediului înconjurător şi de a ne asigura că atingem ţintele europene impuse pentru reciclare. Aşa cum am subliniat anterior, statul român şi-a îndeplinit datoria în ceea ce priveşte implementarea SGR, iar această nouă fabrică este încă o dovadă că şi sectorul privat îşi asumă cu seriozitate şi responsabilitate rolul său.

Capacitatea acestui centru de a procesa aproximativ 8 milioane de ambalaje pe lună evidenţiază importanţa şi necesitatea unor astfel de iniţiative. Este important de menţionat că, în România, cu cele aproximativ 7 miliarde de ambalaje pe care ne dorim să le recuperăm, anual, de pe piaţă, implementăm al doilea cel mai mare sistem de Garanţie-Returnare din Europa, urmând exemplul Germaniei, care procesează 18 miliarde de ambalaje pe an.

SGR va reprezenta un exemplu de bună practică pentru guvernele din întreaga lume, fiind cel mai mare sistem de acest tip în care întregul proces este centralizat. Comercianţii sunt o verigă esenţială în această ecuaţie. Ei asigură coeziunea şi funcţionalitatea întregului lanţ. Rolul lor nu se rezumă doar la aspectele comerciale; ei sunt cei care garantează succesul acestui proiect naţional orientat către sustenabilitate.

La centrul RetuRO din Giarmata vor fi transportate atât ambalajele de băuturi colectate manual, cât şi automat, prin echipamente de tip RVM.

În perioada următoare, RetuRO va anunţa şi alte locaţii strategice care vor intra în pregătire pentru susţinerea Sistemului Garanţie-Returnare, subliniind angajamentul companiei pentru expansiunea reţelei şi dezvoltarea infrastructurii pentru un viitor mai sustenabil.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici